Treceți la conținutul principal

Marca Patrimoniului European pentru Ateneul nostru!

Așa cum anunță toate agențiile de presă, Comisia Europeană a acordat Ateneului Român Marca Patrimoniului European, o distincție care recunoaște rolul pe care edificiul din centrul Bucureștilor îl are pentru cultura și valorile europene.

Probabil cititorul va spune: era și cazul! Era, însă Marca nu aleargă după nimeni și nu cade din cer. La fiecare doi ani se organizează o competiție în care se înscriu monumente, situri naturale sau urbane, precum și bunuri ale patrimoniului imaterial, iar candidatura se face printr-un proiect laborios, cu activități asumate de administratorii acestor situri sau bunuri, cu obiective și bugetare, ca orice plan serios de management.

https://web.facebook.com/share/v/D9xBEUtZMAbx6k4g/


Iar pentru Ateneul Român, am fost persoana care a dus greul acestei lucrări la care au mai contribuit și alți trei colegi. A fost o lună în care am lucrat zi și noapte, în care singurele momente de relaxare erau cele în care spălam vasele, dar am reușit să îl depunem la timp. Poate m-a motivat și faptul că managerul era implicat și că nu a renunțat în fața primelor dificultăți. Aici se încheie partea de mândrie și de împlinire personală, pentru că, de fapt, meritul aparține lui Constantin Esarcu, lui Alexandru Odobescu, Regelui Carol I, lui Scarlat Rosetti, tuturor celor care au dat un leu pentru Ateneu, iar pentru că o clădire nu are valoare fără sufletul din ea, trebuie să le fim recunoscători celor care au realizat activitatea muzicală și culturală la cel mai înalt nivel: lui George Enescu și George Georgescu. Ateneul a devenit emblema Bucureștilor, simbolul culturii naționale. Născut în zorii edificării României moderne, templul din Grădina Văcăreștilor a fost martorul a două războaie mondiale, a fost bombardat, populat de Marea Adunare Națională pentru câțiva ani (timp în care a fost acoperită fresca), a fost locul unde au dirijat Mascagni și Richard Strauss și unde muzica se făcea acum un secol la cel mai înalt nivel. Și nu doar muzica avea și are locul acolo! Conferințe, evenimente istorice, celebrarea excelenței în toate domeniile, toate acestea au fost acasă în generosul monument arhitectonic.

 

Și de unde a pornit totul? De la inițiativa unor oameni de cultură, de la societatea civilă. Dacă ne ghidăm după exemplul lor, vom vedea că nimeni și nimic nu poate sta în calea fiecăruia dintre noi când vrem să aducem bine și frumos în jurul nostru.

 

Mai multe veți afla din comunicatul Filarmonicii George Enescu, instituția care are în grijă Ateneul român!

 

https://www.romaniapozitiva.ro/branding-romania/ateneul-roman-primeste-marca-patrimoniului-european/   

 

Anunțul oficial

 

https://romania.representation.ec.europa.eu/news/ateneul-roman-primeste-marca-patrimoniului-european-din-partea-comisiei-pentru-rolul-semnificativ-2024-04-11_ro  

 

Să fie-ntr-un ceas bun! Felicitări, Constantin Esarcu!

 

Articol publicat pe platforma Adevărul.ro  


Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Când liniștea are subtitrare

Nu am putut funcționa niciodată în zgomot. Nu cel sonor — ci acel zgomot mental, difuz, apăsător, care vine dintr-o informare haotică, dintr-un flux de opinii mai tare decât realitatea însăși. Pentru mine, „normalitatea” nu a însemnat niciodată jurnalul de la ora 19. Obiceiul de a urmări știri sau talk-show-uri apare doar în prag de alegeri, în vreme de criză sau revoltă — Colectiv, Ordonanța 13, războiul din Ucraina. Diminețile mele încep, de ani buni, cu jurnale în franceză sau reportaje în germană. Nu e un simplu capriciu cultural, ci o necesitate profesională, iar conectarea la spațiul european — și mai ales francofon, în ultimii ani — e parte din munca mea și din identitatea mea de artist. Uneori încerc să gândesc în franceză, alteori în germană — în funcție de perioada de studiu sau de contextul în care lucrez. Dar mereu este vorba despre un alt nivel de înțelegere: mai adânc,  lucid, ancorat în sens. Serile se încheiau cu teatru radiofonic — un obicei de a adormi în compania...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Despre tăcere, adevăr și moralitate: ce fel de comunitate vrem?

 România este, poate mai mult decât alte locuri, o țară în care tăcerea a fost ridicată la rang de virtute, iar exprimarea adevărului a ajuns să fie tratată ca un act de agresiune. Moralitatea, stima de sine, echilibrul între inimă și rațiune — toate par astăzi sub asediu, în special în comunitățile care ar trebui să funcționeze pe baza unor valori clare și sănătoase. În decursul a peste trei decenii de activism, atât în România cât și în afara granițelor, am observat cum oameni bine intenționați au fost marginalizați pentru că au ales să spună adevărul. Cei care au avut curajul să semnaleze derapaje morale sau abuzuri au fost adesea etichetați drept “conflictuali” sau “negativi”. În realitate, au fost agresați de către cei care se simțeau vizați. Imoralitatea a fost tolerată. Au fost relații în interiorul comunităților — unele asumate, altele nu — dar judecata a fost aplicată selectiv: cei lipsiți de influență au fost excluși, în timp ce cei „bine conectați” au fost iertați și c...
Un comentariu
Citiți mai multe

Handbook for Adult Life

Chapter Three: I Am So Worried Or, How to Successfully Spiral Without Actually Helping Anyone Let’s talk about a classic adult maneuver: the Grand Performance of Worry. You know the one. Something bad happens—someone’s in trouble, someone needs help—and instead of jumping into action, you offer... worry . Big, loud, beautifully hand-wringing worry. Oscar-worthy concern. Bravo. But here’s the kicker: what exactly are you doing with all that worry? Does it stop the bleeding? Pay the bills? Solve the crisis? Nope. It just kind of floats there, useless and dramatic, like a scented candle in a house fire. Of course, we all feel worried sometimes. That’s human. But let’s be honest: some of us are out here treating worry like it’s a job title. “Yeah, I was really busy today—had a full schedule of catastrophizing from 10 to 4.” And deep down, what’s the goal here? Is it support—or is it the social media soft launch of your empathy brand? You post: “Ugh, I’m just SO heartbroken right now ...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe