O nouă premieră de teatru muzical: Bach, colegul de birou

Mehr hahn en neue Oberket (Avem un nou guvernator), așa începe Cantata BWV 212, supranumită și Cantata Țăranilor, scrisă în anul 1742 de Johann Sebastian Bach pe un libret de Christian Friedrich Henrici (Picander) pentru ziua de naștere a lui Carl Heinrich von Dieskau, care era Kammerherr (colector de taxe). Aceasta va fi prima lucrare interpretată în spectacolul Bach, colegul de birou, ce va avea premiera duminică, 4 februarie, ora 12.00 la The Villa (Casa Bolintineanu), o frumoasă clădire de patrimoniu construită în secolul al XIX-lea și care a ajuns la actuala configurație în anul 1883, grație arhitectului Paul Gottereau. Aici își desfășoară întâlnirile Romanian Business Club, o societate care are în componență peste 300 de antreprenori români, proprietari de IMM-uri și nu numai. Deci ce loc putea fi mai potrivit pentru o lucrare în care se cântă despre taxe?

Cea de a doua compoziție din programul matineului din 4 februarie este mult mai cunoscuta Cantată a cafelei, BWV 211, cu libretul scris de același Picander, realizată, probabil, între 1732-1735.

Alexandru Pătrașcu este un iubitor și devorator de operă, astfel că adulmecă multiplele posibilități de exprimare a dramei și/sau comediei în orice act muzical. Cantatele comice ale Bach nu puteau fi ocolite, iar spectacolul în care vor fi interpretate cele două lucrări camerale oferă resurse, mai ales în contextul evenimentelor actuale.

Personajele libretelor lui Picander sunt când un cuplu de fermieri care fac haz de necaz și comentează măsurile fiscale, când persoane care sunt pro sau contra consumului de cafea.

Zilele acestea, în Germania, a avut loc protestul fermierilor, care a afectat dramatic circulația, iar acum au loc manifestații ale transportatorilor și fermierilor din România.

(fotografie preluată din ziarul Cotidianul. Niemand soll es je vergessen, wir Bauern sorgen für das Essen - Nimeni să nu uite vreodată, noi fermierii avem grijă de hrana voastră.)

Pe de altă parte, în zona mai puțin dramatică a societății, între generații sunt mereu controverse în privința parentingului, a educației, a carierei, a alegeritor din viață, a consumului de cafea, de alcool și, mai nou, de carne.

Totuși, prezentul text nu este un spoiler, așa că doar pe 4 februarie la The Villa veți putea vedea cum se vor regăsi cei patru soliști în poveștile lui Picander și cum vor interpreta muzica lui Bach.

Spuneam, când am realizat proiectul La Serva padrona, că opera nu îmbătrânește niciodată. Chiar dacă ceea ce se va interpreta în 4 februarie nu poartă eticheta de operă, o parte din construcția muzicală și dramatică specifică acestui gen se regăsește în cantatele laice ale cantorului din Leipzig. Subiectele au rămas actuale după aproape 300 de ani, pentru că lumea a evoluat foarte mult tehnologic, însă niciodată suficient din punct de vedere social sau moral. Dar castigat ridendo mores!

The Villa (Casa Bolintineanu)

https://maps.app.goo.gl/QaXJQQUVwChrg7zK9

Duminică, 4 februarie 2024 ora 12.00

Bach, colegul de birou

Mieke/Lieschen – Cleopatra David

El – Dan Macavei Schlendrian - Ștefan Lamatic

Naratorul – Nicolae Simonov

Natalia Pancec – vioară Tania Zâmbreanu – vioară

Alexandra Marin – violă Eugen-Bogdan Popa – violoncel

Gabriel Marin – flaut Sorin Lupașcu – corn

Continuo: Ieronim Buga Regia: Alexandru Pătrașcu

Program

J.S. BACH

CANTATA ȚĂRANILOR BWV 212

CANTATA CAFELEI BWV 211

Bilete : https://www.blt.ro/bach-colegul-de-birou

Informații despre spectacol: https://www.facebook.com/events/1092047395568033

Parteneri: Goethe Institut, Radio România Muzical

Sponsor: Date Education

Când liniștea are subtitrare

Nu am putut funcționa niciodată în zgomot. Nu cel sonor — ci acel zgomot mental, difuz, apăsător, care vine dintr-o informare haotică, dintr-un flux de opinii mai tare decât realitatea însăși. Pentru mine, „normalitatea” nu a însemnat niciodată jurnalul de la ora 19. Obiceiul de a urmări știri sau talk-show-uri apare doar în prag de alegeri, în vreme de criză sau revoltă — Colectiv, Ordonanța 13, războiul din Ucraina. Diminețile mele încep, de ani buni, cu jurnale în franceză sau reportaje în germană. Nu e un simplu capriciu cultural, ci o necesitate profesională, iar conectarea la spațiul european — și mai ales francofon, în ultimii ani — e parte din munca mea și din identitatea mea de artist. Uneori încerc să gândesc în franceză, alteori în germană — în funcție de perioada de studiu sau de contextul în care lucrez. Dar mereu este vorba despre un alt nivel de înțelegere: mai adânc, lucid, ancorat în sens. Serile se încheiau cu teatru radiofonic — un obicei de a adormi în compania...

Citiți mai multe

Despre tăcere, adevăr și moralitate: ce fel de comunitate vrem?

România este, poate mai mult decât alte locuri, o țară în care tăcerea a fost ridicată la rang de virtute, iar exprimarea adevărului a ajuns să fie tratată ca un act de agresiune. Moralitatea, stima de sine, echilibrul între inimă și rațiune — toate par astăzi sub asediu, în special în comunitățile care ar trebui să funcționeze pe baza unor valori clare și sănătoase. În decursul a peste trei decenii de activism, atât în România cât și în afara granițelor, am observat cum oameni bine intenționați au fost marginalizați pentru că au ales să spună adevărul. Cei care au avut curajul să semnaleze derapaje morale sau abuzuri au fost adesea etichetați drept “conflictuali” sau “negativi”. În realitate, au fost agresați de către cei care se simțeau vizați. Imoralitatea a fost tolerată. Au fost relații în interiorul comunităților — unele asumate, altele nu — dar judecata a fost aplicată selectiv: cei lipsiți de influență au fost excluși, în timp ce cei „bine conectați” au fost iertați și c...

Citiți mai multe

Handbook for Adult Life

Chapter Three: I Am So Worried Or, How to Successfully Spiral Without Actually Helping Anyone Let’s talk about a classic adult maneuver: the Grand Performance of Worry. You know the one. Something bad happens—someone’s in trouble, someone needs help—and instead of jumping into action, you offer... worry . Big, loud, beautifully hand-wringing worry. Oscar-worthy concern. Bravo. But here’s the kicker: what exactly are you doing with all that worry? Does it stop the bleeding? Pay the bills? Solve the crisis? Nope. It just kind of floats there, useless and dramatic, like a scented candle in a house fire. Of course, we all feel worried sometimes. That’s human. But let’s be honest: some of us are out here treating worry like it’s a job title. “Yeah, I was really busy today—had a full schedule of catastrophizing from 10 to 4.” And deep down, what’s the goal here? Is it support—or is it the social media soft launch of your empathy brand? You post: “Ugh, I’m just SO heartbroken right now ...

Citiți mai multe

Cleopatra David

Faceți căutări pe acest blog