Bună dimineața, Serpina!

Trăiesc cu acest personaj lângă mine de câțiva ani. Am început lucrul la opera La Serva Padrona ca solist la sugestia bunului meu prieten și colaborator Ieronim Buga. Se întâmpla cu ceva timp înainte de pandemie și, cumva, gândul de a face o producție independentă a apărut tot atunci. Nu pandemia a făcut ca lucrurile să se materializeze abia acum. Opera din Timișoara a făcut producția chiar în 2020 și pentru un moment am pierdut speranța, însă am reînceput cu încăpățânare pregătirile. Cel mai greu într-o primă etapă a fost să găsesc un bariton pentru Uberto. După ce două tentative de colaborări cu colegi apropiați au eșuat din cauza lipsei de timp a acestora, Uberto fiind un rol principal, solicitant și în care personajul este non-stop pe scenă, am făcut un casting și așa că l-am obținut pe Uberto cel de pe afiș

Am avut mult de meditat pe marginea definirii rolului meu. Tehnologia ne oferă astăzi soluții multiple și putem asculta interpretări celebre, vechi de zeci de ani sau putem viziona diferite puneri în scenă, care mai de care mai simpatică, sau burlescă. Mi-am trecut personajul prin mai multe filtre și am încercat să fac o paralelă între Serpina și felul în care mă văd pe mine în viața de toate zilele. Avem multe diferențe, dar și câteva lucruri în comun. Cel mai evident: suntem femei.

Într-un fel, toate femeile sunt La Serva Padrona. Sunt serva când își slujesc cu grijă și devotament familiile, sunt padrona când constată că de ele depinde totul în casă și că ele iau cele mai grele decizii. Sunt serva când îndeplinesc micile roluri pe care și le-au asumat profesional multe dintre ele, sunt padrona când întreaga societate este susținută de bunul lor simț și de moralitatea lor. Sunt serva când trebuie să facă dans acrobatic printre atitudinile și acțiunile vanitoșilor și narcisiștilor din preajma lor, sunt padrona când își arată frumusețea și eleganța. Pot afirma că sunt o versiune de serva-padrona. Ca manager, nu ai încotro și trebuie să muncești cel mai mult, să prinzi toate problemele din zbor și să încerci să le rezolvi. Ești propriul tău șef și, în același timp, angajatul model. Dar asta e partea din spatele scenei.

Cine voi fi în 29 septembrie? Cât din mine voi lăsa să iasă la iveală în duetele cu Uberto și în recitativele în care pare că vreau să întorc lumea cu susul în jos? Cât din toate femeile menționate anterior se vor regăsi în felul în care Alexandru Pătrașcu a interpretat libretul?

Nu puteți afla decât venind la spectacol.

La Serva Padrona (Servitoarea stăpână)

operă comică într-un act

Muzica – Giovanni Battista Pergolesi Libret – Gennaro Antonio Federico

Serpina – Cleopatra David

Uberto – Andrei Marinache

Cvartetul alcătuit din membri ai Filarmonicii “George Enescu”

Natalia Pancec – vioară Tania Zâmbreanu – vioară

Alexandra Marin – violă Eugen Bogdan Popa – violoncel

Conducerea muzicală/continuo – Ieronim Buga

Regia: Alexandru Pătrașcu Scenografia: Gary Deskin

Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Liternet

Bilete: https://www.iabilet.ro/bilete-la-serva-padrona-78390

Detalii despre spectacol aici

Când liniștea are subtitrare

Nu am putut funcționa niciodată în zgomot. Nu cel sonor — ci acel zgomot mental, difuz, apăsător, care vine dintr-o informare haotică, dintr-un flux de opinii mai tare decât realitatea însăși. Pentru mine, „normalitatea” nu a însemnat niciodată jurnalul de la ora 19. Obiceiul de a urmări știri sau talk-show-uri apare doar în prag de alegeri, în vreme de criză sau revoltă — Colectiv, Ordonanța 13, războiul din Ucraina. Diminețile mele încep, de ani buni, cu jurnale în franceză sau reportaje în germană. Nu e un simplu capriciu cultural, ci o necesitate profesională, iar conectarea la spațiul european — și mai ales francofon, în ultimii ani — e parte din munca mea și din identitatea mea de artist. Uneori încerc să gândesc în franceză, alteori în germană — în funcție de perioada de studiu sau de contextul în care lucrez. Dar mereu este vorba despre un alt nivel de înțelegere: mai adânc, lucid, ancorat în sens. Serile se încheiau cu teatru radiofonic — un obicei de a adormi în compania...

Citiți mai multe

Despre tăcere, adevăr și moralitate: ce fel de comunitate vrem?

România este, poate mai mult decât alte locuri, o țară în care tăcerea a fost ridicată la rang de virtute, iar exprimarea adevărului a ajuns să fie tratată ca un act de agresiune. Moralitatea, stima de sine, echilibrul între inimă și rațiune — toate par astăzi sub asediu, în special în comunitățile care ar trebui să funcționeze pe baza unor valori clare și sănătoase. În decursul a peste trei decenii de activism, atât în România cât și în afara granițelor, am observat cum oameni bine intenționați au fost marginalizați pentru că au ales să spună adevărul. Cei care au avut curajul să semnaleze derapaje morale sau abuzuri au fost adesea etichetați drept “conflictuali” sau “negativi”. În realitate, au fost agresați de către cei care se simțeau vizați. Imoralitatea a fost tolerată. Au fost relații în interiorul comunităților — unele asumate, altele nu — dar judecata a fost aplicată selectiv: cei lipsiți de influență au fost excluși, în timp ce cei „bine conectați” au fost iertați și c...

Citiți mai multe

Handbook for Adult Life

Chapter Three: I Am So Worried Or, How to Successfully Spiral Without Actually Helping Anyone Let’s talk about a classic adult maneuver: the Grand Performance of Worry. You know the one. Something bad happens—someone’s in trouble, someone needs help—and instead of jumping into action, you offer... worry . Big, loud, beautifully hand-wringing worry. Oscar-worthy concern. Bravo. But here’s the kicker: what exactly are you doing with all that worry? Does it stop the bleeding? Pay the bills? Solve the crisis? Nope. It just kind of floats there, useless and dramatic, like a scented candle in a house fire. Of course, we all feel worried sometimes. That’s human. But let’s be honest: some of us are out here treating worry like it’s a job title. “Yeah, I was really busy today—had a full schedule of catastrophizing from 10 to 4.” And deep down, what’s the goal here? Is it support—or is it the social media soft launch of your empathy brand? You post: “Ugh, I’m just SO heartbroken right now ...

Citiți mai multe

Cleopatra David

Faceți căutări pe acest blog