"Sunt un aventurier care încearcă să combine lucruri incompatibile şi astfel atinge succesul“. Interviu cu violoncelistul Denis Shapovalov

Un spirit tănăr, un virtuoz a cărui carieră l-a purtat pe mari scene, precum Concertgebouw, Royal Festival Hall şi Barbican Center din Londra, sau Auditorio Nacional de Musica şi Palacio de Congresos din Madrid, violoncelistul Denis Shapovalov a fost considerat de Mstislav Rostropovici un „talent strălucitor de care poate fi mândru în faţa întregii lumi”. Artistul a fost invitat la Bucureşti în finalul stagiunii simfonice a Filarmonicii. 

Cleopatra David:  V-aţi născut într-un oraş numit "Ceaikovski" şi aţi câştigat Concursul "Ceaikovski" în anul 1998. Aţi afirmat într-un recent interviu că viaţa dumneavoastră este „îmbibată de muzica lui Ceaikovski”. Dincolo de metaforă, credeţi în destin sau doar în munca asiduă ca reţetă pentru o viaţă artistică împlinită? 

Denis Shapovalov: Dincolo de destin, care te aduce pe lume într-o familie de muzicieni într-un oraş numit "Ceaikovski", ar trebui să ai talent şi anumite abilităţi, cel puţin simţ ritmic şi, de dorit, muzicalitate. Desigur, violoncelul este un instrument complicat de stăpânit la modul perfect, aşa că petrec mult timp pentru a-mi îmbunătăţi tehnica. Standardele mele înalte de calitate în ce priveşte cântatul la acest instrument m-au determinat să studiez 10 – 12 ore pe zi în perioada studenţiei.

C.D. În iunie aţi fost invitat la Miercurea Ciuc şi Bucureşti pentru două proiecte. A fost prima dumneavoastră vizită în România? Ne puteţi da mai multe detalii despre concertul din Miercurea Ciuc? 

D. Sh: În 2019 am fost pentru prima data în Miercurea Ciuc şi am colaborat cu Csik Chamber Orchestra (Orchestra de Cameră Ciuc) Anul acesta m-au invitat din nou şi am participat în cele trei ipostaze ale mele: solist, dirijor şi compozitor. Alături de muzica lui Vivaldi şi Boccherini, am prezentat compoziţia mea, Concerto di Bravura pentru violoncel şi orchestră de coarde, care a fost compusă în 2016 pentru cea de a 150-a aniversare a Alma Mater: Conservatorul de Stat „Ceaikovski” din Moscova. M-am bucurat de un mare succes şi sunt invitat acolo din nou anul viitor.

 C.D.  În Bucureşti aţi colaborat cu Filarmonica „George Enescu” şi maestrul Christian Badea, prim-dirijor principal al acestei orchestre. Cum a fost experienţa dumneavoastră pe scena Ateneului? 

D. SH.: Ateneul este chiar mai interesant în realitate decât în fotografii! Este un „must”, o datorie pentru orice om să viziteze acest loc. Desigur, este o onoare să cânţi în această sală legendară. Interiorul incredibil şi acustica Ateneului sunt împreună o opera de artă, pentru că, atunci când se îmbină această vizualitate fermecătoare cu muzică frumoasă, se produce un act artistic cu totul special şi este o fericire să fii parte dintr-un astfel de fenomen. Am avut şansa să cânt Ceaikovski două zile la rând pe această minunată scenă, dar şi să mă alătur publicului în timpul Simfoniei de Mendelssohn (NN - Simfonia a IV-a Italiana de Felix Mendelssohn din partea a doua a concertului de închidere a stagiunii simfonice) cântată de Orchestra Filarmonicii dirijată de maestrul Christian Badea şi am avut o senzaţie volumetrică puternică. M-am bucurat enorm de căldura publicului.         

                                "Din tinereţe am vrut să fiu rocker"

C.D. Colaborarea dumneavoastră cu maestrul Badea are o poveste care merge mult înapoi în timp. În ce au constat colaborările anterioare? 

D.Sh: Am avut norocul de a fi prieten apropiat şi de a colabora cu Mstislav Rostropovici în ultimii săi ani din viaţă şi, pentru prima dată, am auzit despre Christian Badea de la fiica maestrului, Olga. În  2008, la un an după ce Maestrul Rostropovici a plecat dintre noi, am decis să organizez un proiect dedicat memoriei sale în cele două mari săli ale celor două capitale ale Rusiei: Sala Mare a Conservatorului din Moscova şi Sala Mare a Filarmonicii din Sankt-Petersburg. Atunci l-am invitat pe Christian Badea să dirijeze şi am avut concerte memorabile împreună. Mai târziu, am colaborat din nou în Danemarca. 

C.D. De mai bine de un an ne confruntăm cu o criză sanitară care a creat un eveniment fără precedent închiderea sălilor de concert. Cât de lungă a for întreruperea activităţii concertistice pentru dumneavoastră în timpul pandemiei? 

D. Sh. Pentru mine, întreruperea a durat 5 luni. În martie 2020 am fost extrem de norocos să-mi fac debutul cu Don Quixote de Richard Strauss în noua sală de concerte Zaryadye din Moscova, cu doar două zile înainte ca evenimentele culturale să fie anulate. A fost un real noroc şi un miracol ! Următorul concert a avut loc la Sala Ceaikovski la jumătatea lui august.

CD. Multe dintre instituţiile culturale încearcă o nouă variantă de a oferi hrana spirituală publicului, cea online. O găsiţi eficientă? Credeţi că viitorul vieţii muzicale va consta mai mult în difuzarea digitală decât în socializarea din sala de concert? 

D. Sh.: În timpul celor 5 luni de pauză, am lansat o serie de masterclassuri online “Lecţii cu maestrul” – şi situaţia mi-a dat o nouă idee de format: un teatru virtual sau un show cu diferite personaje: maestru, student, moderator şi public, cu întrebări şi umor. Am lucrat un  repertoriu de popularitate pentru violoncel şi am atras mulţi studenţi din toată lumea: din China până în SUA. A fost, într-un fel, distractiv în acea perioadă nebună. Dar pandemia a devenit cu un test, care a demonstrate că dependenţa digitală completă a populaţiei este imposibilă. Oamenii au nevoie să comunice faţă în faţă. Nimic nu poate înlocui comunicarea vie, mai ales când este vorba de muzică şi de artă. Partea digitală este doar un surogat pentru interacţiunea umană. Dacă veţi întreba pe orice fan al oricărui muzician, ce îşi doreşte mai mult, să îşi vadă artistul preferat pe internet sau să vină la un concert, va spune întotdeauna: „să vin la concert”. Scena digitală rămâne un înlocuitor atunci când nu este posibil să participi personal la eveniment, Dacă primeşti un masaj online, tactil nu vei simţi nimic. Emoţiile sunt vii, iar cele pe care ţi le poate da un concert adevărat nu pot fi comparate cu cele de pe ecran.  

 "În viaţă, nu trebuie să ratezi oportunităţi în care poţi experimenta lucruri noi. "

CD. Pe măsură ce depăşiţi graniţele muzicii clasice, găsiţi moduri de comunicare diferite. Cum vă identificaţi cu acestea?

D.Sh.: Din tinereţe am vrut să fiu rocker, dar din moment ce m-am născut într-un oraş numit „Ceaikovski” şi nu într-unul numit „Rock-Forever”, am devenit muzician clasic. Însă pasiunea pentru muzica rock  nu m-a părăsit niciodată. Şi într-o zi m-am întrebat: de ce să nu combin aceste două direcţii ale personalităţii mele? Mai ales că părintele întregii muzici rock este fără îndoială Beethoven şi, dacă suntem sinceri, Bach  Începând să le combin, am deschis noi drumuri atât pentru mine, cât şi pentru public. Şi, desigur, văd că există foarte mult interes pentru programele mele cross-over, care conţin şi muzică clasică şi rock. Sunt mândru că astfel aduc public nou în sălile clasice de concert, oameni care, în mod normal, probabil nu ar fi ascultat muzică clasică niciodată 

C.D. În biografia dumneavoastră este menţionat faptul că sunteţi „primul muzician care a cântat un concert solist la Polul Nord”. De asemenea, aţi compus „Variaţiuni Rock pe o team Rococo de Ceaikovski”. Este Denis Shapovalov un artist excentric, un rebel sau doar experimentează diferite forme de a se  exprima?   

D. Sh.: Viaţa este foarte interesantă şi diversă şi consider că este un non-sens să ratezi oportunităţi în care poţi experimenta lucruri noi, în care te simţi altfel sau trăieşti vieţi diferite. Nu sunt excentric sau rebel, dar sunt un aventurier, un cavaler al Providenţei, care explorează viaţa, experimentează, încearcă să combine lucruri incompatibile, dar mereu atinge succesul. Iar pentru mine, succesul este singurul criteriu după care îmi ghidez munca şi, desigur, este scopul principal al vieţii mele.    

Interviu publicat pe platforma Adevürul.ro:  adev.ro/qyltbj