Treceți la conținutul principal

Oamenii au multă nevoie de muzică clasică şi de experienţe spirituale.” Interviu cu pianistul Lucas Krupinski

 

Pianist internaţional de origine poloneză, pe Lucas Krupinski am putut să-l vedem în 2018 pe scena Ateneului Român în concertul dedicat Centenarului Independenţei Poloniei din cadrul celei mai frumoase stagiuni a filarmonicii din ultimii ani, Stagiunea Centenar. Krupinski este câştigătorul mai multor concursuri internaţionale, printre care cel din San Marino (2016, triplu laureat), Cobcursul Chopin din Hanovra(2015) şi cel din Aachen (2016).

Cleopatra David: Pe 11 iunie 2020, Filarmonica  „George Enescu” va transmite în stagiunea online înregistrarea din 2018 a Concertului pentru pian Nr. 1 de Chopin  al cărui solist aţi fost. Ce loc ocupă acest concert în repertoriul dumneavoastră şi cum a fost colaborarea cu Filarmonica din Bucureşti?

Lucas Krupinski: A fost o mare plăcere să cânt cu Filarmonica „George Enescu” în frumoasa sală a Ateneului Român. Publicul a fost foarte cald şi a fost o imensă bucurie să lucrez cu dirijorul  Alexander Walker, alături de care am cântat recent la Londra.

În 2018 am cântat Concertul Nr. 1 de Chopin în mi minor de două ori. În timpul unuia dintre concerte, am avut un incident interesant (nu foarte amuzant, în timp ce-l trăiam şi cântam, totuşi): pentru una dintre notele de mi din registrul acut cedase complet acordajul şi, după cum vă puteţi închipui, într-un concert în mi minor asta poate fi o problem serioasă A fost o adevărată provocare să încerc să cânt mai încet, mai „moale”, această notă pentru ca publicul să nu fie foarte deranjat de disonanţă. În cele din urmă, totul a fost bine şi cumva, critica muzicală nu a menţionat problema după concert, ceea ce probabil înseamnă că poate nici publicul nu şi-a dat seama.

 Suntem cu toţii oameni şi împărtăşim aceeaşi dragoste faţă de muzică.

C.D. Sunteţi un artist polonez stabilit în Marea Britanie şi concertaţi pe patru continente. Care sunt cele mai marcante experienţe din ultimii ani şi unde vă simiţi acasă?

L. K.: Polonia va fi întotdeauna patria mea. Acolo m-am născut şi mă simt profund legat de această ţară. Marea Britanie este un alt loc foarte aproape de inima mea. În ambele ţări am prieteni minunaţi, iar ca pianist concertist trebuie să călătoresc tot timpul. Astfel, graniţele şi diferenţele dintre ţări devin mai puţin vizibile. Îmi place mult să călătoresc şi să descopăr noi culturi. În cele din urmă, suntem cu toţii oameni şi împărtăşim aceeaşi dragoste faţă de muzică.

C.D.: Multe instituţii de cultură încearcă noi moduri de a ajunge la public pentru a-i oferi acestuia hrana spirituală, fie şi online. Găsiţi eficient acest mod de comunicare? Credeţi că viitorul muzicii va fi mai mult în zona digitală decât în cea live şi colectivă?

L. K.: Cred cu tărie în concertele live, unde oamenii pot experimenta pe deplin conexiunea pe care muzica o realizează între interpret, public şi univers. Totuşi, în situaţia actuală, cel mai bun mod de a comunica este să împărtăşim muzica online, via concerte digitale.  Este o soluţie temporară, desigur, din moment ce nu oferă publicului experienţa totală pe care doar concertele live o pot crea.

C.D.: Marea Britanie pare să fie în continuare departe de finalul crizei. Cum se adaptează muzicianul şi omul Lucas Krupinski  la această situaţie? Ce vă lipseşte cel mai mult în aceste zile?

L. K.: Luna trecută a fost foarte productivă pentru mine. Am avut timp să-mi stabilesc noi obiective şi să regândesc priorităţile din viaţa mea. Am petrecut mult timp citind cărţi şi învăţând repertoriu nou şi încercând să cresc ca fiinţă umană. Am dat câteva recitaluri online care au fost foarte bine primite, ceea ce arată cât de multă nevoie au oamenii de muzică clasică şi de experienţe spirituale.

C.D.:  Ce compozitor vă este mai aproape de suflet şi cum diferă pregătirea pentru un concert simfonic de cea pentru un recital?

L.K.: Îmi este imposibil să indic un anumit nume. Cu toate acestea, am o “listă” de compozitori care sunt aproape de sufletul meu. Printre ei sunt Chopin, Scriabin, Rahmaninov şi Brahms. Procesul pregătirii pentru un concert cu orchestra  implică şi studiul părţilor de orchestra şi construirea dialogului, a ceea ce face din muzică o conversaţie, mai degrabă decât un monolog.

C.D.:  Cum vedeţi viitorul soliştilor concertişti după criza Covid?

L.K.: Cred că situaţia se va îmbunătăţi în câteva luni şi vom putea călători şi cânta din nou, chiar dacă la început nu vom putea avea sălile pline. O problemă mai greu de rezolvat este cea legată de concertele orchestrelor, care vor fi limitate la 15 membri. Dar cu siguranţă numărul va putea creşte în timp, când situaţia va deveni mai stabilă în lume. 


Interviu publicat pe Adevarul.ro


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tataie, de ce sunt războaie în lume?

Aveam vreo patru sau cinci ani când am înțeles ce este un război. La televizor era plin de filme de propagandă, iar la radio de piese de teatru, multe cu acțiunea în timpul celui de al Doilea Război Mondial.   În anii comunismului, am crescut, ca mai toată lumea din generația mea, cu bunicii. Ca orice copil, mă mai strâmbam când mâncarea avea alt gust, când în loc de smântânică era iaurt, sau când mai aveam de trecut printr-un fel de mâncare până să ajung la prăjituri. Bunica zicea atunci, cu accentul ei de peste Prut: „Îți cei osândă!“, iar bunicul a izbucnit la un moment dat:  “Eu am văzut om mort de foame!“. Uneori, bunicul mai pomenea cuvântul „război“, el fiind veteran, iar la radio auzisem despre conflictul dintre Iran și Irak. Înțelegeam că este ceva cumplit, distructiv, că oamenii omoară oameni, dar nu vedeam rațiunea din spatele unor astfel de acțiuni. L-am întrebat: „Tataie, de ce sunt războaie în lume?” Și a răspuns: „Pentru că oamenii se ceartă. Mă cert eu cu t...

Cinci locuri de meditație la Paris

Am trecut cu toții prin câteva săptămâni tensionate, în care am funcționat mai mult pe pilot automat, fără să știm cum va arăta viitorul apropiat. Astăzi, mi-am amintit că viața mea arăta cândva altfel și avea o puternică influență franceză. V-am promis că vă voi purta alături de mine prin muzeele și galeriile de artă ale Parisului, iar acum vreau să îmi respect această promisiune. Când simțeam nevoia unei „cure de frumusețe,” locul meu preferat era Musée d’Orsay. Deși Luvrul este impresionant, copleșitor prin diversitatea colecțiilor sale – de la începuturile civilizației până la impresionism – am simțit că la final de zi rămân în minte doar câteva imagini clare - Mona Lisa, lucrările lui Giotto sau Botticelli, și desigur, celebra Venus din Milo – și dureri de picioare. Muzeul este imens. În momentul în care treci pe lângă el ai impresia că nu se mai termină. Sunt 16 km de galerii de artă. În ultima mea zi la Paris, am ținut neapărat să revizitez  Muzeul Cluny , dedicat artei medi...

Un artist român la Paris

M-am întors după cele trei luni petrecute în capitala Franței, probabil cel mai relevant oraș pentru cultura și evoluția societății europene din ultimele trei secole. Pe cât de multă lumină are, pe atât de multe umbre ascunde Parisul. Am pătruns într-o comunitate de artiști independenți, unde mi-am găsit cu greu locul, întrucât majoritatea erau din alte zone stilistice și se ocupau în special de artele vizuale, iar eu sunt un muzician clasic în plină carieră și care lucrează la cel mai înalt nivel în România. Însă s-au conturat câteva colaborări și în acele circumstanțe   Organizarea recitalurilor în Franța a fost o provocare din mai multe motive. Când ajungi într-un loc nou, pe care abia începi să-l cunoști și unde știi că va trebui să te ridici la un anumit nivel, presiunea e imensă. Multe nopți au fost nedormite din această cauză. Am mai avut și ghinionul să ajung în perioada de concedii, iar graficul meu conținea activități exact în acel timp! Am descoperit destul de târziu că ...