Treceți la conținutul principal

„Nici o redare online a unui concert nu va putea egala acea electricitate din aer care se instalează într-o sală cu public.“ Interviu cu violonistul Remus Azoiţei

 
Artist dezinvolt, cuceritor şi sensibil, Remus Azoiţei este unul dintre cei mai apreciaţi violonişti români. A studiat la Juilliard School din New York şi Royal Academy of Music din Londra, a cântat pe scene renumite, cum sunt Carnegie Hall din New York, Konzerthaus Berlin şi a înregistrat integrala lucrărilor pentru pian şi vioară de Enescu. Cântă pe o vioară Niccolo Gagliano construită în 1755


 

Cleopatra David: Oricât am încerca să ocolim subiectul, criza COVID a lovit din plin în viaţa artistică şi în sistemul de educaţie.  Eram în mijlocul stagiunii când activitatea orchestrelor şi teatrelor, unde munca este colectivă, s-a oprit.  Cum vă afectează această întrerupere a apariţiilor scenice şi cum se adaptează violonistul şi profesorul Remus Azoiţei la situaţia actuală? 

Remus Azoiţei: Mă număr şi eu printre marile mase de artişti ale căror vieţi au fost afectate de dispariţia de pe scenă. Am avut multe concerte anulate, cu pierderi financiare mari, însă am reuşit să îmi umplu timpul cu alte proiecte pe care nu le-aş fi putut relua fără această pauza… M-am mutat cu casa de exemplu, am citit mult şi am petrecut mult mai mult timp cu copiii mei. Pentru mine, această pauză a fost una benefică, deşi îmi lipsesc concertele atât de mult!

 

C.D. Aveţi două profesii: solist concertist şi cea de profesor la Royal Academy of Music. Cum au evoluat sistemul de educaţie şi industria culturală în Marea Britanie în această perioadă ? 

R.A.: Întreg sistemul de educaţie in UK este dat peste cap şi a intrat într-o derivă nefericită.  Academia Regală de Muzica din Londra, unde sunt profesor de vioară, a oprit cursurile în martie şi încă nu le-a reluat. A fost un şoc pentru tot colectivul instituţiei, mai ales ca cei mai mulţi studenţi sunt plătitori de taxe de şcolarizare, si acestea sunt foarte mari. Atât cursurile cât şi lecţiile de instrument se efectuează deocamdată online, însă din nefericire ele nu se pot desfăşura la acelaşi nivel ca înainte deoarece tehnologia online este limitată deocamdată. Nu există un program care sa acomodeze o transmisie live perfectă. La nivelul la care aceste lecţii au loc, cea mai mica desincronizare sau imperfecţiune afectează produsul muzical. Deocamdată vom continua aşa, dar speram ca din toamnă cursurile sa se reia live.

Pe 3 iulie am încheiat cursurile, deşi online şi cumva toţi am respirat uşuraţi ca ele s-au încheiat. Aşteptam un septembrie nou şi luminos unde să ne putem relua activitatea live, aşa cum ştim si cum trebuie sa fie.

 

C.D. Aţi interpretat în stagiunea Filarmonicii George Enescu Concertul de Sibelius. Cum rezonaţi cu această lucrare şi cum o regăsiţi în preferinţele dumneavoastră? R.A.: Este un concert de suflet… Mi-a luat vreo 20 de ani până să îl duc la nivelul la care să fiu cât de cât mulţumit… Nu este un concert virtuoz, cât o mare operă dramatică pentru vioară şi orchestra şi eu cu asta rezonez. Partea a doua este inima concertului şi e una din cele mai minunate creaţii muzicale scrise vreodată. Concertul de Sibelius… Ies de pe scena după ce l-am cântat şi abia aştept reluarea lui…

 

Talentul va rămâne în continuare elementul primordial pentru a face muzică.

C.D.  Multe dintre instituţiile culturale încearcă o nouă variantă de a oferi hrana spirituală publicului, cea online. O găsiţi eficientă? Credeţi că viitorul vieţii muzicale va consta mai mult în difuzarea digitală decât în socializarea din sala de concert?

R.A.: Sincer sper din toata inima să nu se întâmple asta. Nici o redare online a unui concert nu va putea egala acea electricitate din aer care se instalează într-o sală, într-un cadru live, cu public. Acest mediu online este periculos pentru arte şi mă tem că ce s-a întâmplat în ultimele luni va schimba peisajul artistic general, cu mult mai multa lume stând acasă, pentru că e mai confortabil sa asculţi un concert online decât sa te duci la sala de concerte, şi va crea un obicei nociv. Trebuie sa facem tot ce putem sa prevenim o astfel de tendinţă.

 

C.D.  Cum credeţi că va evolua piaţa muncii în domeniul artelor spectacolului şi cum se poate adapta tânăra generaţie? Ce temeri au studenţii dumneavoastră legate de viitorul profesiei lor?

R.A.:  Artele au fost întotdeauna influenţate de tendinţele sociale ale vremii. Fără discuţie trecem printr-un proces de schimbare, în care mediul online va acapara orice zonă socială, în orice domeniu. Nu ştim cum va arata peisajul artistic, să spunem, în următorii cinci ani, după cum nu avem nici o idee despre cum se va reaşeza lumea, în general, după aşa un şoc suferit în ultimele luni. Tinerii se vor adapta, pentru că altfel nu vor putea răzbi în acest nou “landscape” artistic… Însă, un lucru este sigur, talentul va rămâne în continuare elementul primordial pentru a face muzică.


Interviu publicat pe platforma adevarul.ro

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dicționar: muzician

Mă pregăteam să intru într-o emisiune la un post de radio, iar gazda era de formație actriță. Vorbeam despre accesibilizarea spectacolelor și ajunsesem la muzică și la persoanele cu probleme de auz. Îmi dădea exemplul Coldplay și al unor veste speciale și nu înțelegea de ce muzica clasică nu poate fi accesibilizată. Nu mi-a trecut prin minte să-i vorbesc despre conectarea prin Kundalini și vibrații, însă, înainte de a se face acest lucru, este nevoie de o condiție: ca muzica să fie cântată măcar corect. Și nu oricine poate face asta. Să explic. Muzica este domeniul care necesită cea mai îndelungată specializare. Ca să devii medic, până la 18 ani înveți la o școală de cultură generală și la un liceu teoretic, cu toată lumea. Nu faci materii în plus. Faci pregătire un an sau doi, dar acolo s-a format o industrie clandestină. Pentru muzică, dacă nu ai început cu un instrument, de regulă vioară sau pian, de la vârsta de șase ani, nu are rost să te mai obosești. Nu vei avea nicio șans...

Piotr Ilici Ceaikovski: Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur Op. 41

Scrisă în 1878, Liturghia este, alături de cele Nouă piese sacre pentru cor , una dintre puţin cunoscutele creaţii religioase ale compozitorului rus. Stârnind  controverse pentru publicarea comercială fără acceptul directorului Capelei Imperiale, lucrarea este o piatră de încercare pentru corurile profesioniste. Având resurse melodice diferite de cele ale creaţiei scenice a lui Ceaikovski, Liturghia pentru cor mixt  se bazează mai mult pe înlănţuiri armonice, cu puţine momente polifonice Structurată în 15 părţi, versiunea lui Ceaikovski a Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur (Sfântul Ioan Hrisostomul) conţine o parte dintre răspunsurile şi cântările din ritualul bisericesc, fiind omise Antifonul I şi Fericirile . Cleopatra David 1.      Ectenia Mare: Amin. Doamne miluieşte 2.      Ectenia Mică. Antifonul al doilea Doamne miluieşte . Ţie, Doamne, Amin Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi puru...

Mediocritatea nu este condamnată la moarte

„Mediocritatea nu este condamnată la moarte”, spune avocatul apărării în piesa lui Motti Lerner, Procesul lui Eichmann . Adolf Eichmann a fost un criminal de război, o rotiță esențială într-un mecanism care pornea de la Hitler și se încheia în lagărele de exterminare. Astăzi, mediocritatea este aproape venerată. Este împinsă în față cu tupeu, uneori prin alianțe subtile între cei care o practică și care se susțin reciproc. Fiecare proiectează propriile idei asupra societății și asupra comunităților în care intră: unii cred că totul este permis, alții sunt obsedați de ierarhii și vor să urce cu orice preț, iar alții chiar înțeleg sensul real al unei comunități. Nu-mi dau seama dacă sunt mulți sau puțini, pentru că nu toți se exprimă în spațiul public. Realitatea nu stă în confortul material, nici în emoțiile trecătoare și nici în jocurile de imagine. Realitatea stă în principii. În integritate, în responsabilitate, în respect și în muncă. Numai printr-un sistem interior curat putem di...