Treceți la conținutul principal

„Nici o redare online a unui concert nu va putea egala acea electricitate din aer care se instalează într-o sală cu public.“ Interviu cu violonistul Remus Azoiţei

 
Artist dezinvolt, cuceritor şi sensibil, Remus Azoiţei este unul dintre cei mai apreciaţi violonişti români. A studiat la Juilliard School din New York şi Royal Academy of Music din Londra, a cântat pe scene renumite, cum sunt Carnegie Hall din New York, Konzerthaus Berlin şi a înregistrat integrala lucrărilor pentru pian şi vioară de Enescu. Cântă pe o vioară Niccolo Gagliano construită în 1755


 

Cleopatra David: Oricât am încerca să ocolim subiectul, criza COVID a lovit din plin în viaţa artistică şi în sistemul de educaţie.  Eram în mijlocul stagiunii când activitatea orchestrelor şi teatrelor, unde munca este colectivă, s-a oprit.  Cum vă afectează această întrerupere a apariţiilor scenice şi cum se adaptează violonistul şi profesorul Remus Azoiţei la situaţia actuală? 

Remus Azoiţei: Mă număr şi eu printre marile mase de artişti ale căror vieţi au fost afectate de dispariţia de pe scenă. Am avut multe concerte anulate, cu pierderi financiare mari, însă am reuşit să îmi umplu timpul cu alte proiecte pe care nu le-aş fi putut relua fără această pauza… M-am mutat cu casa de exemplu, am citit mult şi am petrecut mult mai mult timp cu copiii mei. Pentru mine, această pauză a fost una benefică, deşi îmi lipsesc concertele atât de mult!

 

C.D. Aveţi două profesii: solist concertist şi cea de profesor la Royal Academy of Music. Cum au evoluat sistemul de educaţie şi industria culturală în Marea Britanie în această perioadă ? 

R.A.: Întreg sistemul de educaţie in UK este dat peste cap şi a intrat într-o derivă nefericită.  Academia Regală de Muzica din Londra, unde sunt profesor de vioară, a oprit cursurile în martie şi încă nu le-a reluat. A fost un şoc pentru tot colectivul instituţiei, mai ales ca cei mai mulţi studenţi sunt plătitori de taxe de şcolarizare, si acestea sunt foarte mari. Atât cursurile cât şi lecţiile de instrument se efectuează deocamdată online, însă din nefericire ele nu se pot desfăşura la acelaşi nivel ca înainte deoarece tehnologia online este limitată deocamdată. Nu există un program care sa acomodeze o transmisie live perfectă. La nivelul la care aceste lecţii au loc, cea mai mica desincronizare sau imperfecţiune afectează produsul muzical. Deocamdată vom continua aşa, dar speram ca din toamnă cursurile sa se reia live.

Pe 3 iulie am încheiat cursurile, deşi online şi cumva toţi am respirat uşuraţi ca ele s-au încheiat. Aşteptam un septembrie nou şi luminos unde să ne putem relua activitatea live, aşa cum ştim si cum trebuie sa fie.

 

C.D. Aţi interpretat în stagiunea Filarmonicii George Enescu Concertul de Sibelius. Cum rezonaţi cu această lucrare şi cum o regăsiţi în preferinţele dumneavoastră? R.A.: Este un concert de suflet… Mi-a luat vreo 20 de ani până să îl duc la nivelul la care să fiu cât de cât mulţumit… Nu este un concert virtuoz, cât o mare operă dramatică pentru vioară şi orchestra şi eu cu asta rezonez. Partea a doua este inima concertului şi e una din cele mai minunate creaţii muzicale scrise vreodată. Concertul de Sibelius… Ies de pe scena după ce l-am cântat şi abia aştept reluarea lui…

 

Talentul va rămâne în continuare elementul primordial pentru a face muzică.

C.D.  Multe dintre instituţiile culturale încearcă o nouă variantă de a oferi hrana spirituală publicului, cea online. O găsiţi eficientă? Credeţi că viitorul vieţii muzicale va consta mai mult în difuzarea digitală decât în socializarea din sala de concert?

R.A.: Sincer sper din toata inima să nu se întâmple asta. Nici o redare online a unui concert nu va putea egala acea electricitate din aer care se instalează într-o sală, într-un cadru live, cu public. Acest mediu online este periculos pentru arte şi mă tem că ce s-a întâmplat în ultimele luni va schimba peisajul artistic general, cu mult mai multa lume stând acasă, pentru că e mai confortabil sa asculţi un concert online decât sa te duci la sala de concerte, şi va crea un obicei nociv. Trebuie sa facem tot ce putem sa prevenim o astfel de tendinţă.

 

C.D.  Cum credeţi că va evolua piaţa muncii în domeniul artelor spectacolului şi cum se poate adapta tânăra generaţie? Ce temeri au studenţii dumneavoastră legate de viitorul profesiei lor?

R.A.:  Artele au fost întotdeauna influenţate de tendinţele sociale ale vremii. Fără discuţie trecem printr-un proces de schimbare, în care mediul online va acapara orice zonă socială, în orice domeniu. Nu ştim cum va arata peisajul artistic, să spunem, în următorii cinci ani, după cum nu avem nici o idee despre cum se va reaşeza lumea, în general, după aşa un şoc suferit în ultimele luni. Tinerii se vor adapta, pentru că altfel nu vor putea răzbi în acest nou “landscape” artistic… Însă, un lucru este sigur, talentul va rămâne în continuare elementul primordial pentru a face muzică.


Interviu publicat pe platforma adevarul.ro

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dictatura morţii

Nu, nu este vorba de Coreea de Nord, nici de Statul Islamic, nici măcar de Mama Rusie. Nu este vorba nici despre masoni, Biserica Catolica,  sionişti, reptilieni şi alte trăsnăi din teoriile conspiraţiei. Vedem pe posturile TV un soi de justiţie. Cazuri de corupţie, trafic de influenţă, tot felul de ilegalităţi ai căror autori (prezumtivi) sunt cercetaţi, poate condamnaţi. Există şi un organism care se ocupă de acest lucru. Dar ce se întâmplă în cazul incompetenţei? Incompetenţa nu este ilegală. Lucrurile merg şnur în acest caz. Lipsa  de strategie decurge din lipsa de viziune, care, la rândul ei, decurge din lipsa de idealuri. Oamenii fără idealuri (idealurile nu se referă la realizări personale) sunt oameni morţi. Suntem conduşi de oameni morţi, carcase biologice funcţionând pe bază de impulsuri electromagnetice, umplute cu mici interese ridicate la rang de obiective strategice.  Morţii nu vor face nimic pentru că nu-şi pot imagina nimic mai mult decât propria lor experienţă

Dragă securistule,

Te cunosc de mult timp. M-ai vegheat încă de la concepţie. Mi-ai fost aproape şi ţi-am simţit ochiul vigilent în fiecare moment al vieţii mele, însă uneori situaţia ţi-a mai scăpat de sub control. Ţi-am simţit grija şi contribuţia la devenirea mea. Tu ai reuşit multe. Ai reuşit sa te strecori între soţ şi soţie, între frate si soră. Combini şi dezbini după bunul plac. Otrăveşti minţi şi suflete şi reuşeşti să-l faci şi pe un sfânt să se îndoiască de sine. Mi-ai fost coleg, învăţător, şef, amic, admirator, băgător în seamă, vecin, pisălog, hărţuitor. Ştiu ca nu ai vrut să-mi faci rău. Când eram mică, te interesau doar banii părinţilor mei. De asta de la 6 la 10 ani m-ai oprimat, m-ai descurajat, m-ai umilit şi ai pus graniţe creativităţii mele. De asta nu pedepseai pe copilul altui securist care aproape mă desfigurase. Tu ai fost permanent demonul care îmi descuraja părinţii. Tu le spuneai ca este o prostie să investească în proprii copii, lăsându-mă fără sprijin când aveam mai mare

Misconception, misunderstanding and mistrust in education

During the last 10 years I have observed a huge cultural difference in relation to education and its place in two parts of the world: India and the Western Europe. Whilst in India education is seen as a vehicle for the evolution of the individual and of society, in the western world, the younger generation feels oppressed by it. Romania is a special case, since we are in the Eastern Europe, and hasn’t yet recovered from 45 years of communism, so here we have a blend of everything. First of all, most of us don’t understand the meaning of the term holistically, and are usually only thinking about formal education: traditional school However, education starts in the first years of our lives, se soon as we begin to imitate our parent’s behaviour, language, or reactions. We learn how to talk, how to walk, how to eat and how to clean our bodies. We learn how to relate to other children or to the adults we meet. In life, actually nothing is taken for granted. As individuals, we are a product