Treceți la conținutul principal

„Muzicienii au făcut totul pentru a rămâne în inimile oamenilor.“ Interviu cu violonistul David Lefèvre

 

Pe concertmaistrul Filarmonicii din Monte-Carlo, violonistul David Lefèvre l-am putut vedea ca solist în câteva proiecte interesante şi în calitate de concertmaistru invitat al Filarmoncii din “George Enescu“ din Bucureşti. Câştigător al premiilor Yehudi Menuhin şi Georges Czifra, artistul îşi bucură publicul cu sunetul viorii Pietrus şi Antonius Dalla Costa din 1750.


 

Cleopatra David: Am avut recent ocazia să vizionăm clipul  piesei Someday we'll all be free (Cânvda vom fi cu toţii liberi) a lui Donny Hathaway, realizat de Orchestre Philharmonique de Monte-Carlo cu staruri precum Marcus Miller, Robin McKelle, Charles Pasi, Marie-Nicole Lemieux, Raul Midón, Neïma Naouri, Yvan Casar. Honestly. Chiar dacă mesajul este unul optimist, mi-au dat lacrimile când l-am urmărit. Cum v-aţi simţit lucrând la acest proiect ?

David Lefèvre: Presupun că lacrimile au fost generate de frumuseţea simplă a mesajului transmis de acest cântec minunat. Din punctul meu de vedere, este pur şi simplu emoţionantNu vă puteţi imagina cât de profund fericit sunt pentru că am fost scânteia de la care a pornit acest proiect! Ţineam foarte mult ca Orchestra Filarmonicii din Monte-Carlo să realizeze propriul proiect muzical în timpul acestei perioade atât de neobişnuite şi, sub multe aspecte, foarte dificilă.

 

Doream, de asemenea, să demonstrăm Principatului de Monaco faptul că, în ciuda izolării, toţi muzicienii sunt prezenţi din punct de vedere artistic şi spiritual alături de publicul lor, de cei bolnavi şi, desigur, alături de personalul medical! Cu ajutorul administratorului orchestrei mele, proiectul a văzut lumina zilei în timp record! Apoi munca a fost enormă pentru a reuni partiturile, pentru a de distribui muzicienilor, pentru a le da toate indicaţiile tehnice pentru înregistrarea părţilor muzicale (care a avut loc individual, desigur), pentru a primi apoi fişierele, a le clasifica; asta după ce am avut ajutorul unui inginer de sunet şi al talentului său admirabil, pentru că nu este deloc uşor să pui împreună într-un singur produs sonor şi să transformi 95 de track-uri audio separate. Rezultatul mi se pare magic. Şi să nu uităm munca enormă a inginerului de imagine!   

Proiectul este un succes răsunător atât prin participarea muzicienilor Filarmonicii din Monte-Carlo, cât mai ales pe reţelele sociale, având succes de public şi de critică muzicală.

Şi o mică paranteză amuzantă: multă lume şi mulţi prieteni m-au întrebat cine este domnul acela care ţine un mic discurs la începutul clipului… Ei bine, este vorba despre Alteţa Sa Serenisimă, Prinţul Albert al II-lea, care ne-a făcut deosebita onoare de a susţine proiectul meu.

C.D. Pandemia COVID afectează dramatic viaţa artistică.  Cum vă afectează această întrerupere a apariţiilor scenice? Puteţi vedea o perspectivă pozitivă a situaţiei actuale?

D.L. Această criză medicală mondială a avut, după cum ştim, repercusiuni foarte grave asupra aproape tuturor sectoarelor din societatea noastră. Şi cum rămâne cu drama suferită de toţi artiştii, toate categoriile asimilate care trăiesc din Arta lor doar în raport cu întâlnirea cu publicul în sala de spectacole ?  Şi aici mă gândesc în mod special la cei pe ca în Franţa îi numim intermittents du spectacle (freelanceri)   Peste noapte, toate proiectele lor au căzut precum un castel din cărţi de joc.  Este devastator! Sute de mii de muzicieni, cântăreţi, actori, dansatori etc, s-au aflat şi se află mereu în situaţii dramatice din punct de vedere profesional. Şi iată un nou motiv pentru a realiza proiectul Someday we'll all be Free sau la fel de bine proiectul pe care l-am realizat cu aria Nessun Dorma din Turandot de Puccini. Mulţumesc din inimă Principatului de Monaco ce susţine cu atât fervoare orchestra Filarmonicii! În acest fel, colectivul de muzicieni a primit şansa minunată de a nu fi penalizat pentru întreruperea activităţii şi asta este excepţional !

Pierderea libertăţii de mişcare este compensată prin câştigarea libertăţii Spiritului

C.D. Lumea pare să se fi oprit undeva în martie. Cum arată acest moment pentru dumneavoastră?

D. L. După mine, important este să nu gândim egoist, pentru că, în ceea ce mă priveşte, aceste luni au fost foarte bune.  A fost minunat pentru că am putut să mă regăsesc pe mine însumi. Momente privilegiate pentru ca omul să îşi revizuiască relaţia spirituală cu sufletul său: iată cum am privit această carantină.  Ceea ce am trăit cu toţii este cu adevărat inedit: să ai în sfârşit în faţa ta timp pentru a face atât de multe lucruri care înainte păreau aproape imposibil de realiza, să poţi să faci lucrurile într-un ritm uman, fără obişnuitele constrângeri ale planificărilor

Pentru mine, această experienţă a fost benefică şi nu vorbesc aici doar de timpul pe care l-aş fi putut consacra viorii ci faptul că am putut să studiez lucrările pe care le iubesc!

Mă gândesc că pentru mulţi oameni, această perioadă înseamnă acelaşi lucru… O anumită pierdere a libertăţii de a se deplasa pentru a câştiga libertatea Spiritului!

Vorbeam despre egoism la început, pentru că sunt perfect conştient că ceea ce trăiesc nu este realitatea cotidiană pentru toată lumea. Mă gândesc în special la personalul medical şi la cei bolnavi. Nu am uitat nici un moment curajul lor!

C.D. Cum se adaptează societatea la criza Covid şi în special lumea muzicală? 

D.L.  Sunt fascinat să constat de-a lungul acestei perioade că muzica este esenţială pentru existenţa muzicienilor. Pentru că, în loc să caute variante de relaxare, de vacanţă, majoritatea au fost nefericiţi că nu au putut să-şi ofere arta publicului.

Au luat naştere atunci o mulţime de proiecte, majoritatea emoţionante şi atât de creative.  Cu toţii am fost martori ai unor proiect,  de la cele individuale la cele colective şi foarte ambiţioase.

Sunt foarte mişcat să constat că muzicianul a făcut totul, în ciuda a tot ce se întâmplă, pentru a rămâne în inimile oamenilor şi sunt convins că au găsit astfel alinare.

 Pentru mine, România oferă un mod minunat de a alătura prietenia, gastronomia şi muzica 

C.D. Multe dintre instituţiile culturale încearcă o nouă variantă de a oferi hrana spirituală publicului, cea online. O găsiţi eficientă? Credeţi că viitorul vieţii muzicale va consta mai mult în difuzarea digitală decât în sala de spectacole/ concert?

D.L. Cu siguranţă viitorul muzicii NU trebuie să fie digital! Ar fi o tragedie pentru muzică şi artă în general.  Cred că suntem deja prea dependenţi de lumea digitală în tot ce facem în viaţa de zi cu zi  Tehnologia ne-a permis tuturor în timpul izolării să putem avea o aparenţă a vieţii normale. Şi, după cum am văzut, şi pentru lumea artistică. Dar acum că suntem (sau aproape) de finalul acestei crize medicale, trebuie să ne reluăm viaţa normală ca înainte!

Este imposibil pentru toţi artiştii din lume să accepte pe termen lung să-şi facă meseria în mediul online. Asta mă face să-mi aduc aminte de o postare de pe reţelele de socializare pe care am văzut-o de curând şi care ea atât de grăitoare. Erau alăturate două fotografii recente, una dintr-un avion aglomerat în care oamenii sunt aşezaţi fără distanţare socială şi cea a unei săli de concert aproape goale, deoarece publicul este distanţat .... Total absurd, dar din păcate arată că banii sunt cei mai importanţi şi nu sănătatea unei societăţi (pentru că un zbor comercial nu este profitabil dacă nu este completat !!!) .

C.D. Cunoaşteţi foarte bine lumea muzicală din România, fiind adesea invitat să cântaţi aici. Cât de diferit este modul românilor de a face muzică şi ce vă face să reveniţi aici cu plăcere?

D.L. O să vă surprindă când o să vă spun că modul românesc de a face muzică nu este atât de diferit de al meu de aici, din Monaco, pur şi simplu pentru că avem în comun aceste rădăcini latine ale comportamentului nostru! Adevărata diferenţă pentru mine atunci când vin în România este bucuria fabuloasă de a-mi regăsi prietenii atât de dragi inimii mele!

Diferenţa nu constă în modul de a face muzică, ci mai degrabă în căldura şi umanitatea cu care este făcută în această ţară.

Pot să închei cu o mărturisire? După o viaţă plină de călătorii în întreaga lume, una dintre ţările care îmi oferă cele mai mari plăceri gastronomice este România. Un mod minunat de a alătura prietenia, gastronomia şi muzica! 

 

 Donny Hathaway: "Someday we'll all be free" cu Orchestra Filarmonicii din Monte-Carlo. Sursa: Youtube

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Serghei Rahmaninov: Vecerniile Op. 37

Creaţia religioasă a lui Serghei Rahmaninov cuprinde Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur Op. 31 şi Vecerniile Op. 37, mărturii ale legăturii spirituale a compozitorului cu tradiţia ortodoxă rusă. Vecerniile sunt scrise în contextul obligaţiilor profesionale pe care Rahmaninov le avea în calitate de inspector  de muzică la Liceul nobiliar pentru fete din Moscova, poziţie în care trebuia să organizeze de evenimente muzicale pentru susţinerea materială a armatei ruse. Lucrarea fructifică cercetările realizate de compozitor sub îndrumarea lui Stepan Smolensky (căruia i-a şi dedicat acest opus), a manuscriselor de muzica religioasă rusească din secolele al X-lea, al XI-lea. Aceste cercetări se înscriu într-un curent de explorare a muzicii sacre ruse iniţiat de Ceaikovski. Vecerniile (de fapt muzica pentru Vecernie şi Utrenie ) au fost compuse în 1915 şi definitivate în doar două săptămâni, primind recunoaşterea criticilor şi a publicului şi, spre deosebire de Liturghie, acceptate

Dragă securistule,

Te cunosc de mult timp. M-ai vegheat încă de la concepţie. Mi-ai fost aproape şi ţi-am simţit ochiul vigilent în fiecare moment al vieţii mele, însă uneori situaţia ţi-a mai scăpat de sub control. Ţi-am simţit grija şi contribuţia la devenirea mea. Tu ai reuşit multe. Ai reuşit sa te strecori între soţ şi soţie, între frate si soră. Combini şi dezbini după bunul plac. Otrăveşti minţi şi suflete şi reuşeşti să-l faci şi pe un sfânt să se îndoiască de sine. Mi-ai fost coleg, învăţător, şef, amic, admirator, băgător în seamă, vecin, pisălog, hărţuitor. Ştiu ca nu ai vrut să-mi faci rău. Când eram mică, te interesau doar banii părinţilor mei. De asta de la 6 la 10 ani m-ai oprimat, m-ai descurajat, m-ai umilit şi ai pus graniţe creativităţii mele. De asta nu pedepseai pe copilul altui securist care aproape mă desfigurase. Tu ai fost permanent demonul care îmi descuraja părinţii. Tu le spuneai ca este o prostie să investească în proprii copii, lăsându-mă fără sprijin când aveam mai mare

Dictatura morţii

Nu, nu este vorba de Coreea de Nord, nici de Statul Islamic, nici măcar de Mama Rusie. Nu este vorba nici despre masoni, Biserica Catolica,  sionişti, reptilieni şi alte trăsnăi din teoriile conspiraţiei. Vedem pe posturile TV un soi de justiţie. Cazuri de corupţie, trafic de influenţă, tot felul de ilegalităţi ai căror autori (prezumtivi) sunt cercetaţi, poate condamnaţi. Există şi un organism care se ocupă de acest lucru. Dar ce se întâmplă în cazul incompetenţei? Incompetenţa nu este ilegală. Lucrurile merg şnur în acest caz. Lipsa  de strategie decurge din lipsa de viziune, care, la rândul ei, decurge din lipsa de idealuri. Oamenii fără idealuri (idealurile nu se referă la realizări personale) sunt oameni morţi. Suntem conduşi de oameni morţi, carcase biologice funcţionând pe bază de impulsuri electromagnetice, umplute cu mici interese ridicate la rang de obiective strategice.  Morţii nu vor face nimic pentru că nu-şi pot imagina nimic mai mult decât propria lor experienţă