Treceți la conținutul principal

„Decidenţii culturali au misiunea de a elabora strategii alternative, care să asculte de comandamentul calităţii” Interviu cu pianistul Viniciu Moroianu

 

La 10 ani a susţinut primul recital, iar la 14 a debutat ca pianist concertist. Este laureat al concursurilor Guilde francaise des artistes solistes şi George Enescu şi are peste 1000 de apariţii scenice. Astăzi, maestrul Viniciu Moroianu este şi unul dintre mentorii tinerei generaţii de pianişti români. Printre numeroasele înregistrări, a realizat, în premieră absolută în 2019, integrala lucrărilor pentru pian solo de Lipatti.


Cleopatra David: Pandemia COVID afectează dramatic viaţa artistică.  Eram în mijlocul stagiunii când activitatea orchestrelor şi teatrelor s-a oprit.  Cum vă afectează această întrerupere a apariţiilor scenice şi v-ati adaptat  la situaţia actuală?

Viniciu Moroianu: A fost şi continuă să fie o provocare majoră de viaţă, care mi-a dat o altă perspectivă asupra existenţei şi a morţii. A trebuit să mă reinventez şi să-mi păstrez un psihic de granit, în condiţiile în care programările de concerte, jurii şi cursuri de măiestrie antamate până la toamnă au sucombat una câte una. M-am hrănit cu speranţa unei reluări treptate a vieţii de concert, deja de pe acum, care să mă prindă în formă maximă. Am studiat continuu, alternând munca la pian cu lecturi, audiţii şi acţiuni de valorificare a moştenirii culturale a familiei. Încă sper ca această încremenire să aibă, cât de cât, un efect purificator, astfel ca repornirea să însemne o resetare în sensul unui plus de profesionalism în selecţia şi promovarea valorilor.

C.D.: Sistemul de învăţământ a fost afectat dramatic. Cum s-au desfăşurat cursurile de la Conservator în această perioadă şi ce soluţii s-au găsit pentru examene?

 V.M.: Procesul educaţional a continuat, mult îngreunat în ce priveşte cursurile de instrument, muzică de cameră şi corepetiţie, unde interacţiunea directă este obligatorie. Examenele finale urgente s-au ţinut prin combinarea "live" cu "live stream", restul procedurilor de examinare urmând a fi finalizate în septembrie.

Iubesc freamătul unei săli în care darul venit dinspre scenă rodeşte şi înnobilează.

C.D.: Urmează să susţineţi un recital online împreună cu violoncelistul Dan Cavassi în stagiunea Filarmonicii. Cum este programul pe care l-aţi ales şi care este starea dumneavoastră în timp ce îl pregătiţi?

V.M.: Pentru stagiunea camerală online iniţiată de Filarmonica "George Enescu" am fost solicitat să fiu partener al lui Dan Cavassi, prim-violoncelist al instituţiei. Am alcătuit un program dens (Bach - Schumann - Faure - Enescu - Rahmaninov - Paul Constantinescu - Bartok) pe care l-am tot finisat şi pe care îl dedicăm, cu drag, melomanilor avizi de frumos, care aşteaptă reîntâlnirea de suflet cu sala de concert.

C.D.: Care este cea mai mare satisfacţie a pianistului Viniciu Moroianu la finele unui concert? Cât de mult vă lipseşte publicul în această perioadă?

V.M.: Mă bucur să simt că publicul reacţionează şi se pătrunde de acel fluid sacru care, în condiţii ideale, se crează şi trece rampa. Iubesc freamătul unei astfel de săli în care darul venit dinspre scenă rodeşte şi înnobilează. Îmi lipseşte mult întâlnirea cu publicul; o pot parţial compensa prin înregistrări cât mai calitative. Este momentul ca instituţiile care deţin studiouri performante, în frunte cu Radioul public, să-şi facă un crez din a imortaliza mărturii ale artei acelor interpreţi aflaţi încă în putere. Pe cât de puţini, pe atât de ignoraţi.

C.D.: Multe dintre instituţiile culturale încearcă o nouă variantă de a oferi hrana spirituală publicului, cea online. O găsiţi eficientă? Credeţi că viitorul vieţii muzicale va consta mai mult în difuzarea digitală decât în socializarea din sala de concert?

V.M.: Online-ul poate fi eficient ca informare asupra nivelului artistic al soliştilor şi ansamblurilor dintr-un colţ sau altul al lumii, arătându-ne limpede pe unde ne aflăm, în contextul concurenţei artistice acerbe care se redesenează. În acest moment, în care se vorbeşte de "valul doi" şi de "mai multe tulpini", e greu de făcut profeţii privind viaţa de spectacol. Întâlnim în jur atitudini fie speriate, fie confuze, fie inconştiente. Breasla muzicală îşi dă acum testul suprem al adecvării la profesie, al vocaţiei slujirii aproapelui. Decidenţii culturali au, mai mult decât oricând, misiunea de a elabora strategii alternative, care să asculte numai şi numai de comandamentul calităţii, al ocrotirii valorilor naţionale din toate generaţiile. Prevalarea online-ului în faţa spectacolelor "live" nu este un semn de modernitate, ci de boală, adăugat celor care apropie sfârşitul lumii.

Visez la stagiuni în care consultanţi cu viziune să cuprindă echilibrat numele importante ale momentului

C.D.: Privind în prezent sau privind spre viitor, există un proiect pe care îl puteţi pune în practică în condiţiile sociale, tehnice şi medicale de acum?

V.M.: Desigur. M-am concentrat, în aceste luni, pe omagierea "Anului Beethoven". Două programe de recital îşi aşteaptă botezul scenei, în perspectiva unor prezenţe precum cea din Italia, la Gorizia, pe 9 octombrie, sau cea de la Ateneul Român, din 21 noiembrie. O Integrală a concertelor pentru pian, programată la Arad pe 21 şi 22 mai, sper să poată avea loc până la finele anului. Repertoriul baroc - clasic, precum şi o serie de lucrări romantice şi moderne pentru ansambluri medii / mici se vor putea cândva purta pe scenă, în condiţii de siguranţă sanitară. Deocamdată atât... Fac parte dintre acei solişti neacreditaţi de vreo instituţie de spectacol, care ştie ce înseamnă umilinţa de a reaminti factorilor de răspundere, arareori prezenţi în sala de concert, că încă mai trăieşte şi căruia i s-a tot adus aminte că nu poate spera la mai mult de o programare la cel puţin doi ani, în acelaşi loc. Mă bucur că instituţia "artistului în rezidenţă" a fost, în sfârşit, îmbrăţişată şi în România, de către Filarmonica din Bucureşti. Visez la stagiuni în care consultanţi cu viziune să cuprindă echilibrat numele importante ale momentului, din ţară şi din diaspora, iar dintre artiştii străini, pe cei mai buni cu putinţă pe care să ne putem permite să-i plătim. Un exemplu de urmat: Filarmonica din Iaşi. Aştept, de-asemenea, lansarea dublului CD "Lipatti", cuprinzând Integrala creaţiei sale pentru pian, în premieră mondială.

C.D.: Cum credeţi că va evolua piaţa muncii în domeniul artelor spectacolului şi cum se poate adapta tânăra generaţie? Ce temeri au studenţii dumneavoastră legate de viitorul profesiei lor?

V. M.: Piaţa muncii în domeniul artistic va suferi mutaţii tectonice şi reaşezări dramatice. Tânăra generaţie beneficiază, în fine, de unele oportunităţi benefice: programul "Erasmus", stoparea muncii forţate a stagiaturii anilor '80, posibilitatea stagiilor extinse de studiu în străinătate, privilegiul de a învăţa ca membri în ansambluri de elită. Solistica nu este încurajată; instituţiile de spectacol şi direcţiile de schimburi culturale sunt, îndeobşte, reticente la nume noi. Câştigă "self - management"- ul agresiv, iar diaspora are întâietate în faţa performerilor care au ales să se instruiască în ţară. Sunt motive pentru care oferta de tineri muzicieni scade, calitativ şi numeric, iar inducerea unui conflict de generaţie are efecte dintre cele mai păguboase. Recluziunea de acum îmi aminteşte de privaţiunile de mai demult, compensate, într-o măsură, de norocul de a întâlni mentori care ar fi făcut cinste oricăror ţări cu tradiţie şi care ne-au ţinut adânc conectaţi cu lumea muzicală, din care să simţim că suntem mereu parte. Mulţi dintre noi trăiesc din muzică pe întinsul globului, alţii s-au pierdut… Cei care am rezistat aici ne-am luptat din răsputeri cu provincializarea, cu frustrările şi invidia atâtora. Problemele tinerilor sunt diferite, dar la fel de intense, în plin mediu marcat de nesiguranţă, de trivialitate, de "merge şi aşa". Este o permanentă încercare psihologică să-i înţelegi şi să-i îndrumi pe calea cea dreaptă. Dintotdeauna, cânţi cum eşti. Studenţii merituoşi se adună greu, în urma şocului de acum, care i-a găsit cumva vulnerabili în a-l gestiona. Au avut nevoie de o infuzie de încredere şi de motivare din partea dascălului, pentru a continua pe acest drum al opţiunii de viaţă. Nu le va fi uşor să-şi găsească locul, dar vor putea birui prin tărie sufletească şi profesionalism înalt. Omenirea va avea întotdeauna nevoie de muzică, de oficierea pe viu a actului artistic, iar momentul în care vom redeveni utili trebuie pregătit temeinic şi ferm, fără amânări, atât în solitudinea camerei de studiu, cât şi în afara ei, în agora.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Serghei Rahmaninov: Vecerniile Op. 37

Creaţia religioasă a lui Serghei Rahmaninov cuprinde Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur Op. 31 şi Vecerniile Op. 37, mărturii ale legăturii spirituale a compozitorului cu tradiţia ortodoxă rusă. Vecerniile sunt scrise în contextul obligaţiilor profesionale pe care Rahmaninov le avea în calitate de inspector  de muzică la Liceul nobiliar pentru fete din Moscova, poziţie în care trebuia să organizeze de evenimente muzicale pentru susţinerea materială a armatei ruse. Lucrarea fructifică cercetările realizate de compozitor sub îndrumarea lui Stepan Smolensky (căruia i-a şi dedicat acest opus), a manuscriselor de muzica religioasă rusească din secolele al X-lea, al XI-lea. Aceste cercetări se înscriu într-un curent de explorare a muzicii sacre ruse iniţiat de Ceaikovski. Vecerniile (de fapt muzica pentru Vecernie şi Utrenie ) au fost compuse în 1915 şi definitivate în doar două săptămâni, primind recunoaşterea criticilor şi a publicului şi, spre deosebire de Liturghie, acceptate

Dragă securistule,

Te cunosc de mult timp. M-ai vegheat încă de la concepţie. Mi-ai fost aproape şi ţi-am simţit ochiul vigilent în fiecare moment al vieţii mele, însă uneori situaţia ţi-a mai scăpat de sub control. Ţi-am simţit grija şi contribuţia la devenirea mea. Tu ai reuşit multe. Ai reuşit sa te strecori între soţ şi soţie, între frate si soră. Combini şi dezbini după bunul plac. Otrăveşti minţi şi suflete şi reuşeşti să-l faci şi pe un sfânt să se îndoiască de sine. Mi-ai fost coleg, învăţător, şef, amic, admirator, băgător în seamă, vecin, pisălog, hărţuitor. Ştiu ca nu ai vrut să-mi faci rău. Când eram mică, te interesau doar banii părinţilor mei. De asta de la 6 la 10 ani m-ai oprimat, m-ai descurajat, m-ai umilit şi ai pus graniţe creativităţii mele. De asta nu pedepseai pe copilul altui securist care aproape mă desfigurase. Tu ai fost permanent demonul care îmi descuraja părinţii. Tu le spuneai ca este o prostie să investească în proprii copii, lăsându-mă fără sprijin când aveam mai mare

Dictatura morţii

Nu, nu este vorba de Coreea de Nord, nici de Statul Islamic, nici măcar de Mama Rusie. Nu este vorba nici despre masoni, Biserica Catolica,  sionişti, reptilieni şi alte trăsnăi din teoriile conspiraţiei. Vedem pe posturile TV un soi de justiţie. Cazuri de corupţie, trafic de influenţă, tot felul de ilegalităţi ai căror autori (prezumtivi) sunt cercetaţi, poate condamnaţi. Există şi un organism care se ocupă de acest lucru. Dar ce se întâmplă în cazul incompetenţei? Incompetenţa nu este ilegală. Lucrurile merg şnur în acest caz. Lipsa  de strategie decurge din lipsa de viziune, care, la rândul ei, decurge din lipsa de idealuri. Oamenii fără idealuri (idealurile nu se referă la realizări personale) sunt oameni morţi. Suntem conduşi de oameni morţi, carcase biologice funcţionând pe bază de impulsuri electromagnetice, umplute cu mici interese ridicate la rang de obiective strategice.  Morţii nu vor face nimic pentru că nu-şi pot imagina nimic mai mult decât propria lor experienţă