„Nimic nu se poate realiza fără o motivaţie suficientă şi fără un plan bine stabilit” Interviu cu basul Marius Boloş

 

Pe Marius Boloş l-am întâlnit pentru prima dată în 2006 la un masterclass unde scena era de-a dreptul inundată de generozitatea vocii lui. M-am bucurat că sătmăreanul s-a stabilit în Bucureşti şi astfel capitala a câştigat un artist a cărui evoluţie continuă acum în zona internaţională.

 

Cleopatra David: Sunteţi de ani buni solist al Operei din Bucuresti, însă aţi cântat colaborat cu mai multe teatre din Europa, ultima colaborare de acest fel fiind cea cu Teatrul din Chemnitz  cu Hagen în "Götterdämmerung". Ce diferenţe sunt între felul în care se lucreză acolo şi maniera de lucru din teatrele din România?

Marius Boloş: Aşa este, sunt angajat al Operei Naţionale Bucureşti din anul 2007. Stagiunea 2018-2019 mi-a dat posibilitatea de a debuta în Germania la Chemnitz într-o producţie nouă de Götterdämmerung. Ce aş putea spune despre această experienţă....a fost totul "nemţeşte",  enervant de perfect şi de bine planificat.  Totul a ieşit perfect,  spectacolele au fost foarte reuşite, drept dovadă montarea aceasta a luat şi un premiu (Premiul Faust pentru regia semnată de Elisabeth Stöppler).

Acum, sincer să fiu, mi-au lipsit puţin spiritul românesc şi căldura publicului din România. Având în vedere că am cântat pe toate scenele de operă din România, pot afirma că publicul nostru este mult mai devotat, te încarcă energetic şi emoţional şi ştie să te răsplătească pentru munca depusă. Publicul german este puţin mai conservator.

C.D.: Multe staruri ale operei afirmă că succesul este datorat doar muncii şi perseverenţei şi nu există formulă magică pentru acesta. Dar o formulă matematică există? 

M.B.: Nimic nu se poate realiza fără o motivaţie suficientă. Dacă nu eşti motivat să cânţi un spectacol aşa cum crezi tu că ar fi cel mai aproape de perfecţiune sau cum ai văzut acel rol făcut de un cântăreţ pe care tu îl admiri, nu vei putea niciodată să-l faci la un aşa nivel.

Îţi trebuie un plan bine stabilit, pe care să-l pui în practică. Nici un edificiu măreţ, de exemplu clădirea Ateneului, nu a apărut fără un plan bine stabilit. Mai întâi a fost o idee în capul cuiva,  apoi un plan la nivel mental, apoi o schiţă pusă pe hârtie şi aşa mai departe...

Urmează apoi pregătirea de specialitate, tot ce ţine de analiza şi interpretarea unei partituri. Nu în ultimul rând, foarte importantă este pregătirea fizică. Ai nevoie să fii într-o formă fizică foarte bună. Gândiţi-vă de câtă energie ai nevoie să duci un spectacol greu de la un capăt la celălalt. Acest lucru implică o pregătire prealabilă, forţă şi antrenament.

După toată această pregătire personală vine munca în echipă. Oricât ai fi tu de strălucit, nu poţi realiza maximul de performanţă de unul singur mai ales în cazul nostru, când actul artistic este o muncă de echipă unde sunt implicate câteva sute de persoane.

C.D. V-am putut urmări în stagiunea online a Filarmonicii Enescu în mai multe concerte. Cum este abordarea unei partituri vocal-simfonice, care beneficiază de o singura reprezentaţie faţă de abordarea unui rol de operă pe care îl puteţi dezvolta în mai mult timp?

M.B. Pregătirea este cam aceeaşi. Singurul inconvenient poate apărea din numărul redus de reprezentaţii şi atunci nu poţi să găseşti sau să pui în practică toate valenţele unei partituri. Din experienţa personală, pot să spun că e nevoie de măcar zece reprezentaţii ale unei lucrări pentru a putea să o stăpâneşti şi să încerci să-i găseşti noi valenţe sau noi modalităţi de interpretare. Dar, odată cu trecerea timpului, anumite titluri ajung să se repete şi ai posibilitatea de a descoperi noi faţete ale unei lucrări pe care aveai senzaţia că o cunoşti.

Din punct de vedere stilistic şi tehnic mi se pare mult mai grea abordarea repertoriului vocal-simfonic. Apoi, eşti mult mai expus ca  individ pentru că apari în faţa publicului fără costum, fără recuzită,  fără regie, fără fosă, direct „sub microscop"

C.D.: Care este cea mai mare satisfacţie a lui Marius Bolos la finele unui spectacol ? Ce roluri vă sunt aproape de suflet? 

M. B.:  De obicei, satisfacţiile vin pe mai multe planuri. Odată vezi reacţia publicului şi îţi dai seama că toată munca pe care ai depus-o nu a fost în zadar. Ţelul  pentru care te-ai pregătit a fost atins, te bucuri de darurile pe care le-ai primit de la Dumnezeu le-ai putut fructifica şi poţi da mai departe ce ai primit.

O altă satisfacţie la fel de importantă vine prin faptul că ai făcut noi conexiuni cu cei din echipa în care ai muncit. De exemplu, dacă am cântat la Cluj Napoca, m-am simţit  ca acasă. Florin Estefan, directorul Operei Române ştie să te facă să te simţi ca acasă. Revederea colegilor solişti, corişti sau din orchestră îmi face o deosebită plăcere, aflu lucruri noi, schimbăm opinii şi energii care îmi fac foarte bine. Apoi ajungi să lucrezi cu dirijori excepţionali: Maestrul Davide  Crescenzi , maestrul Jozsef  Horvath, maestrul Adrian Morar, cu fiecare dintre ei îmi face o deosebită plăcere să mă revăd şi să muncesc.

Aş putea să iau la rând fiecare instituţie muzicală din România şi să-mi exprim recunoştinţa faţă de personalităţile cu care am lucrat.

Nu pot, în schimb, să nu amintesc responsabilitatea enormă de a fi angajat al Operei Naţionale  din Bucureşti. Este prima scenă de operă a ţării şi simplul fapt că apar pe scena pe care au călcat atâţia oameni de seamă ai culturi româneşti mă obligă şi mă responsabilizează. Trebuie să  recunosc că evoluţia şi desăvârşirea mea ca artist se datorează oamenilor inimoşi şi profesionişti pe care ONB îi are. Dirijori precum Iurie  Florea, Vlad Conta sau Tiberiu Soare au fost foarte răbdători cu mine având în vedere faptul că venirea mea la Bucureşti s-a produs imediat după absolvirea Facultăţii de Muzică din Oradea, deci experienţă aproape zero.

Tot la capitolul satisfacţii profesionale sunt şi întâlnirile cu dirijori precum: Christian Badea sau Cristian Mandeal, întâlniri petrecute pe scena Ateneului Român şi a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti,  pentru care sunt foarte recunoscător.

Consumatorul de muzică rămâne prezent indiferent de perioadă şi de modalitatea de livrare.

C.D.: Pandemia COVID afectează dramatic viaţa artistică.  Eram în mijlocul stagiunii când activitatea orchestrelor şi teatrelor s-a oprit.  Cum vă afectează această întrerupere a apariţiilor scenice şi v-aţi adaptat  la situaţia actuală?

M.B.: Trecem printr-o perioadă foarte dificilă. Îmi lipsesc scena şi publicul foarte mult. Deşi nu am performat pe scenă în această perioadă, munca nu a încetat. Mi-am respectat programul zilnic de lucru, m-am pregătit pentru viitoarele premiere ale Operei Naţionale din Bucureşti: Povestirile lui Hoffmann şi Simon Boccanegra precum si câteva proiecte personale. De asemenea, nu am neglijat nici repertoriul curent al Operei bucureştene,  studiind periodic rolurile pe care le am în repertoriu.

Sunt recunoscător domnului director Ştefan Ignat pentru modul în care a reuşit să managerieze  această perioadă dificilă şi să aibă grijă de angajaţii instituţiei.

Sunt pregătit  să urc pe scenă în orice moment!

C.D.: Multe dintre instituţiile culturale încearcă o nouă variantă de a oferi hrana spirituală publicului, cea online.  O găsiţi eficientă? Credeţi că viitorul vieţii muzicale va consta mai mult în difuzarea digitală decât în sala de spectacole/ concert?

M.B.:  Acest gen de întrebare mi-l pun şi eu... Nu ştim ce va aduce ziua de mâine, important este ca noi să fim pregătiţi pentru orice tip de provocare. Nu sunt adeptul spectacolelor online dar nu pot exclude această posibilitate.  Există instituţii de succes precum Metropolitan Opera sau diverse Opere din Europa care au folosit mediul online cu succes şi înainte de apariţia COVID. E nevoie de puţin antrenament, o investiţie în aparatură şi, de ce nu, este o variantă de luat in calcul. Am avut spectacole transmise online  în această perioadă care au depăşit 9500 de vizualizări ceea ce nu e de neglijat. Nevoia de muzică a cetăţenilor este şi dincolo de COVID. Se poate face acest tranzit şi sunt convins că vor exista doritori şi consumatori.

Normal ca un spectacol live are altă încărcătură emoţională,  naşte altfel de trăiri dar pot să vă spun că am fost la câteva transmisiuni de la Metropolitan Opera la un cinematograf din nordul capitalei şi la finalul reprezentaţiei cei prezenţi în sală am răsplătit cu ropote de aplauze prestaţia protagoniştilor deşi eram într-o sală de cinema.

Consumatorul de muzică, să folosesc un termen cotidian, rămâne acolo indiferent de perioadă şi de modalitatea de livrare.

Până una alta vă îndemn pe toţi să ascultaţi muzica bună, să sprijiniţi artiştii, să vă bucuraţi de viaţă şi să fiţi liberi şi vă aştept la aştept pe perioada verii la evenimentele organizate de Opera Naţională din Bucureşti.

Vă îmbrăţişez cu mult drag! 

Interviu publicat pe platforma adevarul.ro