World Music cu Anton Pann

Ansamblul de muzica veche orientală Anton Pann, care de mulți ani creează interesante proiecte în jurul unor povești frumoase pentru a  satisface nu doar curiozitatea față deacest gen și chiar cererea, întrucât această muzică nu mai este demult străină în peisajul cultural românesc, dar mai ales nevoia de incitare a imaginației, a realizat în această toamnă proiectul Kira Kiralina pe baza versurilor baladei populare românești cu același nume. Formula de bază a ansamblului a fost completată cu artiști invitați din Maroc: Mahmoud Chouki (chitară și louthar), Tawfik Belkhdar (percuție), și Roaa (voce).

Managerii ansamblului își continuă cu acest proiect explorarea rădăcinilor și legăturilor orientale ale muzicii românești, mergând de această dată în zona jazzului și a fusion-ului, abătându-se astfel de la crezul declarat acum câțiva ani în Povestea inorogului, un alt proiect al lor despre care am scris aici.

Echipa s-a folosit de proiecții video, înregistrări ale zgomotelor din viața de zi cu zi pentru a construi scenografia spectacolului.

Programul a început cu un fragment dintr-o variantă a  baladei cu intonațiile microtonale amestecate amintind când de folclorul dobrogean, când de muzica bizantină, când de cea otomană.  După un solo de percuție care avea eco-uri si din talas-urile indiene, a început un moment de fusion meridional, un prilej pentru soliștii invitați să-si desfășoare solo-urile.  În același timp, pe ecran erau proiectate imagini care aminteau de aurora boreală.

Pe rând, episoadele din balada Kirei erau întrerupte de momente de fusion și jazz

Un alt moment de improvizație, o conversație, un dialog între lumea românească nord balcanică și cea magrebiană au precedat cântecul orășenesc Până când nu te iubeam, devenit în șirul poveștii serenada arapului către Kira. Și aici au fost alăturate două intonații  pe chiar aceleași sunete: cea românească cromatică și cea nord-africană în interpretările lui Constantin Răileanu și Roaa.

Spectacolul a continuat cu răspunsul Kirei din întoarcerea la muzica și textul baladei, urmat de o geampara care continua din nou cu fusion-jazz, în care ritmul și ostinato-ul geamparalei erau baza pentru improvizațiile la oud și apoi pentru cântecul lăutăresc  De la moară pân’ la gară, apoi o improvizație pe mai multe capete tematice din cântece folclorice din mai multe zone. Sabin Penea, violonistul ansamblului, a arătat o foarte mare adaptabilitate la diferitele stiluri muzicale și tipuri de intonație.

Au urmat  cântecele cunoscute din repertoriul ansamblului, din colecția Anton Pann,  alternate cu episoade ale baladei și interpretate într-o variantă light, realizată prin prezența chitarei, percuției  și a flautului modern (Scoală puiculiță scoală, De-ai ști suflețelul meu, Inima mi-e plină de a ta ființă, Nu mai poci de ostenit) recitative și  improvizații ale solistei Roaa, ale instrumentiștilor și alte dansuri românești, momente de jazz unde din nou Sabin Penea a strălucit, dialogând cu el chitaristul Mahmoud Chouk și flautistul Issa Garfi și piese marocane în care am recunoscut asprele și seducătoarele maqam-uri, unde și Constantin Răileanu s-a avântat în câteva improvizații.

Un spectacol exotic, oriental și contemporan cu o privire nostalgică spre vremurile de demult, unde, deși personajul călător este Kira din baladă, cea care se întoarce la casa ei, atmosfera se aseamănă cu Kira lui Panait Istrati, cea pierdută și văzută imagine a unui trecut ideal și  imposibil de recuperat.

Constantin Raileanu –voce și kanun (liderul formației)

Sabin Penea – vioară

 Alexandru Stoica – Oud

 Andrei Nițescu – cello

Issa Garfi – flaut/Bansouri/ney

Invitați:

Roaa – Voce

Mahmoud Chouki – chitară și louthar

Tawfik Belkhdar – percuție

 ***

Balada Kira Kiralina

În vadul Brăilii, 'n scursul Dunării,

printre caicele, mai in jos de schele,

'cârca-mi-se ,încărcadoua-trei sandale, noua galioane.

Dar ce mi se-ncărca?Fir şi ibrişin cu postav d-al bun.

Si cine le-ncărca? Un arap buzat, negru şi ciudat, cu solzi după cap

parcă sînt de crap,cu solzi mai pe burtă parcă sînt de ştiucă, şi când îmi strănuta,câinii că-ntărâta. Până le-ncărca, până le umplea, vin de unde bea?

Tot din Brăila, şi de la Kira,

Kira Kiralina, floare din grădina, rumenă călina, fata Chitului

din Kara-ghiuşele, nume frumuşele.

După ce-mi tot bea, până se-ncălzea, Arapu' ce-mi făcea?

Pe Kira-mi privea şi mi-o-ndrăgostea, din gura-i zicea:

Kira, Kiralina, floare din gradină, rumena călina,

ia-mă tu pe mine ca să trăieşti bine,

că mi te-oi purta oricum ţi-o plăcea: bine ţi-o şedea!

Dar Kira-mi râdea şi nici n-asculta, de vin îşi vedea.

Arapul buzat, negru şi ciudat, iar vin mai cerea, vin ca să mai bea,

vin şi pe Kira, şi iar o ruga, şi iar îi zicea:

Kira, Kiralina, floare din grădină, rumenă călina,

ia-mă tu pe mine, de vrei să fii bine; ca io mi ti-oi face brâie şi marame,roche

şi năframe,paftale de aur cu solzi de balaur,şi haine de aur cu pene de graur,

şi te-oi dezmierda ziua şi noaptea!

Dar Kira-mi râdea şi nu-l asculta, de casa-şi vedea.

Arapul buzat, negru şi spurcat, iar vin mai cerea,

vin ca să mai bea, vin şi pe Kira; şi iar o privea, şi iar o ruga, şi iar îi zicea:

Kira, Kiralina, floare din grădina, rumena călina,

haide-mi tu cu mine de vrei sa fii bine; ca io mi te-oi duce

'n ţara arăpeasca să se pomenească,

şi io ţi-oi aşterne trei rânduri de perne:

aşternutul tău, parale mărunte pe sârma ţesute,

coperişul tău, galbeni venetici care sînt mai mici,d-o suta şi cinci,

d-o suta cinci spre'ce, stă inimii rece!

Kira tot râdea, nici că-l asculta, de treaba-şi vedea.

Aşa de-mi vedea, Arapul buzat, negru şi ciudat, cu solzi după cap parca sînt de crap,

el se repezea, mare, la Kira, şi mi-o-mbrăţişa 'n braţe cu sila; 'n caic o ducea şi mi-o arunca,

sus, peste sandale şi pe bolozale, pe vraf de nafele şi de malotele.

Apoi mi-o lega cu plete din cap de vârf de catarg, şi cu ea-mi pleca, iute se ducea tăind Dunărea.

Iar, daca-mi pornea, iar, daca-mi mergea pân' se depărta,ciubuc aprindea,

lânga ea venea şi iar o privea, şi iar îi vorbea, şi iar o ruga, şi mi-o săruta

până-și adormea în poală la ea.

Foaie ş-o lalea, mult că nu trecea, soare scăpăta,

când iată sosea şi fraţii Kirii,hoţii Brăilii,şerpii Dunării

Ei, dacă sosea, la poarta bătea şi unul din trei puişori de zmei

pe Kira striga, din gura zicea: Kira, Kirioara,Kira surioară, Kira Kiralina,

floare din grădina, rumenă calina, a neichii copila,descuie poarta, c-aduca verea,deschide uşa,să baghaznaua.

Kira nu răspunde, ca n-are de unde, far' de răspundea numai maică-sa:Dine,Costandine,

Kira nu răspunde, ca n-are de unde. Arapul buzat, negru şi spurcat cu solzi după cap,

pe Kir-a luat, pe Kir-a furat, şi-n sandal a pus-o, şi cu el a dus-o.

Unde-mi auzea, Din şi Costandin mă-sii ce-i zicea şi cum o ruga?Maica, maica mea,

ieşi tu pan-afara de spune cu gura s-arata cu mana 'cotro a luat Kira?

Mă-sa răspundea, din gura zicea:Pe Dunăre-n jos s-a dus de folos!

Trei fraţi ai Kirii,hoţii Brăilii,şerpii Dunării,

unde mi-auzea, ei se necăjea, vreme nu pierdea, în apă sărea, afund că se da,

din coate-nota, Dunărea tăia, iute se ducea.

Mult că nu mergea şi se-mpiedica şi mi-ţi întâlnea

un câini de alama, de nu-i bagi de seama,

cu vâsle d-argint cum n-am mai văzut, boier, de când sînt;

c-un arap buzat, negru şi ciudat, cu solzi după cap parcă sînt de crap,

cu solzi mai pe burtă parcă sînt de ştiucă,

şi, când îmi strănuta, câinii ca-ntărâta.

Iar fraţii Kirii,hoţii Brăilii, şerpii Dunării,

unde-l ajungea şi sora-şi vedea,Dinşi Costandin

mi-o tot întreba, din gură-i zicea:

Kira, Kiralina,floare din grădină, rumenă călină,

a neichii copilă, cum de mi-ai plecat cu-arapul buzat?

Kira, sora mea, e cu voia ta ori e cu sila?

Şi ea, vai de ea, din gură-i zicea: Nene Costandine,

crede-mă pe mine: de-mi era voia,nu mă mai lega

cu plete din cap, de vârf de catarg, cu sfori de mătase împletite-n şase,

cu sfori de bumbac strânse de catarg.

Din şi Costandin, unde-o auzea,

iar îi răspundea şi iar îi zicea:

Dacă e aşa, dă-ne dovada:ia tu hangerul,

să taiarapul,să-i ieiierchezul,să-i retezicapul!

Ea, când auzea, ce le răspundea,

sărmana de ea?Dine,Costandine,

nu pot, vai de mine,s-apuc hangerul,să-i iau ierchezul,să-i retez capul,c-arapul e beat,

în poala-mi culcat, şi el mi-a legat pletele din cap de vârf de catarg.

Voi v-apropiaţi de mă dezlegaţi, c-acum arapul,

c-acum buzatul, îmi doarme prea bine aici, lânga mine!

Trei frațiai Kirii,hoţii Brăilii, şerpii Dunării, unde-o auzea, iar se arunca,

din coate-nota din gura-mi striga, p-arap deştepta.

Arapul buzat, negru şi ciudat, cu solzi după cap,

mi se deştepta, paloş c-apuca, pistoale trăgea;

dar 'geaba trăgea; ca nu nemerea.

Iar, dacă vedea că-l apropia, caicul lăsa, în apa sărea, din coate-nota, ca vântul fugea.

Trei fraţii Kirii, hoţii Brăilii, şerpii Dunării,

apa cunoştea şi, când s-arunca, iute-l ajungea:

de par l-apuca, la mal că-l trăgea. La mal d-ajungea ei mi-l judeca,

ei mi-l osândea; paloşe scotea, bucăţi îl făcea, la câini îl dedea;

dar câinii nu-l mânca, de negru ce-era, şi-n foc l-arunca, focul de-l topea.

Trei fraţii  Kirii, hoţii Brăilii, şerpii Dunării, lua pe Kira, lua pe sor'sa,

şi-acas'-o ducea tot la maica-sa. Mă-sa de-o vedea, bine că-i părea.

Nu mai zăbăvea, vreme nu pierdea: nunta-i tocmea, lume c-aduna,

flăcăi că chema hori de-mi întindea, hori de-mi învârtea.

Atunci maica-sa pe Kira scotea, din gura-i zicea:

Kira, fata mea, seama la toţi ia la câți or juca, şi cin' ţi-o plăcea bărbat ţi l-oi da.

Kira d-auzea, Kira ce-mi făcea? Ochii-şi arunca, seama că lua

la toţi câți juca şi, din câți vedea, unul că-i plăcea, unul c-alegea,

un voinicel 'nalt, 'nalt şi sprâncenat, având semnișor, numit Nenişor.

Aşa de-mi vedea, fraţii şi mă-sa de mâna-i lua şi mi-i cununa

'n grădina crăiască sa se pomenească

la cruci de voinici, la boieri p-aici.