Primul turneu de muzică clasică persană (sufi) din România

În perioada 11 - 25 ianuarie 2017, va avea loc în România turneul "Comorile Persiei". Melodiile seducătoare ale maqamurilor vor fi brodate pe versurile poeţilor sufiţi Hafez şi Rumi. Doi muzicieni veniţi din Iran ne vor încânta cu instrumentele lor specifice:

Maestrul Saeed Dadkhah: Setar şi voce

Hossein Sanaei: Vioară, Kamancheh

Lor li se vor alătura pe rând percuţioniştii:

Avadhut Kasinadhuni (India) -tabla

Sorin Bundă (România)- tabla

Artişti invitaţi:

Anne Marie Ene - vioară indiană

Ioana Marin – voce (muzică tradiţională românească)

Grupul de muzică bizantină Cantores Ecclesiae

Programul concertelor:

Filarmonica Braşov: 11 ianuarie 2017

Filarmonica Ploieşti: 13 ianuarie 2017

Catedrala Sf. Iosif Bucureşti: 14 ianuarie 2017 - Concert de gală

Filarmonica „Mihail Jora” Bacău – 16 ianuarie 2017

Biblioteca Municipală Oneşti: 17 ianuarie

Atheneul Popular Focşani: 18 ianuarie 2017

Centrul Cultural de Artă Tinerimea Română: 21 ianuarie

Workshop în cadrul Conferinţelor Brăiloiu

Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti: 20 ianuarie, ora 18.00

Conferinţă pe tema poeziei persane:

Biblioteca Naţională Bucureşti: 23 ianuarie

Căutam sponsori. Pentru contract şi pachet de sponsorizare:

asociatia.nirmal.art@gmail.com

Donaţii în contul

RO65BTRLRONCRT0300219501 deschis la Banca Transilvania pentru Asociaţia culturală „Nirmal Art”

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Când liniștea are subtitrare

Nu am putut funcționa niciodată în zgomot. Nu cel sonor — ci acel zgomot mental, difuz, apăsător, care vine dintr-o informare haotică, dintr-un flux de opinii mai tare decât realitatea însăși. Pentru mine, „normalitatea” nu a însemnat niciodată jurnalul de la ora 19. Obiceiul de a urmări știri sau talk-show-uri apare doar în prag de alegeri, în vreme de criză sau revoltă — Colectiv, Ordonanța 13, războiul din Ucraina. Diminețile mele încep, de ani buni, cu jurnale în franceză sau reportaje în germană. Nu e un simplu capriciu cultural, ci o necesitate profesională, iar conectarea la spațiul european — și mai ales francofon, în ultimii ani — e parte din munca mea și din identitatea mea de artist. Uneori încerc să gândesc în franceză, alteori în germană — în funcție de perioada de studiu sau de contextul în care lucrez. Dar mereu este vorba despre un alt nivel de înțelegere: mai adânc, lucid, ancorat în sens. Serile se încheiau cu teatru radiofonic — un obicei de a adormi în compania...

Citiți mai multe

Despre tăcere, adevăr și moralitate: ce fel de comunitate vrem?

România este, poate mai mult decât alte locuri, o țară în care tăcerea a fost ridicată la rang de virtute, iar exprimarea adevărului a ajuns să fie tratată ca un act de agresiune. Moralitatea, stima de sine, echilibrul între inimă și rațiune — toate par astăzi sub asediu, în special în comunitățile care ar trebui să funcționeze pe baza unor valori clare și sănătoase. În decursul a peste trei decenii de activism, atât în România cât și în afara granițelor, am observat cum oameni bine intenționați au fost marginalizați pentru că au ales să spună adevărul. Cei care au avut curajul să semnaleze derapaje morale sau abuzuri au fost adesea etichetați drept “conflictuali” sau “negativi”. În realitate, au fost agresați de către cei care se simțeau vizați. Imoralitatea a fost tolerată. Au fost relații în interiorul comunităților — unele asumate, altele nu — dar judecata a fost aplicată selectiv: cei lipsiți de influență au fost excluși, în timp ce cei „bine conectați” au fost iertați și c...

Citiți mai multe

Handbook for Adult Life

Chapter Three: I Am So Worried Or, How to Successfully Spiral Without Actually Helping Anyone Let’s talk about a classic adult maneuver: the Grand Performance of Worry. You know the one. Something bad happens—someone’s in trouble, someone needs help—and instead of jumping into action, you offer... worry . Big, loud, beautifully hand-wringing worry. Oscar-worthy concern. Bravo. But here’s the kicker: what exactly are you doing with all that worry? Does it stop the bleeding? Pay the bills? Solve the crisis? Nope. It just kind of floats there, useless and dramatic, like a scented candle in a house fire. Of course, we all feel worried sometimes. That’s human. But let’s be honest: some of us are out here treating worry like it’s a job title. “Yeah, I was really busy today—had a full schedule of catastrophizing from 10 to 4.” And deep down, what’s the goal here? Is it support—or is it the social media soft launch of your empathy brand? You post: “Ugh, I’m just SO heartbroken right now ...

Citiți mai multe

Cleopatra David

Faceți căutări pe acest blog