Treceți la conținutul principal

Povestea unui afiş: Parsifal la Ateneu

În 7 şi 8 octombrie va fi prezentat la Ateneul Român actul I al operei Parsifal de Richard Wagner în interpretarea celor mai buni solişti din întreaga lume, a Orchestrei si Corului Filarmonicii „George Enescu” şi a celui mai important dirijor român de operă, Christian Badea.

În 12 septembrie a avut loc conferinţa de presă care a anunţat pe lângă datele şi detaliile evenimentului, şi noutăţi: înfiinţarea Societăţii Wagner România, organizarea unui masterclass gratuit oferit de soliştii invitaţi pentru cântăreţii români interesaţi de stilul wagnerian,  precum şi accesul tinerilor la repetiţia generală. 

Însă cea mai emoţionantă dintre toate a fost povestea afişului:

Christian Badea:

Afişul are în faţă un copil. Acest copil există. Este o întâlnire pe care am avut-o şi care m-a pus pe gânduri. Parsifal este o operă plină de simboluri, este destul de ambiguă, cu influenţe buddhiste, vorbeşte despre  Mântuitor, Salvator  prin compasiune. Deci este filosofica şi în acelaşi timp foarte ambiguă. În actul I, unul din momentele cele mai importante este dezvelirea Graaalului şi Mântuitorul este un tenor. 
M-am dus la Şcoala de balet Floria Capsali pentru că aveam nevoie de copii balerini pentru o scenă din acest act I,  pe care nu v-o descriu, pentru că nu vreau să vă dau răspunsuri…. Şi la un moment dat, pe un coridor, era o fetiţă care avea nişte ochi extraordinari. Mi-a spus atât de mult cu privirea, că nu mai puteam să gândesc, să mai vorbesc nimic. M-am oprit în drum! Şi m-am gândit la un moment dat: dar  de ce Mântuitorul trebuie neapărat sa fie un bărbat? Poate sa fie o fată. De ce trebuie neapărat sa fie un tenor matur. Poate sa fie un copil, pentru că aici e vorba de inocentul care salvează lumea, iar acest inocent nu poate decât sa reprezinte speranţa pe care toţi o avem, că va fi mai bine, că păcatele noastre vor fi curăţate, pentru Kundry, la un moment dat, toată încarnarea de 7 vieţi se va termina şi ea poate sa doarmă pe veşnicie... În orice caz, mi s-a părut cat se poate de important faptul că un copil poate sa reprezinte speranţa. Cine mai bine decât un copil?
 Iar după aceea lucrurile au devenit foarte ciudate: am descoperit ca fata de la şcoala de balet este orfană. Iar la un moment dat, în actul I, Parsifal este întrebat de către Gurnemanz: „Cine este tatăl tău?”; şi spune: „nu ştiu.” „Care sunt numele tale?”,  „Nu ştiu. Îmi mai aduc aminte doar de o mamă,. Am avut cândva o mamă, dar am părăsit-o. Nu mai ştiu”. Deci Parsifal este orfan. Şi Parsifal, orfanul , cel inocent,  cel care nu are nimic, este cel care este trimis de cavaleri să salveze lumea. Şi atunci, pentru mine această idee s-a întins, mi-am dat seama că, dacă vreau sa reprezint speranţa, pot să o fac printr-un copil şi faţa copilului, faţa acestei fete, Natalia, a devenit afişul Parsifal. Şi va fi în spectacol împreună cu colegii ei de la şcoala de balet. 

ORCHESTRA ŞI CORUL FILARMONICII “GEORGE ENESCU”

Dirijor – CHRISTIAN BADEA

Solişti
STEFAN VINKE – Parsifal
ERIC HALFVARSON – Gurnemanz
PETRA LANG – Kundry
BELA PERENCZ – Amfortas
MARIUS BOLOS – Titurel
IONUT POPESCU – Primul Cavaler
IUSTINIAN ZETEA – Al doilea Cavaler
IULIA ARTAMANOV – Primul Scutier
SIDONIA NICA – Al doilea Scutier
LIVIU INDRICAU – Al treilea Scutier
ADRIAN DUMITRU  - Al patrulea Scutier
SIDONIA NICA – O voce din cer
Dirijorul Corului – ION IOSIF PRUNNER
Corul de copii Radio – dirijorul corului – VOICU POPESCU
Elevi și eleve de la Liceul de coregrafie „Floria Capsali” şi de la Şcoala „ArtMusic”
Concept regizoral şi realizare scenică: CHRISTIAN BADEA

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Serghei Rahmaninov: Vecerniile Op. 37

Creaţia religioasă a lui Serghei Rahmaninov cuprinde Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur Op. 31 şi Vecerniile Op. 37, mărturii ale legăturii spirituale a compozitorului cu tradiţia ortodoxă rusă. Vecerniile sunt scrise în contextul obligaţiilor profesionale pe care Rahmaninov le avea în calitate de inspector  de muzică la Liceul nobiliar pentru fete din Moscova, poziţie în care trebuia să organizeze de evenimente muzicale pentru susţinerea materială a armatei ruse. Lucrarea fructifică cercetările realizate de compozitor sub îndrumarea lui Stepan Smolensky (căruia i-a şi dedicat acest opus), a manuscriselor de muzica religioasă rusească din secolele al X-lea, al XI-lea. Aceste cercetări se înscriu într-un curent de explorare a muzicii sacre ruse iniţiat de Ceaikovski. Vecerniile (de fapt muzica pentru Vecernie şi Utrenie ) au fost compuse în 1915 şi definitivate în doar două săptămâni, primind recunoaşterea criticilor şi a publicului şi, spre deosebire de Liturghie, acceptate

Dragă securistule,

Te cunosc de mult timp. M-ai vegheat încă de la concepţie. Mi-ai fost aproape şi ţi-am simţit ochiul vigilent în fiecare moment al vieţii mele, însă uneori situaţia ţi-a mai scăpat de sub control. Ţi-am simţit grija şi contribuţia la devenirea mea. Tu ai reuşit multe. Ai reuşit sa te strecori între soţ şi soţie, între frate si soră. Combini şi dezbini după bunul plac. Otrăveşti minţi şi suflete şi reuşeşti să-l faci şi pe un sfânt să se îndoiască de sine. Mi-ai fost coleg, învăţător, şef, amic, admirator, băgător în seamă, vecin, pisălog, hărţuitor. Ştiu ca nu ai vrut să-mi faci rău. Când eram mică, te interesau doar banii părinţilor mei. De asta de la 6 la 10 ani m-ai oprimat, m-ai descurajat, m-ai umilit şi ai pus graniţe creativităţii mele. De asta nu pedepseai pe copilul altui securist care aproape mă desfigurase. Tu ai fost permanent demonul care îmi descuraja părinţii. Tu le spuneai ca este o prostie să investească în proprii copii, lăsându-mă fără sprijin când aveam mai mare

Dictatura morţii

Nu, nu este vorba de Coreea de Nord, nici de Statul Islamic, nici măcar de Mama Rusie. Nu este vorba nici despre masoni, Biserica Catolica,  sionişti, reptilieni şi alte trăsnăi din teoriile conspiraţiei. Vedem pe posturile TV un soi de justiţie. Cazuri de corupţie, trafic de influenţă, tot felul de ilegalităţi ai căror autori (prezumtivi) sunt cercetaţi, poate condamnaţi. Există şi un organism care se ocupă de acest lucru. Dar ce se întâmplă în cazul incompetenţei? Incompetenţa nu este ilegală. Lucrurile merg şnur în acest caz. Lipsa  de strategie decurge din lipsa de viziune, care, la rândul ei, decurge din lipsa de idealuri. Oamenii fără idealuri (idealurile nu se referă la realizări personale) sunt oameni morţi. Suntem conduşi de oameni morţi, carcase biologice funcţionând pe bază de impulsuri electromagnetice, umplute cu mici interese ridicate la rang de obiective strategice.  Morţii nu vor face nimic pentru că nu-şi pot imagina nimic mai mult decât propria lor experienţă