Treceți la conținutul principal

Povestea unui afiş: Parsifal la Ateneu

În 7 şi 8 octombrie va fi prezentat la Ateneul Român actul I al operei Parsifal de Richard Wagner în interpretarea celor mai buni solişti din întreaga lume, a Orchestrei si Corului Filarmonicii „George Enescu” şi a celui mai important dirijor român de operă, Christian Badea.

În 12 septembrie a avut loc conferinţa de presă care a anunţat pe lângă datele şi detaliile evenimentului, şi noutăţi: înfiinţarea Societăţii Wagner România, organizarea unui masterclass gratuit oferit de soliştii invitaţi pentru cântăreţii români interesaţi de stilul wagnerian,  precum şi accesul tinerilor la repetiţia generală. 

Însă cea mai emoţionantă dintre toate a fost povestea afişului:

Christian Badea:

Afişul are în faţă un copil. Acest copil există. Este o întâlnire pe care am avut-o şi care m-a pus pe gânduri. Parsifal este o operă plină de simboluri, este destul de ambiguă, cu influenţe buddhiste, vorbeşte despre  Mântuitor, Salvator  prin compasiune. Deci este filosofica şi în acelaşi timp foarte ambiguă. În actul I, unul din momentele cele mai importante este dezvelirea Graaalului şi Mântuitorul este un tenor. 
M-am dus la Şcoala de balet Floria Capsali pentru că aveam nevoie de copii balerini pentru o scenă din acest act I,  pe care nu v-o descriu, pentru că nu vreau să vă dau răspunsuri…. Şi la un moment dat, pe un coridor, era o fetiţă care avea nişte ochi extraordinari. Mi-a spus atât de mult cu privirea, că nu mai puteam să gândesc, să mai vorbesc nimic. M-am oprit în drum! Şi m-am gândit la un moment dat: dar  de ce Mântuitorul trebuie neapărat sa fie un bărbat? Poate sa fie o fată. De ce trebuie neapărat sa fie un tenor matur. Poate sa fie un copil, pentru că aici e vorba de inocentul care salvează lumea, iar acest inocent nu poate decât sa reprezinte speranţa pe care toţi o avem, că va fi mai bine, că păcatele noastre vor fi curăţate, pentru Kundry, la un moment dat, toată încarnarea de 7 vieţi se va termina şi ea poate sa doarmă pe veşnicie... În orice caz, mi s-a părut cat se poate de important faptul că un copil poate sa reprezinte speranţa. Cine mai bine decât un copil?
 Iar după aceea lucrurile au devenit foarte ciudate: am descoperit ca fata de la şcoala de balet este orfană. Iar la un moment dat, în actul I, Parsifal este întrebat de către Gurnemanz: „Cine este tatăl tău?”; şi spune: „nu ştiu.” „Care sunt numele tale?”,  „Nu ştiu. Îmi mai aduc aminte doar de o mamă,. Am avut cândva o mamă, dar am părăsit-o. Nu mai ştiu”. Deci Parsifal este orfan. Şi Parsifal, orfanul , cel inocent,  cel care nu are nimic, este cel care este trimis de cavaleri să salveze lumea. Şi atunci, pentru mine această idee s-a întins, mi-am dat seama că, dacă vreau sa reprezint speranţa, pot să o fac printr-un copil şi faţa copilului, faţa acestei fete, Natalia, a devenit afişul Parsifal. Şi va fi în spectacol împreună cu colegii ei de la şcoala de balet. 

ORCHESTRA ŞI CORUL FILARMONICII “GEORGE ENESCU”

Dirijor – CHRISTIAN BADEA

Solişti
STEFAN VINKE – Parsifal
ERIC HALFVARSON – Gurnemanz
PETRA LANG – Kundry
BELA PERENCZ – Amfortas
MARIUS BOLOS – Titurel
IONUT POPESCU – Primul Cavaler
IUSTINIAN ZETEA – Al doilea Cavaler
IULIA ARTAMANOV – Primul Scutier
SIDONIA NICA – Al doilea Scutier
LIVIU INDRICAU – Al treilea Scutier
ADRIAN DUMITRU  - Al patrulea Scutier
SIDONIA NICA – O voce din cer
Dirijorul Corului – ION IOSIF PRUNNER
Corul de copii Radio – dirijorul corului – VOICU POPESCU
Elevi și eleve de la Liceul de coregrafie „Floria Capsali” şi de la Şcoala „ArtMusic”
Concept regizoral şi realizare scenică: CHRISTIAN BADEA

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Scrisoare de dragoste : mai mult decât un concert, o experiență imersivă Belle Époque

  Într-o metropolă în care orchestrele tradiționale definesc agenda culturală prin stagiuni permanente și repertorii standardizate, concertul Scrisoare de dragoste de la Biserica Anglicană propune o experiență artistică diferită, translatând măiestria interpretativă intr-un concept inovator, ce depășește tiparele și convențiile lumii muzicii clasice. Pe 15 martie, vom călători în universul lui Mahler, cu toată   frumusețea efervescentă a romantismului și rafinamentul Belle Époque, într-un decor arhitectural al începutului de secol XX. Concertul „Scrisoare de dragoste” devine astfel o aventură multisenzorială în care muzica spune o poveste despre iubire, căutare spirituală și idealurile umane. Dacă marile săli de concerte impresionează prin amploare sonoră, concertul nostru surprinde esența subtilă a muzicii romantice și o aduce în intimitatea ascultătorului. Programul include selecțiuni din Simfonia nr. 4 și celebrul Adagietto din Simfonia nr. 5 de Gustav Mahler, lucrări ...

Valentine's sau Dragobete?

Sărbătoarea iubirii, sărbătoarea îndrăgostirii, cu rădăcini în Creștinismul timpuriu, ziua Sfântului Valentin, despre care se spune că era preot și căsătorea soldații romani în secret, a devenit un festival al cumpărăturilor în veritabilă competiție cu perioada Crăciunului. Dragobete are origini precreștine, iar legenda spune că era fiul Babei Dochia, iar obiceiurile au legătură cu logodna și cu sosirea primăverii. Astfel că două celebrări legate de întemeierea familiei, una creștină și una păgână, au devenit curse de shopping, imagini ale romantismului cu orice preț sau ale unei tradiții fabricate. Pe care să o alegem? Nici una! Pentru că iubirea nu este limitată la două zile pe an și nu este rezervată doar pentru cupluri. Profesorul meu de română din liceu comenta la un moment dat:   Iubirea despre care Dante a spus că "mișca Soarele și celelalte stele" nu este cea dintre Ion și Măria.  Pentru cei care încă nu și-au găsit „jumătatea”, nicio problemă! Nu este nevoi...

Când liniștea are subtitrare

Nu am putut funcționa niciodată în zgomot. Nu cel sonor — ci acel zgomot mental, difuz, apăsător, care vine dintr-o informare haotică, dintr-un flux de opinii mai tare decât realitatea însăși. Pentru mine, „normalitatea” nu a însemnat niciodată jurnalul de la ora 19. Obiceiul de a urmări știri sau talk-show-uri apare doar în prag de alegeri, în vreme de criză sau revoltă — Colectiv, Ordonanța 13, războiul din Ucraina. Diminețile mele încep, de ani buni, cu jurnale în franceză sau reportaje în germană. Nu e un simplu capriciu cultural, ci o necesitate profesională, iar conectarea la spațiul european — și mai ales francofon, în ultimii ani — e parte din munca mea și din identitatea mea de artist. Uneori încerc să gândesc în franceză, alteori în germană — în funcție de perioada de studiu sau de contextul în care lucrez. Dar mereu este vorba despre un alt nivel de înțelegere: mai adânc,  lucid, ancorat în sens. Serile se încheiau cu teatru radiofonic — un obicei de a adormi în compania...