Treceți la conținutul principal

Vernisaj la Biblioteca Metropolitană Bucureşti

Expoziţia "Relaţia Elev - Profesor" a pictorului daniel Turliu şi clasei sale va avea lor Luni, 25 aprilie 2016 la ora 18.30 în galeria Bibliotecii Metropolitane Bucureşti şi va fi însoţită de un recital al sopranei Cleopatra David.

Daniel Turliu:

Iata prima expozitie in care expun alaturi de elevii mei. Ii ghidez de mai mult de trei ani, si aceasta expozitie este rezultatul primilor pasi, pe acest drum al picturii.
Zoran Filipoiu are doisprezece ani iar Stefan Panait treisprezece ani, amandoi incepand lucrul cu mine aproximativ in aceeasi perioada.
Raportarea mea la acesti copii supradotati-trebuie sa precizez lucrul acesta inca de la inceput-este aceea a unui deschizator, a unuia care activeaza in celalalt ceea ce insasi Divinitatea a sadit, a ceea ce este deja dat; altfel spus, trebuind doar indreaptata atentia spre ceea ce poate face posibila manifestarea in planul fizic a calitatilor venite prin ‘’har’’, planul fizic fiind,de aceasta data, suprafata de lucru. Cum spunea Noica, vorbind despre cel care ghideaza pe celalalt, si anume ideea ca profesorul trebuie sa fie mijlocitor intre ‘’sine si sine insusi’’, cu alte cuvinte, trebuie sa-l faca pe ‘’celalalt’’ sa patrunda din ce in ce mai adanc, in interior. Pictura fiind o cale directa catre propria fiinta, pictura care conduce la ‘’frumos’’ si ‘’armonie’’
A patrunde in interiorul picturii este de fapt a oferi libertatea creativitatii, libertatea bucuriei pe care ti-o ofera actul creator, aspectul ludic al picturii care are ca sens tocmai exprimarea propriei interioritati si apropierea de ‘’sine insuti’’ Consider ca starea de bucurie este cea care trebuie sa stea ca fundal al actului creator, iar pe acesta stare de bucurie, cand sufletul se ‘’lipeste’’ de cunoasterea armonica (acel tip de cunoastere divina), atunci intervin eu, incurajand, spunand sa continue in acest sens mai departe, stimuland tocmai manifestarea ‘’harului’’ care este pus in inima pictorului. De aici si gandul lui Sefan Luchian si anume ca sediul picturii se afla in inima, aici este comoara pictorului, aici este ‘’armonia’’

Pentru cei doi elevi ai mei, aceasta prima expozitie reprezinta un moment care le poate oferi multa incredere interioara, mult entuziasm spre a pasi cu pasi din ce in ce mai mari catre drumul picturii. Pentru mine este un moment de o mare sadisfactie interioara, pentru ca simt-chiar daca ei sunt la inceput-ca eforturile mele, ca implicarea mea sufleteasca in ceea ce poate fi numit in mod generic ‘’pedagogie’’ rodeste ! Aranjand expozitia in urma cu cateva zile, pentru un moment m-am oprit din lucru, m-am relaxat, si am constientizat ceea ce era in jurul meu-lucrarile lor, lucrari de o inalta spiritualitate de o inalta armonie care-in cazul in care ei vor urma acest drum- anunta doi mari pictori !

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Serghei Rahmaninov: Vecerniile Op. 37

Creaţia religioasă a lui Serghei Rahmaninov cuprinde Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur Op. 31 şi Vecerniile Op. 37, mărturii ale legăturii spirituale a compozitorului cu tradiţia ortodoxă rusă. Vecerniile sunt scrise în contextul obligaţiilor profesionale pe care Rahmaninov le avea în calitate de inspector  de muzică la Liceul nobiliar pentru fete din Moscova, poziţie în care trebuia să organizeze de evenimente muzicale pentru susţinerea materială a armatei ruse. Lucrarea fructifică cercetările realizate de compozitor sub îndrumarea lui Stepan Smolensky (căruia i-a şi dedicat acest opus), a manuscriselor de muzica religioasă rusească din secolele al X-lea, al XI-lea. Aceste cercetări se înscriu într-un curent de explorare a muzicii sacre ruse iniţiat de Ceaikovski. Vecerniile (de fapt muzica pentru Vecernie şi Utrenie ) au fost compuse în 1915 şi definitivate în doar două săptămâni, primind recunoaşterea criticilor şi a publicului şi, spre deosebire de Liturghie, acceptate

Dragă securistule,

Te cunosc de mult timp. M-ai vegheat încă de la concepţie. Mi-ai fost aproape şi ţi-am simţit ochiul vigilent în fiecare moment al vieţii mele, însă uneori situaţia ţi-a mai scăpat de sub control. Ţi-am simţit grija şi contribuţia la devenirea mea. Tu ai reuşit multe. Ai reuşit sa te strecori între soţ şi soţie, între frate si soră. Combini şi dezbini după bunul plac. Otrăveşti minţi şi suflete şi reuşeşti să-l faci şi pe un sfânt să se îndoiască de sine. Mi-ai fost coleg, învăţător, şef, amic, admirator, băgător în seamă, vecin, pisălog, hărţuitor. Ştiu ca nu ai vrut să-mi faci rău. Când eram mică, te interesau doar banii părinţilor mei. De asta de la 6 la 10 ani m-ai oprimat, m-ai descurajat, m-ai umilit şi ai pus graniţe creativităţii mele. De asta nu pedepseai pe copilul altui securist care aproape mă desfigurase. Tu ai fost permanent demonul care îmi descuraja părinţii. Tu le spuneai ca este o prostie să investească în proprii copii, lăsându-mă fără sprijin când aveam mai mare

Dictatura morţii

Nu, nu este vorba de Coreea de Nord, nici de Statul Islamic, nici măcar de Mama Rusie. Nu este vorba nici despre masoni, Biserica Catolica,  sionişti, reptilieni şi alte trăsnăi din teoriile conspiraţiei. Vedem pe posturile TV un soi de justiţie. Cazuri de corupţie, trafic de influenţă, tot felul de ilegalităţi ai căror autori (prezumtivi) sunt cercetaţi, poate condamnaţi. Există şi un organism care se ocupă de acest lucru. Dar ce se întâmplă în cazul incompetenţei? Incompetenţa nu este ilegală. Lucrurile merg şnur în acest caz. Lipsa  de strategie decurge din lipsa de viziune, care, la rândul ei, decurge din lipsa de idealuri. Oamenii fără idealuri (idealurile nu se referă la realizări personale) sunt oameni morţi. Suntem conduşi de oameni morţi, carcase biologice funcţionând pe bază de impulsuri electromagnetice, umplute cu mici interese ridicate la rang de obiective strategice.  Morţii nu vor face nimic pentru că nu-şi pot imagina nimic mai mult decât propria lor experienţă