Treceți la conținutul principal

Vernisaj la Biblioteca Metropolitană Bucureşti

Expoziţia "Relaţia Elev - Profesor" a pictorului daniel Turliu şi clasei sale va avea lor Luni, 25 aprilie 2016 la ora 18.30 în galeria Bibliotecii Metropolitane Bucureşti şi va fi însoţită de un recital al sopranei Cleopatra David.

Daniel Turliu:

Iata prima expozitie in care expun alaturi de elevii mei. Ii ghidez de mai mult de trei ani, si aceasta expozitie este rezultatul primilor pasi, pe acest drum al picturii.
Zoran Filipoiu are doisprezece ani iar Stefan Panait treisprezece ani, amandoi incepand lucrul cu mine aproximativ in aceeasi perioada.
Raportarea mea la acesti copii supradotati-trebuie sa precizez lucrul acesta inca de la inceput-este aceea a unui deschizator, a unuia care activeaza in celalalt ceea ce insasi Divinitatea a sadit, a ceea ce este deja dat; altfel spus, trebuind doar indreaptata atentia spre ceea ce poate face posibila manifestarea in planul fizic a calitatilor venite prin ‘’har’’, planul fizic fiind,de aceasta data, suprafata de lucru. Cum spunea Noica, vorbind despre cel care ghideaza pe celalalt, si anume ideea ca profesorul trebuie sa fie mijlocitor intre ‘’sine si sine insusi’’, cu alte cuvinte, trebuie sa-l faca pe ‘’celalalt’’ sa patrunda din ce in ce mai adanc, in interior. Pictura fiind o cale directa catre propria fiinta, pictura care conduce la ‘’frumos’’ si ‘’armonie’’
A patrunde in interiorul picturii este de fapt a oferi libertatea creativitatii, libertatea bucuriei pe care ti-o ofera actul creator, aspectul ludic al picturii care are ca sens tocmai exprimarea propriei interioritati si apropierea de ‘’sine insuti’’ Consider ca starea de bucurie este cea care trebuie sa stea ca fundal al actului creator, iar pe acesta stare de bucurie, cand sufletul se ‘’lipeste’’ de cunoasterea armonica (acel tip de cunoastere divina), atunci intervin eu, incurajand, spunand sa continue in acest sens mai departe, stimuland tocmai manifestarea ‘’harului’’ care este pus in inima pictorului. De aici si gandul lui Sefan Luchian si anume ca sediul picturii se afla in inima, aici este comoara pictorului, aici este ‘’armonia’’

Pentru cei doi elevi ai mei, aceasta prima expozitie reprezinta un moment care le poate oferi multa incredere interioara, mult entuziasm spre a pasi cu pasi din ce in ce mai mari catre drumul picturii. Pentru mine este un moment de o mare sadisfactie interioara, pentru ca simt-chiar daca ei sunt la inceput-ca eforturile mele, ca implicarea mea sufleteasca in ceea ce poate fi numit in mod generic ‘’pedagogie’’ rodeste ! Aranjand expozitia in urma cu cateva zile, pentru un moment m-am oprit din lucru, m-am relaxat, si am constientizat ceea ce era in jurul meu-lucrarile lor, lucrari de o inalta spiritualitate de o inalta armonie care-in cazul in care ei vor urma acest drum- anunta doi mari pictori !

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Când liniștea are subtitrare

Nu am putut funcționa niciodată în zgomot. Nu cel sonor — ci acel zgomot mental, difuz, apăsător, care vine dintr-o informare haotică, dintr-un flux de opinii mai tare decât realitatea însăși. Pentru mine, „normalitatea” nu a însemnat niciodată jurnalul de la ora 19. Obiceiul de a urmări știri sau talk-show-uri apare doar în prag de alegeri, în vreme de criză sau revoltă — Colectiv, Ordonanța 13, războiul din Ucraina. Diminețile mele încep, de ani buni, cu jurnale în franceză sau reportaje în germană. Nu e un simplu capriciu cultural, ci o necesitate profesională, iar conectarea la spațiul european — și mai ales francofon, în ultimii ani — e parte din munca mea și din identitatea mea de artist. Uneori încerc să gândesc în franceză, alteori în germană — în funcție de perioada de studiu sau de contextul în care lucrez. Dar mereu este vorba despre un alt nivel de înțelegere: mai adânc,  lucid, ancorat în sens. Serile se încheiau cu teatru radiofonic — un obicei de a adormi în compania...

Despre tăcere, adevăr și moralitate: ce fel de comunitate vrem?

 România este, poate mai mult decât alte locuri, o țară în care tăcerea a fost ridicată la rang de virtute, iar exprimarea adevărului a ajuns să fie tratată ca un act de agresiune. Moralitatea, stima de sine, echilibrul între inimă și rațiune — toate par astăzi sub asediu, în special în comunitățile care ar trebui să funcționeze pe baza unor valori clare și sănătoase. În decursul a peste trei decenii de activism, atât în România cât și în afara granițelor, am observat cum oameni bine intenționați au fost marginalizați pentru că au ales să spună adevărul. Cei care au avut curajul să semnaleze derapaje morale sau abuzuri au fost adesea etichetați drept “conflictuali” sau “negativi”. În realitate, au fost agresați de către cei care se simțeau vizați. Imoralitatea a fost tolerată. Au fost relații în interiorul comunităților — unele asumate, altele nu — dar judecata a fost aplicată selectiv: cei lipsiți de influență au fost excluși, în timp ce cei „bine conectați” au fost iertați și c...

Handbook for Adult Life

Chapter Three: I Am So Worried Or, How to Successfully Spiral Without Actually Helping Anyone Let’s talk about a classic adult maneuver: the Grand Performance of Worry. You know the one. Something bad happens—someone’s in trouble, someone needs help—and instead of jumping into action, you offer... worry . Big, loud, beautifully hand-wringing worry. Oscar-worthy concern. Bravo. But here’s the kicker: what exactly are you doing with all that worry? Does it stop the bleeding? Pay the bills? Solve the crisis? Nope. It just kind of floats there, useless and dramatic, like a scented candle in a house fire. Of course, we all feel worried sometimes. That’s human. But let’s be honest: some of us are out here treating worry like it’s a job title. “Yeah, I was really busy today—had a full schedule of catastrophizing from 10 to 4.” And deep down, what’s the goal here? Is it support—or is it the social media soft launch of your empathy brand? You post: “Ugh, I’m just SO heartbroken right now ...