Treceți la conținutul principal

Critică şi politică

Fiind implicată în multe concerte din acest festival  în calitate de corist, atât timpul cât şi energia nu mi-au mai permis sa vad din sală câte evenimente aş fi vrut, nemaivorbind de scris.
Dar citesc. Şi descopăr atitudini similare. Cam toţi laudă acelaşi lucru, cam toţi se abţin de la a critica vedetele sau pe cei bine văzuţi, foarte puţini având curajul unei atitudini personale.
Există, desigur, şi categoria celor care caută nod în papură.

În faţa unui nume mare, critica tace. Se caută circumstanţe atenuante. Brusc, toţi îşi aduc aminte că au fost instrumentişti şi ca instrumentistul e om, nu maşină de cântat. Este interesant să auzi şi comentariile muzicienilor care nu scriu. Un violonist afirma cu privire la prestaţia solistei Sarah Chang: „Cu aşa un Sibelius nu aş fi fost admis în nici o orchestră.” Critica de specialitate a fost unsă cu miere. Opinia răzbate, dar nu direct, nu acolo unde se presupune că ar fi.  În articolul dedicat concertului respectiv nu prea o vezi. Vreo trei articole mai încolo îşi aduce acelaşi autor aminte că a fost dezamăgit…. 
Văd în schimb elogii aduse Orchestrei Române de Tineret. Şi peste tot se spune că a fost pregătită pentru concertul de deschidere de Cristian Mandeal. De ce este necesară această menţiune? Pe scenă a fost Kristjan Järvi. Atâta timp cât un concert este dirijat de o anume persoană, nu vad de este menţionat cel care pregăteşte orchestra, fie şi constant. În perioada în care Cristian Mandeal era dirijorul Filarmonicii şi erau comentate concerte dirijate de invitaţi, nu vedeam referiri la cât de bine antrena orchestra în restul stagiunii. Orchestra Filarmonicii a fost pregătită pentru Wozzeck în acest festival pe rând de Iosif Ion Prunner şi de Friedrich Pfeiffer, dar mă îndoiesc că îi va menţiona cineva într-o cronică, bună sau rea. Reclamă, reclamă, dar să ştim şi noi. 
Revenind la solişti, tot la concertul de deschidere Levente Molnar a fost înlocuit pe motiv de boala cu Daniel Schmutzhard, solist care era….tot bolnav. Nici un critic nu a văzut asta. Să fie apanajul cântăreţilor, sau poate doar al celor care predau canto, acela de a simţi vocea altcuiva? O fi chiar atât de greu să înţelegi că, dacă există vreo răguşeală, un sunet ieşit din context, ceva chiar este în neregulă acolo şi omul acela nu se află „la butoane”? Să zicem că da, şi că cine nu a trecut prin toate experienţele cântatului vocal nu înţelege lucrurile acestea. Însă nici realitatea auditivă nu a fost descrisă în articole. Ce a emis Schmutzhard în acel concert a fost cumplit. Dar şi aici cronicile concurau la „periat”.  Unii spuneau ca mai are de lucrat la intonaţie, alţii găseau tot felul de lucruri pozitive de spus, ca nu cumva să deranjeze.

NU! Ce am ascultat în Carmina Burana la solo-urile de bariton nu era o voce ci o disperare de a emite sunete. Şi menajarea de către critică a unor execuţii eşuate creează un lanţ cauzal la capătul căruia descoperim un public ce se îndepărtează de sălile de concert. Nimeni nu mai îndrăzneşte să fie sincer nici măcar cu sine, ca să nu fie în dezacord cu ce spune specialistul. Si dacă specialistul bune apostila de "bun", "valabil", "conform cu stilul", etc. pe o execuţie slabă, atunci publicul va considera că poate muzica asta savantă e prea savantă şi nu o înţelege el. Şi dus va fi. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Serghei Rahmaninov: Vecerniile Op. 37

Creaţia religioasă a lui Serghei Rahmaninov cuprinde Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur Op. 31 şi Vecerniile Op. 37, mărturii ale legăturii spirituale a compozitorului cu tradiţia ortodoxă rusă. Vecerniile sunt scrise în contextul obligaţiilor profesionale pe care Rahmaninov le avea în calitate de inspector  de muzică la Liceul nobiliar pentru fete din Moscova, poziţie în care trebuia să organizeze de evenimente muzicale pentru susţinerea materială a armatei ruse. Lucrarea fructifică cercetările realizate de compozitor sub îndrumarea lui Stepan Smolensky (căruia i-a şi dedicat acest opus), a manuscriselor de muzica religioasă rusească din secolele al X-lea, al XI-lea. Aceste cercetări se înscriu într-un curent de explorare a muzicii sacre ruse iniţiat de Ceaikovski. Vecerniile (de fapt muzica pentru Vecernie şi Utrenie ) au fost compuse în 1915 şi definitivate în doar două săptămâni, primind recunoaşterea criticilor şi a publicului şi, spre deosebire de Liturghie, acceptate

Dragă securistule,

Te cunosc de mult timp. M-ai vegheat încă de la concepţie. Mi-ai fost aproape şi ţi-am simţit ochiul vigilent în fiecare moment al vieţii mele, însă uneori situaţia ţi-a mai scăpat de sub control. Ţi-am simţit grija şi contribuţia la devenirea mea. Tu ai reuşit multe. Ai reuşit sa te strecori între soţ şi soţie, între frate si soră. Combini şi dezbini după bunul plac. Otrăveşti minţi şi suflete şi reuşeşti să-l faci şi pe un sfânt să se îndoiască de sine. Mi-ai fost coleg, învăţător, şef, amic, admirator, băgător în seamă, vecin, pisălog, hărţuitor. Ştiu ca nu ai vrut să-mi faci rău. Când eram mică, te interesau doar banii părinţilor mei. De asta de la 6 la 10 ani m-ai oprimat, m-ai descurajat, m-ai umilit şi ai pus graniţe creativităţii mele. De asta nu pedepseai pe copilul altui securist care aproape mă desfigurase. Tu ai fost permanent demonul care îmi descuraja părinţii. Tu le spuneai ca este o prostie să investească în proprii copii, lăsându-mă fără sprijin când aveam mai mare

Dictatura morţii

Nu, nu este vorba de Coreea de Nord, nici de Statul Islamic, nici măcar de Mama Rusie. Nu este vorba nici despre masoni, Biserica Catolica,  sionişti, reptilieni şi alte trăsnăi din teoriile conspiraţiei. Vedem pe posturile TV un soi de justiţie. Cazuri de corupţie, trafic de influenţă, tot felul de ilegalităţi ai căror autori (prezumtivi) sunt cercetaţi, poate condamnaţi. Există şi un organism care se ocupă de acest lucru. Dar ce se întâmplă în cazul incompetenţei? Incompetenţa nu este ilegală. Lucrurile merg şnur în acest caz. Lipsa  de strategie decurge din lipsa de viziune, care, la rândul ei, decurge din lipsa de idealuri. Oamenii fără idealuri (idealurile nu se referă la realizări personale) sunt oameni morţi. Suntem conduşi de oameni morţi, carcase biologice funcţionând pe bază de impulsuri electromagnetice, umplute cu mici interese ridicate la rang de obiective strategice.  Morţii nu vor face nimic pentru că nu-şi pot imagina nimic mai mult decât propria lor experienţă