Treceți la conținutul principal

„Noi, artiştii, prin ceea ce facem, încercăm să repunem valorile morale la locul lor în societate” Interviu cu regizorul Cristian Mihăilescu.

Vineri, 24 aprilie, la Opera Comică pentru Copii a avut loc premiera operei Flautul fermecat de W. A. Mozart în regia lui Cristian Mihăilescu sub conducerea muzicală a dirijorului Ciprian Teodoraşcu.


C. D. „Flautul fermecat” este o operă cu elemente comice, atractive, însa are trimiteri nu doar morale, ci şi spirituale. Cum credeţi ca le va percepe publicul Operei Comice?

C. M. Un regizor trebuie să decidă cărui public i se adresează. De data aceasta, mă adresez unui public [cu vârste cuprinse] între 5 şi 95 de ani. Copiii, care sunt atât de importanţi, vin nu numai cu părinţii, dar şi cu bunicii. Flautul fermecat, ca orice creaţie mozartiană, sau ca orice creaţie de valoare, în general, poate fi abordată din multe unghiuri. Aici, eu am insistat mai mult pe poveste, cu învăţăturile ei, cu probele pe care viaţa ţi le pune şi am subliniat de fiecare dată principiile morale ce decurg de aici, care sunt foarte valabile pentru copii. Însă aceştia, nu o dată în ziua de astăzi, îşi pierd reperele. Poate noi, artiştii, prin ceea ce facem, să încercăm să repunem valorile morale la locul lor în societate.

C. D. Distribuţia spectacolelor are atât artişti experimentaţi, cât şi tineri şi foarte tineri interpreţi. Este acesta un demers pedagogic în sprijinul viitoarei generaţii de artişti lirici?

C. M. Eu sunt profesor universitar şi poate şi de aici apare preocuparea pentru tânăra generaţie. România are o şansă uriaşă: naşte în  permanenţă valori artistice, naşte în permanenţă voci frumoase. Suntem la interferenţa unor şcoli de canto: şcoala italiană care predomină, dar sunt şi şcoala germană şi şcoala rusă. Poate de aici şi forţa şcolii româneşti. Practic, nu este mare scenă a lumii pe care să nu apară sau să nu fi apărut un cântăreţ român. Şi, în această situaţie fericită a Flautului fermecat, avem artişti consacraţi solişti ai Operei Naţionale din Bucureşti,  artişti consacraţi solişti ai Operei Comice pentru Copii, dar şi tineri studenţi - unii îmi sunt chiar studenţi la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti - ba chiar şi elevi. Cred că este pentru prima oară când o operă de anvergura Flautului fermecat are în distribuţie şi interpreţi elevi, cu voci, de asemenea, deosebite, elevi la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din Bucureşti. Ceea ce mă bucură foarte mult este că ei s-au integrat şi în momentul de faţă sunt o echipă unitară. Publicul va constatata acest lucru.
CD. Credeţi că  punerea în scenă la Opera Comica pentru Copii a Flautului fermecat  ar putea fi un pas un pas pentru a reda acestei lucrări locul pe care îl merită în viaţa culturală bucureşteană?


CM:  Nu este un pas, este un fapt. Ea va ocupa un loc în viaţa culturală şi artistică bucureşteană. Este o surpriză pentru mine că Opera Naţională nu are în repertoriu o capodoperă de asemenea anvergură. Dar Opera Comică pentru Copii, nu pentru prima oară, face dreptate unui repertoriu care nu este abordat pe alte scene bucureştene şi aduce un Mozart. Orice montare de Mozart este un câştig. „Soarele muzicii” străluceşte de peste 200 de ani.   

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dictatura morţii

Nu, nu este vorba de Coreea de Nord, nici de Statul Islamic, nici măcar de Mama Rusie. Nu este vorba nici despre masoni, Biserica Catolica,  sionişti, reptilieni şi alte trăsnăi din teoriile conspiraţiei. Vedem pe posturile TV un soi de justiţie. Cazuri de corupţie, trafic de influenţă, tot felul de ilegalităţi ai căror autori (prezumtivi) sunt cercetaţi, poate condamnaţi. Există şi un organism care se ocupă de acest lucru. Dar ce se întâmplă în cazul incompetenţei? Incompetenţa nu este ilegală. Lucrurile merg şnur în acest caz. Lipsa  de strategie decurge din lipsa de viziune, care, la rândul ei, decurge din lipsa de idealuri. Oamenii fără idealuri (idealurile nu se referă la realizări personale) sunt oameni morţi. Suntem conduşi de oameni morţi, carcase biologice funcţionând pe bază de impulsuri electromagnetice, umplute cu mici interese ridicate la rang de obiective strategice.  Morţii nu vor face nimic pentru că nu-şi pot imagina nimic mai mult decât propria lor experienţă

Dragă securistule,

Te cunosc de mult timp. M-ai vegheat încă de la concepţie. Mi-ai fost aproape şi ţi-am simţit ochiul vigilent în fiecare moment al vieţii mele, însă uneori situaţia ţi-a mai scăpat de sub control. Ţi-am simţit grija şi contribuţia la devenirea mea. Tu ai reuşit multe. Ai reuşit sa te strecori între soţ şi soţie, între frate si soră. Combini şi dezbini după bunul plac. Otrăveşti minţi şi suflete şi reuşeşti să-l faci şi pe un sfânt să se îndoiască de sine. Mi-ai fost coleg, învăţător, şef, amic, admirator, băgător în seamă, vecin, pisălog, hărţuitor. Ştiu ca nu ai vrut să-mi faci rău. Când eram mică, te interesau doar banii părinţilor mei. De asta de la 6 la 10 ani m-ai oprimat, m-ai descurajat, m-ai umilit şi ai pus graniţe creativităţii mele. De asta nu pedepseai pe copilul altui securist care aproape mă desfigurase. Tu ai fost permanent demonul care îmi descuraja părinţii. Tu le spuneai ca este o prostie să investească în proprii copii, lăsându-mă fără sprijin când aveam mai mare

Misconception, misunderstanding and mistrust in education

During the last 10 years I have observed a huge cultural difference in relation to education and its place in two parts of the world: India and the Western Europe. Whilst in India education is seen as a vehicle for the evolution of the individual and of society, in the western world, the younger generation feels oppressed by it. Romania is a special case, since we are in the Eastern Europe, and hasn’t yet recovered from 45 years of communism, so here we have a blend of everything. First of all, most of us don’t understand the meaning of the term holistically, and are usually only thinking about formal education: traditional school However, education starts in the first years of our lives, se soon as we begin to imitate our parent’s behaviour, language, or reactions. We learn how to talk, how to walk, how to eat and how to clean our bodies. We learn how to relate to other children or to the adults we meet. In life, actually nothing is taken for granted. As individuals, we are a product