Treceți la conținutul principal

Concert aniversar Sangit Chamber Ensemble

Filarmonica „George Enescu” organizează duminică, 14 decembrie ora 19.00, în Sala Mică a Ateneului Român, un concert cameral susţinut de Sangit Chamber Ensemble, la împlinirea a 6 ani de la debut.  În program, lucrări de: C. Franck, A. Vivaldi J.-Ph. Rameau, J. Strauss II, M. Reger, V. Vavilov, I. Pleyel, D. Stoenescu, G. Fr. Händel.

Ansamblul alcătuit din Anne Marie Ene (vioară), Cleopatra David (soprană), Avadhut Kasinadhuni (vioară), Magdalena Serafim (violoncel), Cătălin Ene (pian) în va avea ca invitat invitat pe pianistul şi compozitorul Dan Stoenescu.
Sangit Chamber Ensemble a debutat în decembrie 2008 cu prima audiţie în România a lucrării Gloria in excelsis Deo de G. Fr. Händel. Termenul Sangit înseamnă „muzică” în limba sanscrită. Deşi relaţionarea muzicii de cameră europene cu spiritualitatea indiană ar putea părea improprie, există o explicaţie simplă pentru aceasta: muzica este inspirată de Spirit (Atma în sanskrită), iar expresia sa este universală. Sangit Chamber Ensemble îşi propune să meargă dincolo de dimensiunea estetică a muzicii către cea spirituală. Repertoriul conţinea la început lucrări clasice şi baroce, însă datorită cunoaşterii şi experienţei pe care soliştii  le au în domeniul muzicii clasice indiene, concertele includ acum şi această străveche artă.

De la „Iarna” de Vivaldi la colinde de Crăciun

Programul concertului din 14 decembrie este dedicat Sărbătorilor de iarnă şi cuprinde, pe lângă piese sacre, cantata Diane et Actéon de J. Ph Pameau, la  comemorarea celor 250 de ani de la moartea compozitorului. Concertului pentru vioară Iarna de Vivaldi i se vor alătura colinde româneşti şi cântece tradiţionale de Crăciun din repertoriul internaţional în aranjamentul compozitorului Dan Stoenescu.


Biletele se pot procura de la Casa de bilete a Ateneului Român. Tel. 0213156875
Rezervari la http://fge.org.ro

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Când liniștea are subtitrare

Nu am putut funcționa niciodată în zgomot. Nu cel sonor — ci acel zgomot mental, difuz, apăsător, care vine dintr-o informare haotică, dintr-un flux de opinii mai tare decât realitatea însăși. Pentru mine, „normalitatea” nu a însemnat niciodată jurnalul de la ora 19. Obiceiul de a urmări știri sau talk-show-uri apare doar în prag de alegeri, în vreme de criză sau revoltă — Colectiv, Ordonanța 13, războiul din Ucraina. Diminețile mele încep, de ani buni, cu jurnale în franceză sau reportaje în germană. Nu e un simplu capriciu cultural, ci o necesitate profesională, iar conectarea la spațiul european — și mai ales francofon, în ultimii ani — e parte din munca mea și din identitatea mea de artist. Uneori încerc să gândesc în franceză, alteori în germană — în funcție de perioada de studiu sau de contextul în care lucrez. Dar mereu este vorba despre un alt nivel de înțelegere: mai adânc,  lucid, ancorat în sens. Serile se încheiau cu teatru radiofonic — un obicei de a adormi în compania...

Despre tăcere, adevăr și moralitate: ce fel de comunitate vrem?

 România este, poate mai mult decât alte locuri, o țară în care tăcerea a fost ridicată la rang de virtute, iar exprimarea adevărului a ajuns să fie tratată ca un act de agresiune. Moralitatea, stima de sine, echilibrul între inimă și rațiune — toate par astăzi sub asediu, în special în comunitățile care ar trebui să funcționeze pe baza unor valori clare și sănătoase. În decursul a peste trei decenii de activism, atât în România cât și în afara granițelor, am observat cum oameni bine intenționați au fost marginalizați pentru că au ales să spună adevărul. Cei care au avut curajul să semnaleze derapaje morale sau abuzuri au fost adesea etichetați drept “conflictuali” sau “negativi”. În realitate, au fost agresați de către cei care se simțeau vizați. Imoralitatea a fost tolerată. Au fost relații în interiorul comunităților — unele asumate, altele nu — dar judecata a fost aplicată selectiv: cei lipsiți de influență au fost excluși, în timp ce cei „bine conectați” au fost iertați și c...

Dicționar: muzician

Mă pregăteam să intru într-o emisiune la un post de radio, iar gazda era de formație actriță. Vorbeam despre accesibilizarea spectacolelor și ajunsesem la muzică și la persoanele cu probleme de auz. Îmi dădea exemplul Coldplay și al unor veste speciale și nu înțelegea de ce muzica clasică nu poate fi accesibilizată. Nu mi-a trecut prin minte să-i vorbesc despre conectarea prin Kundalini și vibrații, însă, înainte de a se face acest lucru, este nevoie de o condiție: ca muzica să fie cântată măcar corect. Și nu oricine poate face asta. Să explic. Muzica este domeniul care necesită cea mai îndelungată specializare. Ca să devii medic, până la 18 ani înveți la o școală de cultură generală și la un liceu teoretic, cu toată lumea. Nu faci materii în plus. Faci pregătire un an sau doi, dar acolo s-a format o industrie clandestină. Pentru muzică, dacă nu ai început cu un instrument, de regulă vioară sau pian, de la vârsta de șase ani, nu are rost să te mai obosești. Nu vei avea nicio șans...