Treceți la conținutul principal

Candelă de veghe în amintirea Brâncovenilor

În perioada 7 august - 8 septembrie 2014 este deschisă la Muzeul Satului din București, în sala „Lena Constante”, expoziția Candela de veghe.
Dedicată Tricentenarului Martirilor Brâncoveni, expoziția este organizată cu ajutorul Muzeului Judeţean Ialomiţa și coordonată de artistul plastic Valeriu Stoica. Galeria conține atât icoane și reprezentări iconografice sau portrete ale Brâncovenilor, dar și pictură inspirată de palatele brâncovenești. Artiștii care au împărtășit creația lor sunt: Grigore Popescu-Muscel, Maria Popescu Dragomir, Elena Constantin, Marian Manole, Valeriu Stoica, Iulian Mîțu, Nicolae Nestor, Loredana Alexandra Sârb, Ana Maria Marinică, Mihaela Bădescu, Ileana Ometița, Ana Ruxandra Ilfoveanu, Tania Moroianu, Maria Iacob, Ami Vasilescu și Gheorghe Coman.





La vernisajul expoziției am avut bucuria de a asculta  pe curatorul ei, dar și specialiști în domeniul etnologiei: prof. univ. dr. Doina Işfănoni și dr. Aurelia Cosma. Predica preotului Dr. Ion Mărăcineanu a fost urmată de două momente artistice: lectură din creația poetului Ioan Alexadru și Balada lui Constantin Brâncoveanu interpretată cu emoție și căldură de solista de muzică populară Ioana Marin.


Pe Valeriu Stoica l-am cunoscut în urmă cu doisprezece ani. Pictor a cărui expresie se regăsește în primul rând în icoane și biserici, un om jovial, membru al mai multor cercuri artistice din care fac parte scriitori, pictori și muzicieni, admirator al lui Wagner, Valeriu Stoica a fost nu doar inițiatorul ci și mentor pentru o parte din tinerii care și-au expus lucrările la Muzeul Satului.  Artistul consideră expoziția un „pelerinaj spiritual pe verticală“ ale cărui lumini (candele) se aprind în sufletul fiecărui vizitator. Dimensiunea verticală este o preocupare constantă a artistului, aceasta reprezentând ascensiunea, ridicarea din planul orizontal, temporal, lumesc. Suprapunerea acestor coordonate creează, desigur, crucea, care, dincolo de a fi simbolul suferinței Mântuitorului, este intersecția dorințelor și a voinței, răscrucea în drumul evoluției spirituale, pe care Iisus ne poate ajuta să o depășim.


Galeria este încadrată de icoanele lui Marin Manole, în care predomină tonurile de ocru și orange, încălzind imaginea și scoțând-o din austeritatea bizantină și tabloul familiei Brâncovenilor realizat de Grigore Popescu-Muscel.





Însă poate cea puternică prezență este cea a Sfintei Fecioare. Ceea e mi-a trezit interesul au fost tripticele. Există o tradiție în realizarea icoanelor Maicii Domnului, care se spune că începe de la Sfântul Evanghelist Luca și de la icoanele miracol, nerealizate de vreo mână de om. În triptic, Fecioara este în mijloc cu Pruncul în brațe, fiind străjuită de cei doi Arhangheli. Dispunerea acestora nu este întâmplătoare: Sfântul Mihail stă în stânga Fecioarei, iar Gabriel în dreapta. Și aici am putut face imediat legătura cu cele trei principii care guvernează Universul și, implicit, ființa umană, așa cum se regăsesc în Puranele indiene: Sattva, Rajo și Tamo Gunas.








 Tamo Guna, principiul dorinței (partea stângă, a emoțiilor) este guvernat de Mahakali, dar și de Bhairava, cel care distruge egoismul. Rajo Guna, principiul acțiunii (partea dreaptă) este guvernat de Hanuman, îngerul care rezolvă cu rapiditate orice sarcină, așa cum Gabriel a avut de dat Vestea cea Bună Sfintei Fecioare. Sattva Guna (centru), principiul adevărului și al evoluției, este guvernat de zeița Mahalakshmi, care este Devi, mama fecioară. Iată cum un canon în iconografie ascunde în el un secret al alcătuirii lumii, o lege universală a existenței. Iată felul în care candela de veghe se poate aprinde în mintea pelerinului și care poate nu se va stinge odată cu ieșirea din sala de la Muzeul Satului.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Serghei Rahmaninov: Vecerniile Op. 37

Creaţia religioasă a lui Serghei Rahmaninov cuprinde Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur Op. 31 şi Vecerniile Op. 37, mărturii ale legăturii spirituale a compozitorului cu tradiţia ortodoxă rusă. Vecerniile sunt scrise în contextul obligaţiilor profesionale pe care Rahmaninov le avea în calitate de inspector  de muzică la Liceul nobiliar pentru fete din Moscova, poziţie în care trebuia să organizeze de evenimente muzicale pentru susţinerea materială a armatei ruse. Lucrarea fructifică cercetările realizate de compozitor sub îndrumarea lui Stepan Smolensky (căruia i-a şi dedicat acest opus), a manuscriselor de muzica religioasă rusească din secolele al X-lea, al XI-lea. Aceste cercetări se înscriu într-un curent de explorare a muzicii sacre ruse iniţiat de Ceaikovski. Vecerniile (de fapt muzica pentru Vecernie şi Utrenie ) au fost compuse în 1915 şi definitivate în doar două săptămâni, primind recunoaşterea criticilor şi a publicului şi, spre deosebire de Liturghie, acceptate

Dragă securistule,

Te cunosc de mult timp. M-ai vegheat încă de la concepţie. Mi-ai fost aproape şi ţi-am simţit ochiul vigilent în fiecare moment al vieţii mele, însă uneori situaţia ţi-a mai scăpat de sub control. Ţi-am simţit grija şi contribuţia la devenirea mea. Tu ai reuşit multe. Ai reuşit sa te strecori între soţ şi soţie, între frate si soră. Combini şi dezbini după bunul plac. Otrăveşti minţi şi suflete şi reuşeşti să-l faci şi pe un sfânt să se îndoiască de sine. Mi-ai fost coleg, învăţător, şef, amic, admirator, băgător în seamă, vecin, pisălog, hărţuitor. Ştiu ca nu ai vrut să-mi faci rău. Când eram mică, te interesau doar banii părinţilor mei. De asta de la 6 la 10 ani m-ai oprimat, m-ai descurajat, m-ai umilit şi ai pus graniţe creativităţii mele. De asta nu pedepseai pe copilul altui securist care aproape mă desfigurase. Tu ai fost permanent demonul care îmi descuraja părinţii. Tu le spuneai ca este o prostie să investească în proprii copii, lăsându-mă fără sprijin când aveam mai mare

Dictatura morţii

Nu, nu este vorba de Coreea de Nord, nici de Statul Islamic, nici măcar de Mama Rusie. Nu este vorba nici despre masoni, Biserica Catolica,  sionişti, reptilieni şi alte trăsnăi din teoriile conspiraţiei. Vedem pe posturile TV un soi de justiţie. Cazuri de corupţie, trafic de influenţă, tot felul de ilegalităţi ai căror autori (prezumtivi) sunt cercetaţi, poate condamnaţi. Există şi un organism care se ocupă de acest lucru. Dar ce se întâmplă în cazul incompetenţei? Incompetenţa nu este ilegală. Lucrurile merg şnur în acest caz. Lipsa  de strategie decurge din lipsa de viziune, care, la rândul ei, decurge din lipsa de idealuri. Oamenii fără idealuri (idealurile nu se referă la realizări personale) sunt oameni morţi. Suntem conduşi de oameni morţi, carcase biologice funcţionând pe bază de impulsuri electromagnetice, umplute cu mici interese ridicate la rang de obiective strategice.  Morţii nu vor face nimic pentru că nu-şi pot imagina nimic mai mult decât propria lor experienţă