Treceți la conținutul principal

Anotimpurile lui Richard Galliano

Stagiunea abia încheiată a Orchestrei de Cameră Radio a fost una dintre cele mai inspirate, fiind plină de evenimente inedite. Ansamblul are o mare flexibilitate sonoră, stilistică şi chiar de statut, fiind când orchestră de tip mozartian, când formaţie de muzică veche, când grup de solişti, ceea ce le permite membrilor săi să interpreteze de la muzică veche până la cea a secolului XXI. Astfel, stagiunea 2013 - 2014 a început cu un concert cameral condus de violonistul Liviu Prunaru (fără dirijor pe podium), iar închiderea a avut ca solist o stea a muzicii clasice şi de jazz: acordeonistul Richard Galliano. În seara de 18 iunie, Sala Radio a devenit astfel neîncăpătoare pentru cei veniţi să asculte muzica interpretată de binecunoscutul artist. Concertul a fost dirijat de tânărul Gabriel Bebeşelea.
Muzicianul francez de origine italiană Richard Galliano este deopotrivă interpret, compozitor, orchestrator şi profesor, cariera sa fiind marcată de întâlnirea cu Astor Piazzolla în anul 1983. A realizat numeroase transcripţii şi lucrări originale pentru acordeon, iar înregistrările sale s-au bucurat de un succes imens, discul New York Tango primind numeroase premii.
Gabriel Bebeşelea este, la doar 27 de ani, dirijor principal la Opera din Iaşi. Talentul i-a fost remarcat la ediţia din 2010 a Concursului “Jeunesses Musicales”, unde a câştigat premiul I, iar în 2011 a fost titularul unei burse de asistenţă la Royal Concertgebouw Amsterdam.

Programul concertului din 18 iunie a reprezentat o provocare: Anotimpurile de Vivaldi versus Anotimpurile de Piazzolla. Dacă cele din urmă sunt scrise pentru bandoneon, versiunea realizată de Galliano după cele patru concerte pentru vioară şi orchestră de Vivaldi ne-a făcut pe toţi curioşi. Acordeonul este vocea tango-ului, însă cum poţi face un acordeon să sune baroc? Ei bine, Richard Galliano reuşeşte din plin acest lucru. Instrumentul său se transformă în muzica lui Vivaldi într-o orgă portativă cu posibilităţi tehnice şi expresive extinse.  Fără a face nici un compromis stilistic, muzicianul s-a adaptat perfect scriiturii, iar pasajele de virtuozitate au fost cântate într-un tempo ce îţi tăia răsuflarea, cu o acurateţe mecanică. Galliano a mărturisit că agilităţile sunt mult mai incomode decât pe vioară, însă acordeonul poate să transmită mai multă nostalgie. Prin aceste transcripţii, muzica lui Vivaldi a câştigat o versiune plină de culoare şi emoţie. În acelaşi timp, sonoritatea acordeonului a fost perfect încadrată de cele două viori care au avut intervenţii solistice (Anne Marie Ene şi Bogdan Vuluţă)
Concertele instrumentale au fost urmate în partea a doua a serii de cele patru tangouri Estaciones Porteñas (Anotimpurile din Buenos Aires). Piese independente scrise iniţial pentru bandoneon şi cvintet de coarde şi reunite sub acest nume, Anotimpurile lui Piazzolla dau o dimensiune implicată, pasionată faţă de cea contemplativă a lui Vivaldi. Anotimpurile, la fiecare dintre cei doi compozitori, semnifică lucruri diferite, potrivit esteticii şi preocupărilor timpului la care au fost scrise. În cazul lui Vivaldi sunt descriptive, înfăţişând timpul ciclic, transformarea naturii privită de mintea umană. Piazzolla exprimă trecerea prin dans. Un dans în care timpul este măsurat, ticăie, creează evenimente şi lasă urme. Spiritul care în muzica barocă este echilibrat, etern, meditativ este aici captiv în iţele jocului cotidian, trăind şi murind cu fiecare întâmplare. Galliano desfăşoară prin tonurile acordeonului un întreg set de afecte: tristeţe, resemnare, pasiune, durere, aşteptare. Cu aceeaşi pasiune au însoţit tiradele acordeonului pasajele solistice ale violonistei Anne Marie Ene şi ale violistei Eugenia Boboescu.
Şi dansul inimilor a trebuit la un moment dat să ia sfârşit. Publicul, care a ocupat şi o parte din scenă, nu a lăsat să se termine întâlnirea cu Galliano decât după trei bisuri. După finalul de stagiune din această neobişnuit de rece seară de iunie, vom aştepta cu nerăbdare următoarele concerte ale Orchestrei de Cameră Radio, care cu siguranţă ne vor fermeca prin distincţie şi culoare. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dictatura morţii

Nu, nu este vorba de Coreea de Nord, nici de Statul Islamic, nici măcar de Mama Rusie. Nu este vorba nici despre masoni, Biserica Catolica,  sionişti, reptilieni şi alte trăsnăi din teoriile conspiraţiei. Vedem pe posturile TV un soi de justiţie. Cazuri de corupţie, trafic de influenţă, tot felul de ilegalităţi ai căror autori (prezumtivi) sunt cercetaţi, poate condamnaţi. Există şi un organism care se ocupă de acest lucru. Dar ce se întâmplă în cazul incompetenţei? Incompetenţa nu este ilegală. Lucrurile merg şnur în acest caz. Lipsa  de strategie decurge din lipsa de viziune, care, la rândul ei, decurge din lipsa de idealuri. Oamenii fără idealuri (idealurile nu se referă la realizări personale) sunt oameni morţi. Suntem conduşi de oameni morţi, carcase biologice funcţionând pe bază de impulsuri electromagnetice, umplute cu mici interese ridicate la rang de obiective strategice.  Morţii nu vor face nimic pentru că nu-şi pot imagina nimic mai mult decât propria lor experienţă

Dragă securistule,

Te cunosc de mult timp. M-ai vegheat încă de la concepţie. Mi-ai fost aproape şi ţi-am simţit ochiul vigilent în fiecare moment al vieţii mele, însă uneori situaţia ţi-a mai scăpat de sub control. Ţi-am simţit grija şi contribuţia la devenirea mea. Tu ai reuşit multe. Ai reuşit sa te strecori între soţ şi soţie, între frate si soră. Combini şi dezbini după bunul plac. Otrăveşti minţi şi suflete şi reuşeşti să-l faci şi pe un sfânt să se îndoiască de sine. Mi-ai fost coleg, învăţător, şef, amic, admirator, băgător în seamă, vecin, pisălog, hărţuitor. Ştiu ca nu ai vrut să-mi faci rău. Când eram mică, te interesau doar banii părinţilor mei. De asta de la 6 la 10 ani m-ai oprimat, m-ai descurajat, m-ai umilit şi ai pus graniţe creativităţii mele. De asta nu pedepseai pe copilul altui securist care aproape mă desfigurase. Tu ai fost permanent demonul care îmi descuraja părinţii. Tu le spuneai ca este o prostie să investească în proprii copii, lăsându-mă fără sprijin când aveam mai mare

Misconception, misunderstanding and mistrust in education

During the last 10 years I have observed a huge cultural difference in relation to education and its place in two parts of the world: India and the Western Europe. Whilst in India education is seen as a vehicle for the evolution of the individual and of society, in the western world, the younger generation feels oppressed by it. Romania is a special case, since we are in the Eastern Europe, and hasn’t yet recovered from 45 years of communism, so here we have a blend of everything. First of all, most of us don’t understand the meaning of the term holistically, and are usually only thinking about formal education: traditional school However, education starts in the first years of our lives, se soon as we begin to imitate our parent’s behaviour, language, or reactions. We learn how to talk, how to walk, how to eat and how to clean our bodies. We learn how to relate to other children or to the adults we meet. In life, actually nothing is taken for granted. As individuals, we are a product