Treceți la conținutul principal

Anotimpurile lui Richard Galliano

Stagiunea abia încheiată a Orchestrei de Cameră Radio a fost una dintre cele mai inspirate, fiind plină de evenimente inedite. Ansamblul are o mare flexibilitate sonoră, stilistică şi chiar de statut, fiind când orchestră de tip mozartian, când formaţie de muzică veche, când grup de solişti, ceea ce le permite membrilor săi să interpreteze de la muzică veche până la cea a secolului XXI. Astfel, stagiunea 2013 - 2014 a început cu un concert cameral condus de violonistul Liviu Prunaru (fără dirijor pe podium), iar închiderea a avut ca solist o stea a muzicii clasice şi de jazz: acordeonistul Richard Galliano. În seara de 18 iunie, Sala Radio a devenit astfel neîncăpătoare pentru cei veniţi să asculte muzica interpretată de binecunoscutul artist. Concertul a fost dirijat de tânărul Gabriel Bebeşelea.
Muzicianul francez de origine italiană Richard Galliano este deopotrivă interpret, compozitor, orchestrator şi profesor, cariera sa fiind marcată de întâlnirea cu Astor Piazzolla în anul 1983. A realizat numeroase transcripţii şi lucrări originale pentru acordeon, iar înregistrările sale s-au bucurat de un succes imens, discul New York Tango primind numeroase premii.
Gabriel Bebeşelea este, la doar 27 de ani, dirijor principal la Opera din Iaşi. Talentul i-a fost remarcat la ediţia din 2010 a Concursului “Jeunesses Musicales”, unde a câştigat premiul I, iar în 2011 a fost titularul unei burse de asistenţă la Royal Concertgebouw Amsterdam.

Programul concertului din 18 iunie a reprezentat o provocare: Anotimpurile de Vivaldi versus Anotimpurile de Piazzolla. Dacă cele din urmă sunt scrise pentru bandoneon, versiunea realizată de Galliano după cele patru concerte pentru vioară şi orchestră de Vivaldi ne-a făcut pe toţi curioşi. Acordeonul este vocea tango-ului, însă cum poţi face un acordeon să sune baroc? Ei bine, Richard Galliano reuşeşte din plin acest lucru. Instrumentul său se transformă în muzica lui Vivaldi într-o orgă portativă cu posibilităţi tehnice şi expresive extinse.  Fără a face nici un compromis stilistic, muzicianul s-a adaptat perfect scriiturii, iar pasajele de virtuozitate au fost cântate într-un tempo ce îţi tăia răsuflarea, cu o acurateţe mecanică. Galliano a mărturisit că agilităţile sunt mult mai incomode decât pe vioară, însă acordeonul poate să transmită mai multă nostalgie. Prin aceste transcripţii, muzica lui Vivaldi a câştigat o versiune plină de culoare şi emoţie. În acelaşi timp, sonoritatea acordeonului a fost perfect încadrată de cele două viori care au avut intervenţii solistice (Anne Marie Ene şi Bogdan Vuluţă)
Concertele instrumentale au fost urmate în partea a doua a serii de cele patru tangouri Estaciones Porteñas (Anotimpurile din Buenos Aires). Piese independente scrise iniţial pentru bandoneon şi cvintet de coarde şi reunite sub acest nume, Anotimpurile lui Piazzolla dau o dimensiune implicată, pasionată faţă de cea contemplativă a lui Vivaldi. Anotimpurile, la fiecare dintre cei doi compozitori, semnifică lucruri diferite, potrivit esteticii şi preocupărilor timpului la care au fost scrise. În cazul lui Vivaldi sunt descriptive, înfăţişând timpul ciclic, transformarea naturii privită de mintea umană. Piazzolla exprimă trecerea prin dans. Un dans în care timpul este măsurat, ticăie, creează evenimente şi lasă urme. Spiritul care în muzica barocă este echilibrat, etern, meditativ este aici captiv în iţele jocului cotidian, trăind şi murind cu fiecare întâmplare. Galliano desfăşoară prin tonurile acordeonului un întreg set de afecte: tristeţe, resemnare, pasiune, durere, aşteptare. Cu aceeaşi pasiune au însoţit tiradele acordeonului pasajele solistice ale violonistei Anne Marie Ene şi ale violistei Eugenia Boboescu.
Şi dansul inimilor a trebuit la un moment dat să ia sfârşit. Publicul, care a ocupat şi o parte din scenă, nu a lăsat să se termine întâlnirea cu Galliano decât după trei bisuri. După finalul de stagiune din această neobişnuit de rece seară de iunie, vom aştepta cu nerăbdare următoarele concerte ale Orchestrei de Cameră Radio, care cu siguranţă ne vor fermeca prin distincţie şi culoare. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dicționar: muzician

Mă pregăteam să intru într-o emisiune la un post de radio, iar gazda era de formație actriță. Vorbeam despre accesibilizarea spectacolelor și ajunsesem la muzică și la persoanele cu probleme de auz. Îmi dădea exemplul Coldplay și al unor veste speciale și nu înțelegea de ce muzica clasică nu poate fi accesibilizată. Nu mi-a trecut prin minte să-i vorbesc despre conectarea prin Kundalini și vibrații, însă, înainte de a se face acest lucru, este nevoie de o condiție: ca muzica să fie cântată măcar corect. Și nu oricine poate face asta. Să explic. Muzica este domeniul care necesită cea mai îndelungată specializare. Ca să devii medic, până la 18 ani înveți la o școală de cultură generală și la un liceu teoretic, cu toată lumea. Nu faci materii în plus. Faci pregătire un an sau doi, dar acolo s-a format o industrie clandestină. Pentru muzică, dacă nu ai început cu un instrument, de regulă vioară sau pian, de la vârsta de șase ani, nu are rost să te mai obosești. Nu vei avea nicio șans...

Piotr Ilici Ceaikovski: Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur Op. 41

Scrisă în 1878, Liturghia este, alături de cele Nouă piese sacre pentru cor , una dintre puţin cunoscutele creaţii religioase ale compozitorului rus. Stârnind  controverse pentru publicarea comercială fără acceptul directorului Capelei Imperiale, lucrarea este o piatră de încercare pentru corurile profesioniste. Având resurse melodice diferite de cele ale creaţiei scenice a lui Ceaikovski, Liturghia pentru cor mixt  se bazează mai mult pe înlănţuiri armonice, cu puţine momente polifonice Structurată în 15 părţi, versiunea lui Ceaikovski a Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur (Sfântul Ioan Hrisostomul) conţine o parte dintre răspunsurile şi cântările din ritualul bisericesc, fiind omise Antifonul I şi Fericirile . Cleopatra David 1.      Ectenia Mare: Amin. Doamne miluieşte 2.      Ectenia Mică. Antifonul al doilea Doamne miluieşte . Ţie, Doamne, Amin Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi puru...

Serghei Rahmaninov: Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur Op. 31

Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur Op. 31  este, alături de Vecernii, una dintre lucrările corale majore ale lui Serghei Rahmaninov. A fost scrisă în 1910, după turneul în Statele Unite ale Americii, perioadă în care Rahmaninov a compus Preludiile Op 32 (1910) şi Studiile-tablouri Op 33 (1911). Terminată în mai puţin de 3 săptămâni, lucrarea a fost cântată în premieră de Corul Şcolii Sinodale din Moscova la 25 noiembrie 1910. Compozitorul i se confesa într-o scrisoare prietenului său Nikita Morozov: „M-am gândit mult timp la Liturghie şi pentru mult timp m-am străduit să o scriu. Am început să lucrez la ea oarecum din întâmplare şi dintr-o dată am devenit fascinat. De mult timp n-am mai scris ceva cu atâta plăcere.” La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, exista în rândul compozitorilor ruşi de muzică bisericească tendinţa de epurare din repertoriul sacru a influenţele străine (în special italiene şi germane) şi de reafirmare a stilului tr...