Treceți la conținutul principal

Discipolii Maestrului Jin Wang

În data de 10 aprilie 2014, la Institutul „Cervantes” din Bucureşti a avut loc cel de al doilea concert din seria Jin Wang and friends, susţinut de Orchestra de Cameră Cervantes. Au dirijat patru studenţi ai cursului susţinut de dirijorul austriac de origine chineză Jin Wang la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti:
Tudor Ciupeiu, Alexandru Ilie, Alberto Marcos Castilla, Andrei Ştefan Racu. Solişti au fost Alexandru Avramovici (clarinet) şi  Gaby Stănescu (vioară).
Cursul de dirijat este o binevenită iniţiativă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Având o deschidere internaţională atât în privinţa profesorilor cât şi a studenţilor, cursul se adresează absolvenţilor de conservator care doresc să-şi dezvolte abilităţile şi tehnica de lucru cu orchestra. Prin cooptarea unui dirijor aflat în plină carieră pentru a îndruma tinerii aspiranţi la podiumul de orchestră, UNMB reuşeşte să umple un gol lăsat de sistem în învăţământul muzical european, în care  au posibilitatea de a preda mai degrabă cei care renunţă de timpuriu la viața scenică. Profesorii ne-mai-evoluând, se ajunge la o discrepanţă între ce se învaţă în facultate şi ce este necesar pentru o activitate  muzicală decentă.
            Proiectul pe care apreciatul dirijor Jin Wang l-a iniţiat împreună cu Institutul Cervantes din Bucureşti reuşeşte, pe lângă oferirea şansei de realizare a practicii dirijorale pentru studenţii săi, să promoveze solişti şi, la fel de important, creează posibilitatea pentru tinerii instrumentişti de a-şi consolida tehnica instrumentală în cadrul unei orchestre de cameră. Iată deci o nouă acţiune dedicată noii generaţii, după succesele înregistrate de Orchestra Română de Tineret şi de Fundaţia pentru Excelenţă în Muzică.  
Primul concert al seriei Jin Wang and friends a avut loc în data de 20 martie în sala Auditorium a Institutului Cervantes, având în program lucrări de Vivaldi, Mozart, Albeniz şi zarzuele. Pentru concertul din 10 aprilie, au fost alese lucrări de J. S Bach (Aria din Suita pentru orchestră Nr. 3), W. A. Mozart (Concertul pentru clarinet şi orchestră de coarde, Partea I şi Divertismentul în Re major k136), H. Villa-Lobos (Bachianas Brasileiras Nr. 5), A. Alvarez Alonso (Suspiros de España) şi A. Piazzola (Libertango şi Oblivion). Programul a avut astfel o secţiune clasico-barocă şi una hispano-braziliană, gândită astfel pentru a atinge trei țeluri: cel didactic, cel cultural şi cel comercial. Pentru punerea la punct a tehnicii gestuale şi pentru claritatea gândirii structurale, este foarte importantă abordarea repertoriului baroc şi clasic. Nu mai puţin importantă este pentru „curăţarea” intonaţiei ansamblului, care a avut şi unele momente mai puţin fericite.
„Vedetele“ serii au fost, desigur, cei patru dirijori. Cum concertele dirijate de Jin Wang constituie întotdeauna un eveniment, am avut cu toții așteptări de la discipolii săi. Au fost cu toții apreciați de public, dând dovadă de talent și dragoste pentru ceea ce fac. Experienţa şi-a spus cuvântul. Andrei Racu este profesor la Colegiul Naţional de Arte „Dinu Lipatti” și  având colaborări cu orchestrele din țară, iar Alexandru Ilie colaborează cu Opera din Craiova și are chiar propria orchestră de cameră. Ambii s-au detașat prin rigoare în abordarea partiturilor şi control în colaborarea cu orchestra.  
Programul a conținut și piese „de acompaniament“ și soliștii au fost străluciți. Clarinetistul Alexandru Avramovici a oferit în pagina mozartiană momente pline de rafinament, realizate printr-un sunet foarte bun şi o frazare şi construcţie impecabile. Violoncelistul Mihai Grigore a impresionat, de asemenea, în solo-ul din Bachianas Brasileiras.
Maestrul și-a educat nu doar elevii ci și audiența, care a fost alcătuită în special din tineri. Programul a fost deopotrivă variat și accesibil. După meditația din debutul serii urmată de ghirlandele de bucurie mozartiene, pulsul parcă începuse să bată în ritmuri sud-americane.

Studenții-dirijori, după ce au trecut de filtrul propriei exigențe, al profesorului și al orchestrei, au înfruntat și ultima provocare: cel mai important examen îl dai în faţa publicului.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dictatura morţii

Nu, nu este vorba de Coreea de Nord, nici de Statul Islamic, nici măcar de Mama Rusie. Nu este vorba nici despre masoni, Biserica Catolica,  sionişti, reptilieni şi alte trăsnăi din teoriile conspiraţiei. Vedem pe posturile TV un soi de justiţie. Cazuri de corupţie, trafic de influenţă, tot felul de ilegalităţi ai căror autori (prezumtivi) sunt cercetaţi, poate condamnaţi. Există şi un organism care se ocupă de acest lucru. Dar ce se întâmplă în cazul incompetenţei? Incompetenţa nu este ilegală. Lucrurile merg şnur în acest caz. Lipsa  de strategie decurge din lipsa de viziune, care, la rândul ei, decurge din lipsa de idealuri. Oamenii fără idealuri (idealurile nu se referă la realizări personale) sunt oameni morţi. Suntem conduşi de oameni morţi, carcase biologice funcţionând pe bază de impulsuri electromagnetice, umplute cu mici interese ridicate la rang de obiective strategice.  Morţii nu vor face nimic pentru că nu-şi pot imagina nimic mai mult decât propria lor experienţă

Dragă securistule,

Te cunosc de mult timp. M-ai vegheat încă de la concepţie. Mi-ai fost aproape şi ţi-am simţit ochiul vigilent în fiecare moment al vieţii mele, însă uneori situaţia ţi-a mai scăpat de sub control. Ţi-am simţit grija şi contribuţia la devenirea mea. Tu ai reuşit multe. Ai reuşit sa te strecori între soţ şi soţie, între frate si soră. Combini şi dezbini după bunul plac. Otrăveşti minţi şi suflete şi reuşeşti să-l faci şi pe un sfânt să se îndoiască de sine. Mi-ai fost coleg, învăţător, şef, amic, admirator, băgător în seamă, vecin, pisălog, hărţuitor. Ştiu ca nu ai vrut să-mi faci rău. Când eram mică, te interesau doar banii părinţilor mei. De asta de la 6 la 10 ani m-ai oprimat, m-ai descurajat, m-ai umilit şi ai pus graniţe creativităţii mele. De asta nu pedepseai pe copilul altui securist care aproape mă desfigurase. Tu ai fost permanent demonul care îmi descuraja părinţii. Tu le spuneai ca este o prostie să investească în proprii copii, lăsându-mă fără sprijin când aveam mai mare

Misconception, misunderstanding and mistrust in education

During the last 10 years I have observed a huge cultural difference in relation to education and its place in two parts of the world: India and the Western Europe. Whilst in India education is seen as a vehicle for the evolution of the individual and of society, in the western world, the younger generation feels oppressed by it. Romania is a special case, since we are in the Eastern Europe, and hasn’t yet recovered from 45 years of communism, so here we have a blend of everything. First of all, most of us don’t understand the meaning of the term holistically, and are usually only thinking about formal education: traditional school However, education starts in the first years of our lives, se soon as we begin to imitate our parent’s behaviour, language, or reactions. We learn how to talk, how to walk, how to eat and how to clean our bodies. We learn how to relate to other children or to the adults we meet. In life, actually nothing is taken for granted. As individuals, we are a product