Treceți la conținutul principal

Cipriana Smărăndescu în concert la Sala Radio


În 29 ianuarie 2014, pe ninsoare şi viscol, cu un anunţat cod portocaliu de vreme rea, Formaţiile Muzicale Radio au ales sa-şi respecte calendarul de concerte. Astfel că am avut plăcerea de a audia în interpretarea Orchestrei de Cameră Radio (la pupitru Cristian Brâncuşi) un program al cărui traseu stilistic pleca de la barocul târziu, ajungând la clasicimul vienez.

În prima parte, Concertul în la major pentru clavecin de Giuseppe Sammartini şi Concertul în re major pentru clavecin şi orchestră de coarde Wq 18 de Carl Philipp Emanuel Bach au avut-o ca solistă pe Cipriana Smărăndescu.

Artista stabilită în Italia este absolventă a conservatorului din Bucureşti şi a celui din Vicenza, perfecţionându-se în arta interpretării muzicii vechi cu Patrizia Marisaldi, Ton Koopman, Patrick Ayrton, Pierre Hantai, Andreas Staier. Laureată a mai multor concursuri de gen, Cipriana Smărăndescu susţine concerte şi recitaluri în Europa şi a realizat înregistrări pentru Radio România, Radio Vaticana, RAI-Radio 3 şi SarxRecords.


În cele două concerte pentru clavecin, Cipriana Smărăndescu a încântat audienţa prin rafinamentul ornamentaţiei, cascadele şi improvizaţiile realizate toate la un înalt nivel tehnic. Având pe rând rol de continuo şi solist, instrumentul a dăruit timbrul său special sub tuşeul experimentatei interprete. Pentru bis, Cipriana Smărăndescu s-a întors la marea sa dragoste, muzica lui J.S.Bach, cântând Aria Variaţiunilor Goldberg.

M-a bucurat revenirea în calitate de concert-maestru a lui Valentin Năstasă,  pe care l-am admirat în modul de conducere a ansamblului, dar mai ales în intervenţiile solistice la concertul de C. P. E. Bach.

Cum piaţa pentru muzică veche nu este nici pe departe satisfăcută, existând un singur festival anual în Bucureşti şi câteva concerte ocazionale, reprezentaţia din 29 ianuarie 2014 a constituit un eveniment, dar şi o problemă pentru instituţia organizatoare, care nu deţine un clavecin, instrumentul fiind adus de la Biserica Evanghelică.

În cea de a doua parte a serii, Orchestrei de Cameră Radio i s-a adăugat Corul Academic (dirijor Dan Mihai Goia) pentru Missa Nr. 10 In tempore belli (Missa în timp de război) numită şiPaukenmesse (Missa cu timpani). Războiul la care face referire titlul era campania în Italia a lui Napoleon Bonaparte din 1796, aluziile sonore fiind date de timpani în secvenţele Benedictus (Osanna) şi Agnus Dei.

Solişti au fost soprana Elena Stancu, mezzosoprana Geanina Munteanu, tenorul Nicolae Simonov - cu toţii provenind de la clasa profesoarei Georgeta Stoleriu - şi basul Bogdan Taloş - absolvent al Academiei de Muzica din Cluj şi membru al studioului de la Komische Oper Berlin.

A fost un alt moment reuşit al artiştilor prezenţi pe scena Radioului. Cvartetul  solistic a fost bine acordat şi armonizat, iar momentele emoţionante nu au lipsit.  De asemenea, au fost notabile solo-ul oboistei Valerica Miron şi superbul duet dintre basul solist şi violoncelistul Mircea Marian (Qui tollis peccata mundi din Gloria).

Şi glorie a fost! Gloria muzicii, a frumuseţii şi a voinţei.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dictatura morţii

Nu, nu este vorba de Coreea de Nord, nici de Statul Islamic, nici măcar de Mama Rusie. Nu este vorba nici despre masoni, Biserica Catolica,  sionişti, reptilieni şi alte trăsnăi din teoriile conspiraţiei. Vedem pe posturile TV un soi de justiţie. Cazuri de corupţie, trafic de influenţă, tot felul de ilegalităţi ai căror autori (prezumtivi) sunt cercetaţi, poate condamnaţi. Există şi un organism care se ocupă de acest lucru. Dar ce se întâmplă în cazul incompetenţei? Incompetenţa nu este ilegală. Lucrurile merg şnur în acest caz. Lipsa  de strategie decurge din lipsa de viziune, care, la rândul ei, decurge din lipsa de idealuri. Oamenii fără idealuri (idealurile nu se referă la realizări personale) sunt oameni morţi. Suntem conduşi de oameni morţi, carcase biologice funcţionând pe bază de impulsuri electromagnetice, umplute cu mici interese ridicate la rang de obiective strategice.  Morţii nu vor face nimic pentru că nu-şi pot imagina nimic mai mult decât propria lor experienţă

Dragă securistule,

Te cunosc de mult timp. M-ai vegheat încă de la concepţie. Mi-ai fost aproape şi ţi-am simţit ochiul vigilent în fiecare moment al vieţii mele, însă uneori situaţia ţi-a mai scăpat de sub control. Ţi-am simţit grija şi contribuţia la devenirea mea. Tu ai reuşit multe. Ai reuşit sa te strecori între soţ şi soţie, între frate si soră. Combini şi dezbini după bunul plac. Otrăveşti minţi şi suflete şi reuşeşti să-l faci şi pe un sfânt să se îndoiască de sine. Mi-ai fost coleg, învăţător, şef, amic, admirator, băgător în seamă, vecin, pisălog, hărţuitor. Ştiu ca nu ai vrut să-mi faci rău. Când eram mică, te interesau doar banii părinţilor mei. De asta de la 6 la 10 ani m-ai oprimat, m-ai descurajat, m-ai umilit şi ai pus graniţe creativităţii mele. De asta nu pedepseai pe copilul altui securist care aproape mă desfigurase. Tu ai fost permanent demonul care îmi descuraja părinţii. Tu le spuneai ca este o prostie să investească în proprii copii, lăsându-mă fără sprijin când aveam mai mare

Misconception, misunderstanding and mistrust in education

During the last 10 years I have observed a huge cultural difference in relation to education and its place in two parts of the world: India and the Western Europe. Whilst in India education is seen as a vehicle for the evolution of the individual and of society, in the western world, the younger generation feels oppressed by it. Romania is a special case, since we are in the Eastern Europe, and hasn’t yet recovered from 45 years of communism, so here we have a blend of everything. First of all, most of us don’t understand the meaning of the term holistically, and are usually only thinking about formal education: traditional school However, education starts in the first years of our lives, se soon as we begin to imitate our parent’s behaviour, language, or reactions. We learn how to talk, how to walk, how to eat and how to clean our bodies. We learn how to relate to other children or to the adults we meet. In life, actually nothing is taken for granted. As individuals, we are a product