Treceți la conținutul principal

Cipriana Smărăndescu în concert la Sala Radio


În 29 ianuarie 2014, pe ninsoare şi viscol, cu un anunţat cod portocaliu de vreme rea, Formaţiile Muzicale Radio au ales sa-şi respecte calendarul de concerte. Astfel că am avut plăcerea de a audia în interpretarea Orchestrei de Cameră Radio (la pupitru Cristian Brâncuşi) un program al cărui traseu stilistic pleca de la barocul târziu, ajungând la clasicimul vienez.

În prima parte, Concertul în la major pentru clavecin de Giuseppe Sammartini şi Concertul în re major pentru clavecin şi orchestră de coarde Wq 18 de Carl Philipp Emanuel Bach au avut-o ca solistă pe Cipriana Smărăndescu.

Artista stabilită în Italia este absolventă a conservatorului din Bucureşti şi a celui din Vicenza, perfecţionându-se în arta interpretării muzicii vechi cu Patrizia Marisaldi, Ton Koopman, Patrick Ayrton, Pierre Hantai, Andreas Staier. Laureată a mai multor concursuri de gen, Cipriana Smărăndescu susţine concerte şi recitaluri în Europa şi a realizat înregistrări pentru Radio România, Radio Vaticana, RAI-Radio 3 şi SarxRecords.


În cele două concerte pentru clavecin, Cipriana Smărăndescu a încântat audienţa prin rafinamentul ornamentaţiei, cascadele şi improvizaţiile realizate toate la un înalt nivel tehnic. Având pe rând rol de continuo şi solist, instrumentul a dăruit timbrul său special sub tuşeul experimentatei interprete. Pentru bis, Cipriana Smărăndescu s-a întors la marea sa dragoste, muzica lui J.S.Bach, cântând Aria Variaţiunilor Goldberg.

M-a bucurat revenirea în calitate de concert-maestru a lui Valentin Năstasă,  pe care l-am admirat în modul de conducere a ansamblului, dar mai ales în intervenţiile solistice la concertul de C. P. E. Bach.

Cum piaţa pentru muzică veche nu este nici pe departe satisfăcută, existând un singur festival anual în Bucureşti şi câteva concerte ocazionale, reprezentaţia din 29 ianuarie 2014 a constituit un eveniment, dar şi o problemă pentru instituţia organizatoare, care nu deţine un clavecin, instrumentul fiind adus de la Biserica Evanghelică.

În cea de a doua parte a serii, Orchestrei de Cameră Radio i s-a adăugat Corul Academic (dirijor Dan Mihai Goia) pentru Missa Nr. 10 In tempore belli (Missa în timp de război) numită şiPaukenmesse (Missa cu timpani). Războiul la care face referire titlul era campania în Italia a lui Napoleon Bonaparte din 1796, aluziile sonore fiind date de timpani în secvenţele Benedictus (Osanna) şi Agnus Dei.

Solişti au fost soprana Elena Stancu, mezzosoprana Geanina Munteanu, tenorul Nicolae Simonov - cu toţii provenind de la clasa profesoarei Georgeta Stoleriu - şi basul Bogdan Taloş - absolvent al Academiei de Muzica din Cluj şi membru al studioului de la Komische Oper Berlin.

A fost un alt moment reuşit al artiştilor prezenţi pe scena Radioului. Cvartetul  solistic a fost bine acordat şi armonizat, iar momentele emoţionante nu au lipsit.  De asemenea, au fost notabile solo-ul oboistei Valerica Miron şi superbul duet dintre basul solist şi violoncelistul Mircea Marian (Qui tollis peccata mundi din Gloria).

Şi glorie a fost! Gloria muzicii, a frumuseţii şi a voinţei.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Când liniștea are subtitrare

Nu am putut funcționa niciodată în zgomot. Nu cel sonor — ci acel zgomot mental, difuz, apăsător, care vine dintr-o informare haotică, dintr-un flux de opinii mai tare decât realitatea însăși. Pentru mine, „normalitatea” nu a însemnat niciodată jurnalul de la ora 19. Obiceiul de a urmări știri sau talk-show-uri apare doar în prag de alegeri, în vreme de criză sau revoltă — Colectiv, Ordonanța 13, războiul din Ucraina. Diminețile mele încep, de ani buni, cu jurnale în franceză sau reportaje în germană. Nu e un simplu capriciu cultural, ci o necesitate profesională, iar conectarea la spațiul european — și mai ales francofon, în ultimii ani — e parte din munca mea și din identitatea mea de artist. Uneori încerc să gândesc în franceză, alteori în germană — în funcție de perioada de studiu sau de contextul în care lucrez. Dar mereu este vorba despre un alt nivel de înțelegere: mai adânc,  lucid, ancorat în sens. Serile se încheiau cu teatru radiofonic — un obicei de a adormi în compania...

Despre tăcere, adevăr și moralitate: ce fel de comunitate vrem?

 România este, poate mai mult decât alte locuri, o țară în care tăcerea a fost ridicată la rang de virtute, iar exprimarea adevărului a ajuns să fie tratată ca un act de agresiune. Moralitatea, stima de sine, echilibrul între inimă și rațiune — toate par astăzi sub asediu, în special în comunitățile care ar trebui să funcționeze pe baza unor valori clare și sănătoase. În decursul a peste trei decenii de activism, atât în România cât și în afara granițelor, am observat cum oameni bine intenționați au fost marginalizați pentru că au ales să spună adevărul. Cei care au avut curajul să semnaleze derapaje morale sau abuzuri au fost adesea etichetați drept “conflictuali” sau “negativi”. În realitate, au fost agresați de către cei care se simțeau vizați. Imoralitatea a fost tolerată. Au fost relații în interiorul comunităților — unele asumate, altele nu — dar judecata a fost aplicată selectiv: cei lipsiți de influență au fost excluși, în timp ce cei „bine conectați” au fost iertați și c...

Handbook for Adult Life

Chapter Three: I Am So Worried Or, How to Successfully Spiral Without Actually Helping Anyone Let’s talk about a classic adult maneuver: the Grand Performance of Worry. You know the one. Something bad happens—someone’s in trouble, someone needs help—and instead of jumping into action, you offer... worry . Big, loud, beautifully hand-wringing worry. Oscar-worthy concern. Bravo. But here’s the kicker: what exactly are you doing with all that worry? Does it stop the bleeding? Pay the bills? Solve the crisis? Nope. It just kind of floats there, useless and dramatic, like a scented candle in a house fire. Of course, we all feel worried sometimes. That’s human. But let’s be honest: some of us are out here treating worry like it’s a job title. “Yeah, I was really busy today—had a full schedule of catastrophizing from 10 to 4.” And deep down, what’s the goal here? Is it support—or is it the social media soft launch of your empathy brand? You post: “Ugh, I’m just SO heartbroken right now ...