Treceți la conținutul principal

Privind spre Orient din Sala Radio. SIMN 2013

Mai puţin spectaculoasă decât ediţiile precedente, Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi din acest an şi-a propus promovarea muzicii scrise începând cu a doua jumătate a secolului XX, încercând să evidenţieze valoarea creaţiei româneşti noi  în actualul context european, după cum a declarat directorul artistic al festivalului, compozitorul Dan Buciu,
Concertul de miercuri al Orchestrei de Cameră Radio sub conducerea dirijorului Gheorghe Costin a avut în program Trei piese pentru orchestră de coarde de Constantin Silvestri, Concertul pentru vioară şi ansamblu cameral „Capricii şi raga” de Aurel Stroe, Concertul pentru pian şi orchestră de Dan Constantinescu şi Moz-Art á la Haydn de Alfred Schnittke.
Sufocat de aniversările din acest an (bincentenar Verdi-Wagner, centenar Lutosławski şi Britten, Poulenc 50 etc), cei 100 de ani de la naşterea lui Constantin Silvestri au fost marcaţi prin programanea în cadrul SIMN a celor Trei piese pentru orchestră de coarde, lucrare neobarocă amintind de concerti grossi şi care foloseşte un limbaj modal inspirat de folclorul românesc.
Concertul lui Aurel Stroe, interpretat de violonistul Ladislau Csendes, urmează linia muzicii morfogenetice teoretizată de compozitor, în care evoluţia discursului muzical se schimbă dramatic. Cu trimiterea clară la muzica indiană, dar şi la cea africană prin ritmica percuţiei în combinaţie cu stilul tonal european, Capricci e raga este un exemplu de world music. Terminată în 1990 la Mannheim, lucrarea este alcătuită din 6 secţiuni în care sunt alternate 2 tipuri de scriitură pentru instrument solist, aşa cum sugerează şi titlul, secţiuni ce poată titlurile Paganiniana (I, II, şi III) şi Ecoute fine (I, II, şi III), putând fi considerată ca având trei părţi cu dublă evoluţie. Strategia de construcţie nu este simpla alăturare a compoziţiei în maniera lui Paganini cu cea care sugerează intonaţiile muzicii clasice indiene, ci mai degrabă suprapunerea, iar aceasta operează cu mai mulţi parametri muzicali, evidenţiind ideea de incomunicare între lumi, între tradiţii. Sunt suprapuse astfel limbaje muzicale şi sisteme de acordaj.
Timp de aproape 30 de minute am pendulat între Europa occidentală şi India (vazută tot de o minte europeană), având ca vehicul sunetul violonistului Laudislau Csendes şi ca ghid efortul de coordonare al dirijorului Gheorghe Costin. A fost pentru prima dată când am ascultat live acest concert, între variantele înregistrate existând una în interpretarea aceluiaşi solist. Audiţia în Sala Radio s-a dovedit surprinzătoare. În afara componentei vizuale (solistul a purtat  o superbă kurta indiană), echilibrul sonor realizat în sala de concert este diferit faţă de cel obţinut în studio. Partea de background, unde sunt mai mult efecte decât acompaniament, a fost mult mai prezentă decât în înregistrare, pe secţiunile „Paganiniana”, aproape înghiţind sunetul solistului, în special în pasajele de pizzicato- staccato.
Disonanţele din partea de „raga“ au devenit parte constitutivă a modului la Stroe, iar solistul nu trece prin ele, aşa cum se întâmplă îm muzica indiană, ci trebuie să le cânte, să insiste pe microtonii. Csendes reuşeşte din plin acest lucru, diferenţele intonaţionale fiind evidente şi pentru auzul neantrenat. Oare câte ore de studiu sunt necesare unui muzician care abordează repertoriul concertistic şi cameral european de la Bach la ... Penderecki pentru a se adapta unei asemenea tratări a materialului sonor?
Concertul pentru pian şi orchestră de coarde de Dan Constantinescu din cea de a doua parte a fost interpretat de Emanuela Geamănu, seara încheindu-se cu o simpatică parodie scrisă de Alfred Schnittke, cu trimitere la Simfonia despărţirii de Haydn.

India – Tibet – India

  „O orchestră de provincie şi un dirijor chinez”, iată o asociere care parcă face trimitere la versurile lui Marin Sorescu „O păpuşă japoneză şi un păpuşoi mongol/ Pe o carte de franceză au făcut un prunc nasol”. Dar nu a fost nasol!
Ziua următoare a SIMN a adus în Studioul „Mihail Jora” al Radiodifuziunii Orchestra Filarmonicii din Piteşti dirijată de Jin Wang. Programul a conţinut Texturi de Mihai Moldovan, Concertul pentru vioară şi orchestră de Dumitru Capoianu (solistă Raluca Stratulat), Triplul concert pentru vioară, violoncel şi pian de Paul Constantinescu (solişti Luminiţa Burcă, Andreea Ţimiraş şi Mihai Ritivoiu) şi Suita VI Tibet Impressions de Jin Wang. Remarcabilă a fost interpretarea Ralucăi Stratulat, care a impresionat prin sunetul cald, tehnica impecabilă şi expresivitatea împinsă dincolo de graniţele muzicale
Dirijorul austriac de origine chineză Jin Wang este îndrăgit de publicul bucureştean, fiind prezent frecvent la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio şi al Filarmonicii „George Enescu”. Calitatea de compozitor ne-a fost însă rareori făcută cunoscută. Ceea ce am ascultat în seara de 30 mai este o cantată buddhistă pentru soprană, bariton, cor şi orchestră. Solişti au fost Tina Munteanu şi Valentin Vasiliu, iar corul a fost suplinit de câteva voci din orchestră şi de public. Lucrarea este o încercare de împărtăşire a unor valori culturale, sinceritatea credinţei fiind sămânţa care generează muzica. Şi această credinţă se exprimă prin limbajul modal pentatonic înveşmântat în armonii de cvarte, amintind de muzica impresionistă. Orchestraţia dă importanţă sectorului de alămuri şi celui de percuţie, care reproduc în unele momente sonorităţile tibetane.
Concepută în patru tablouri, lucrarea are ca text două mantre (formule sacre în limba sanskrită): Om mani padme hūm, care invocă Avalokiteshvara,  boddhisatva al compasiunii şi o a doua mantră lungă, purificatoare, ce invocă boddhisatva Vajrasattva, principiul de discipol. Astfel, baritonul Valentin Vasiliu a avut rolul maestrului, cu timbrul generos, meditativ, grav, iar soprana Tina Munteanu, cel al discipolului entuziasmat, naiv, plecat în căutarea cunoaşterii. Scriitura vocală este provocatoare, mergând atât în extremul grav cât şi în cel acut pentru bariton, în timp ce soprana din mintea compozitorului ar trebui să ajungă într-un acut extrem. Tabloul redat de cei doi solişti (transmiterea cunoaşterii secrete de la maestru la discipol) a fost susţinut de greutatea şi solemnitatea orchestrei. Impresionantă, maiestuoasă şi accesibilă în acelaşi timp, această meditaţie vocal-simfonică s-a bucurat atât de solişti valoroşi, cât şi de execuţia curată şi responsabilă a orchestrei piteştene, succesul fiind amplificat de figura charismatică a dirijorului-compozitor.Trebuie felicitată orchestra Filarmonicii din Piteşti pentru performanţa pe care au realizat-o în seara de 30 mai. Îi cunoşteam numai din înregistrările de pe Youtube, care au o calitate sonoră discutabilă, însă ce am ascultat joi seara în Sala Radio nu este o „orchestră de provincie”. Un repertertoriu incomod interpretat de un ansamblu care are numai 6 ani poate să şteargă prejudecăţile din mintea celor care poate îşi pun problema necesităţii unei filarmonici atât de aproape de Capitală.
Din Sala Radio am făcut câţiva paşi prin ploaia torenţială către Studioul de Operă şi Multimedia al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, unde s-a desfăşurat audiţia unor lucrări electroacustice ale compozitorilor Corneliu Cezar, Ana Szilagyi, Adrian Borza, Călin Ioachimescu şi Octavian Nemescu. Şi acolo, în întuneric, audiţia s-a deschis tot cu o mantra: AUM (Corneliu Cezar).


AUM (1965) pentru bandă şi grup instrumental este prima muzică spectrală, prima lucrare electronică românească şi prima piesă isonică. Mantra este recitată de compozitor în registrul grav. AUM (OM) este sunetul primordial, cel de la care a pornit întreaga Creaţie. Cezar a apelat la rezonanţa naturală a sunetului do, peste care a adăugat semnale sonore cu microtonii, a căror culoare se aseamănă cu cea a sitarului indian, semnale cântate sau vorbite, semnale instrumentale, fragmente de bocete, „nori sonori”, „nori ai intoleranţei”. Sunetul, isonul armonic rămâne constant, „tolerând” toate aceste deviaţii şi turbulenţe, reprezentând constanţa spirituală în faţa vieţii pământeşti plină de evenimente. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dictatura morţii

Nu, nu este vorba de Coreea de Nord, nici de Statul Islamic, nici măcar de Mama Rusie. Nu este vorba nici despre masoni, Biserica Catolica,  sionişti, reptilieni şi alte trăsnăi din teoriile conspiraţiei. Vedem pe posturile TV un soi de justiţie. Cazuri de corupţie, trafic de influenţă, tot felul de ilegalităţi ai căror autori (prezumtivi) sunt cercetaţi, poate condamnaţi. Există şi un organism care se ocupă de acest lucru. Dar ce se întâmplă în cazul incompetenţei? Incompetenţa nu este ilegală. Lucrurile merg şnur în acest caz. Lipsa  de strategie decurge din lipsa de viziune, care, la rândul ei, decurge din lipsa de idealuri. Oamenii fără idealuri (idealurile nu se referă la realizări personale) sunt oameni morţi. Suntem conduşi de oameni morţi, carcase biologice funcţionând pe bază de impulsuri electromagnetice, umplute cu mici interese ridicate la rang de obiective strategice.  Morţii nu vor face nimic pentru că nu-şi pot imagina nimic mai mult decât propria lor experienţă

Dragă securistule,

Te cunosc de mult timp. M-ai vegheat încă de la concepţie. Mi-ai fost aproape şi ţi-am simţit ochiul vigilent în fiecare moment al vieţii mele, însă uneori situaţia ţi-a mai scăpat de sub control. Ţi-am simţit grija şi contribuţia la devenirea mea. Tu ai reuşit multe. Ai reuşit sa te strecori între soţ şi soţie, între frate si soră. Combini şi dezbini după bunul plac. Otrăveşti minţi şi suflete şi reuşeşti să-l faci şi pe un sfânt să se îndoiască de sine. Mi-ai fost coleg, învăţător, şef, amic, admirator, băgător în seamă, vecin, pisălog, hărţuitor. Ştiu ca nu ai vrut să-mi faci rău. Când eram mică, te interesau doar banii părinţilor mei. De asta de la 6 la 10 ani m-ai oprimat, m-ai descurajat, m-ai umilit şi ai pus graniţe creativităţii mele. De asta nu pedepseai pe copilul altui securist care aproape mă desfigurase. Tu ai fost permanent demonul care îmi descuraja părinţii. Tu le spuneai ca este o prostie să investească în proprii copii, lăsându-mă fără sprijin când aveam mai mare

Misconception, misunderstanding and mistrust in education

During the last 10 years I have observed a huge cultural difference in relation to education and its place in two parts of the world: India and the Western Europe. Whilst in India education is seen as a vehicle for the evolution of the individual and of society, in the western world, the younger generation feels oppressed by it. Romania is a special case, since we are in the Eastern Europe, and hasn’t yet recovered from 45 years of communism, so here we have a blend of everything. First of all, most of us don’t understand the meaning of the term holistically, and are usually only thinking about formal education: traditional school However, education starts in the first years of our lives, se soon as we begin to imitate our parent’s behaviour, language, or reactions. We learn how to talk, how to walk, how to eat and how to clean our bodies. We learn how to relate to other children or to the adults we meet. In life, actually nothing is taken for granted. As individuals, we are a product