Treceți la conținutul principal

Pandit Ravi Shankar ( 7 Aprilie 1920 – 11 Decembrie 2012)



Fascinantul muzician a părăsit lumea materială la vârsta de 92 de ani, în ziua în care i-a fost lansat DVD-ul Ravi Shankar - Tenth Decade In Concert: Live in Escondido. Maestrul sitarului a avut o contribuţie imensă la promovarea artei milenare indiene în Vest şi, deasemenea, a îmbogăţit viaţa culturală mondială nu doar prin arta interpretativă, dar şi prin creaţiile sale. Shankar a fost tatăl a două celebrităţi din lumea muzicală internaţională: cântăreaţa şi pianista de jazz Norah Jones şi interpreta de sitar Anoushka Shankar, alături de care a concertat în ultimii ani. 
America şi Europa au avut primul contact cu străvechea muzică indiană în 1910, prin expoziţiile internaţionale la care a participat muzicianul sufi Hazrat Inayat Khan, cel care a influenţat creaţia lui Debussy dar mai ales pe cea a lui Scriabin. Primele concerte ale lui Ravi Shankar în afara Indiei au fost în Uniunea Sovietică în 1954, apoi, la invitaţia lui Yehudi Menuhin, artistul a avut recitaluri şi conferinţe în Marea Britanie, Germania şi Statele Unite ale Americii. A avut numeroase colaborări cu Yehudi Menuhin, atât discografice cât şi pe scena de concert, violonistul învăţând pentru aceasta muzică clasică indiană.
Ravi Shankar a afirmat că nu a abordat niciodată genul fusion. Chiar dacă a colaborat cu The Beatles, sau a concertat pe scena de la Woodstock în plină eră New Age, el a cântat doar muzică clasică indiană. A compus concerte pentru sitar şi orchestră, duo-uri pentru vioară şi sitar, lucrări pentru diferite instrumente soliste şi muzică de film. Deţinător a trei premii Grammy, Shankar a fost un liant între Est şi Vest, primind distincţii atât din partea statului Indian, cât şi premiul UNESCO. A fost cel mai important promotor al muzicii clasice indiene prin turneele mondiale realizate în anii ’70 şi ’80, Director muzical la All India Radio în anii ’50, Ravi Shankar a avut şi o carieră politică, fiind senator în Parlamentul Indiei la finele anilor ’80. 
Chiar dacă nu a avut întotdeauna critica de specialitate de partea sa, o parte din muzicologii indieni considerându-l cabotin, artistul a făcut un imens serviciu culturii indiene, prin activitatea concertantă şi cea didactică. A fondat o şcoală de muzică la Mumbai şi a fost implicat în acţiuni umanitare, susţinând financiar refugiaţii din Bangladesh în timpul mişcărilor pentru dobândirea independenţei.
Personalitate de o vitalitate ieşită din comun, Ravi Shankar a susţinut ultimul concert pe 4 noiembrie la San Diego şi încă mai avea programate alte apariţii publice.
Pentru cel care a fost Regele Sitarului,
Namaste!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Când liniștea are subtitrare

Nu am putut funcționa niciodată în zgomot. Nu cel sonor — ci acel zgomot mental, difuz, apăsător, care vine dintr-o informare haotică, dintr-un flux de opinii mai tare decât realitatea însăși. Pentru mine, „normalitatea” nu a însemnat niciodată jurnalul de la ora 19. Obiceiul de a urmări știri sau talk-show-uri apare doar în prag de alegeri, în vreme de criză sau revoltă — Colectiv, Ordonanța 13, războiul din Ucraina. Diminețile mele încep, de ani buni, cu jurnale în franceză sau reportaje în germană. Nu e un simplu capriciu cultural, ci o necesitate profesională, iar conectarea la spațiul european — și mai ales francofon, în ultimii ani — e parte din munca mea și din identitatea mea de artist. Uneori încerc să gândesc în franceză, alteori în germană — în funcție de perioada de studiu sau de contextul în care lucrez. Dar mereu este vorba despre un alt nivel de înțelegere: mai adânc,  lucid, ancorat în sens. Serile se încheiau cu teatru radiofonic — un obicei de a adormi în compania...

Despre tăcere, adevăr și moralitate: ce fel de comunitate vrem?

 România este, poate mai mult decât alte locuri, o țară în care tăcerea a fost ridicată la rang de virtute, iar exprimarea adevărului a ajuns să fie tratată ca un act de agresiune. Moralitatea, stima de sine, echilibrul între inimă și rațiune — toate par astăzi sub asediu, în special în comunitățile care ar trebui să funcționeze pe baza unor valori clare și sănătoase. În decursul a peste trei decenii de activism, atât în România cât și în afara granițelor, am observat cum oameni bine intenționați au fost marginalizați pentru că au ales să spună adevărul. Cei care au avut curajul să semnaleze derapaje morale sau abuzuri au fost adesea etichetați drept “conflictuali” sau “negativi”. În realitate, au fost agresați de către cei care se simțeau vizați. Imoralitatea a fost tolerată. Au fost relații în interiorul comunităților — unele asumate, altele nu — dar judecata a fost aplicată selectiv: cei lipsiți de influență au fost excluși, în timp ce cei „bine conectați” au fost iertați și c...

Handbook for Adult Life

Chapter Three: I Am So Worried Or, How to Successfully Spiral Without Actually Helping Anyone Let’s talk about a classic adult maneuver: the Grand Performance of Worry. You know the one. Something bad happens—someone’s in trouble, someone needs help—and instead of jumping into action, you offer... worry . Big, loud, beautifully hand-wringing worry. Oscar-worthy concern. Bravo. But here’s the kicker: what exactly are you doing with all that worry? Does it stop the bleeding? Pay the bills? Solve the crisis? Nope. It just kind of floats there, useless and dramatic, like a scented candle in a house fire. Of course, we all feel worried sometimes. That’s human. But let’s be honest: some of us are out here treating worry like it’s a job title. “Yeah, I was really busy today—had a full schedule of catastrophizing from 10 to 4.” And deep down, what’s the goal here? Is it support—or is it the social media soft launch of your empathy brand? You post: “Ugh, I’m just SO heartbroken right now ...