Treceți la conținutul principal

Pandit Ravi Shankar ( 7 Aprilie 1920 – 11 Decembrie 2012)



Fascinantul muzician a părăsit lumea materială la vârsta de 92 de ani, în ziua în care i-a fost lansat DVD-ul Ravi Shankar - Tenth Decade In Concert: Live in Escondido. Maestrul sitarului a avut o contribuţie imensă la promovarea artei milenare indiene în Vest şi, deasemenea, a îmbogăţit viaţa culturală mondială nu doar prin arta interpretativă, dar şi prin creaţiile sale. Shankar a fost tatăl a două celebrităţi din lumea muzicală internaţională: cântăreaţa şi pianista de jazz Norah Jones şi interpreta de sitar Anoushka Shankar, alături de care a concertat în ultimii ani. 
America şi Europa au avut primul contact cu străvechea muzică indiană în 1910, prin expoziţiile internaţionale la care a participat muzicianul sufi Hazrat Inayat Khan, cel care a influenţat creaţia lui Debussy dar mai ales pe cea a lui Scriabin. Primele concerte ale lui Ravi Shankar în afara Indiei au fost în Uniunea Sovietică în 1954, apoi, la invitaţia lui Yehudi Menuhin, artistul a avut recitaluri şi conferinţe în Marea Britanie, Germania şi Statele Unite ale Americii. A avut numeroase colaborări cu Yehudi Menuhin, atât discografice cât şi pe scena de concert, violonistul învăţând pentru aceasta muzică clasică indiană.
Ravi Shankar a afirmat că nu a abordat niciodată genul fusion. Chiar dacă a colaborat cu The Beatles, sau a concertat pe scena de la Woodstock în plină eră New Age, el a cântat doar muzică clasică indiană. A compus concerte pentru sitar şi orchestră, duo-uri pentru vioară şi sitar, lucrări pentru diferite instrumente soliste şi muzică de film. Deţinător a trei premii Grammy, Shankar a fost un liant între Est şi Vest, primind distincţii atât din partea statului Indian, cât şi premiul UNESCO. A fost cel mai important promotor al muzicii clasice indiene prin turneele mondiale realizate în anii ’70 şi ’80, Director muzical la All India Radio în anii ’50, Ravi Shankar a avut şi o carieră politică, fiind senator în Parlamentul Indiei la finele anilor ’80. 
Chiar dacă nu a avut întotdeauna critica de specialitate de partea sa, o parte din muzicologii indieni considerându-l cabotin, artistul a făcut un imens serviciu culturii indiene, prin activitatea concertantă şi cea didactică. A fondat o şcoală de muzică la Mumbai şi a fost implicat în acţiuni umanitare, susţinând financiar refugiaţii din Bangladesh în timpul mişcărilor pentru dobândirea independenţei.
Personalitate de o vitalitate ieşită din comun, Ravi Shankar a susţinut ultimul concert pe 4 noiembrie la San Diego şi încă mai avea programate alte apariţii publice.
Pentru cel care a fost Regele Sitarului,
Namaste!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dictatura morţii

Nu, nu este vorba de Coreea de Nord, nici de Statul Islamic, nici măcar de Mama Rusie. Nu este vorba nici despre masoni, Biserica Catolica,  sionişti, reptilieni şi alte trăsnăi din teoriile conspiraţiei. Vedem pe posturile TV un soi de justiţie. Cazuri de corupţie, trafic de influenţă, tot felul de ilegalităţi ai căror autori (prezumtivi) sunt cercetaţi, poate condamnaţi. Există şi un organism care se ocupă de acest lucru. Dar ce se întâmplă în cazul incompetenţei? Incompetenţa nu este ilegală. Lucrurile merg şnur în acest caz. Lipsa  de strategie decurge din lipsa de viziune, care, la rândul ei, decurge din lipsa de idealuri. Oamenii fără idealuri (idealurile nu se referă la realizări personale) sunt oameni morţi. Suntem conduşi de oameni morţi, carcase biologice funcţionând pe bază de impulsuri electromagnetice, umplute cu mici interese ridicate la rang de obiective strategice.  Morţii nu vor face nimic pentru că nu-şi pot imagina nimic mai mult decât propria lor experienţă

Dragă securistule,

Te cunosc de mult timp. M-ai vegheat încă de la concepţie. Mi-ai fost aproape şi ţi-am simţit ochiul vigilent în fiecare moment al vieţii mele, însă uneori situaţia ţi-a mai scăpat de sub control. Ţi-am simţit grija şi contribuţia la devenirea mea. Tu ai reuşit multe. Ai reuşit sa te strecori între soţ şi soţie, între frate si soră. Combini şi dezbini după bunul plac. Otrăveşti minţi şi suflete şi reuşeşti să-l faci şi pe un sfânt să se îndoiască de sine. Mi-ai fost coleg, învăţător, şef, amic, admirator, băgător în seamă, vecin, pisălog, hărţuitor. Ştiu ca nu ai vrut să-mi faci rău. Când eram mică, te interesau doar banii părinţilor mei. De asta de la 6 la 10 ani m-ai oprimat, m-ai descurajat, m-ai umilit şi ai pus graniţe creativităţii mele. De asta nu pedepseai pe copilul altui securist care aproape mă desfigurase. Tu ai fost permanent demonul care îmi descuraja părinţii. Tu le spuneai ca este o prostie să investească în proprii copii, lăsându-mă fără sprijin când aveam mai mare

Misconception, misunderstanding and mistrust in education

During the last 10 years I have observed a huge cultural difference in relation to education and its place in two parts of the world: India and the Western Europe. Whilst in India education is seen as a vehicle for the evolution of the individual and of society, in the western world, the younger generation feels oppressed by it. Romania is a special case, since we are in the Eastern Europe, and hasn’t yet recovered from 45 years of communism, so here we have a blend of everything. First of all, most of us don’t understand the meaning of the term holistically, and are usually only thinking about formal education: traditional school However, education starts in the first years of our lives, se soon as we begin to imitate our parent’s behaviour, language, or reactions. We learn how to talk, how to walk, how to eat and how to clean our bodies. We learn how to relate to other children or to the adults we meet. In life, actually nothing is taken for granted. As individuals, we are a product