Treceți la conținutul principal

Poveste despre căutarea Absolutului, cercuri şi vin

Cum umpli o sală cu plătitori de bilete când afară sunt sub -10 grade, iar instituţiile de concerte îşi anulează spectacolele? Şi cum aduci aceşti oameni la un recital de pian, fie el şi cu muzică de Chopin, când publicul bucureştean este sensibil mai degrabă la sonorităţile orchestrelor mari dirijate de vedete?

În seara zilei de 7 februarie 2012, după ce am fost scuturaţi de viscol, am avut bucuria de a asculta muzică într-un spaţiu care nu-i este de fapt destinat.

O variantă interesantă de spectacol sincretic, parţial educativ are loc în stagiunea Teatrului Act sub genericul Poveste pentru pianist şi măşti "Cercuri..." de la Chopin la Liszt. Povestea îşi defineşte personajele prin pagini muzicale alese şi interpretate pianistul Nicolae Dumitru, un artist prea puţin prezent pe scenele de concert din România. Nicolae Dumitru realizează un one man show, al cărui fir epic porneşte de la experienţe personale, decupează tablouri din istoria Europei, recompune imagini, demolează mituri sau recreează altele noi, totul având în centru muzica. Pentru ca spectacolul să fie total, iar delectarea să fie oferită şi trupului, nu doar sufletului, fiecare piesă muzicală are asociat un... vin oferit de sponsorul proiectului (Senator Wine Romania), pe care toţi cei prezenţi sunt invitaţi să îl savureze.

Bazat pe alternanţa dintre monolog şi lucrări muzicale, programul din 7 februarie 2012 a debutat cu Hora din Moldova de Carol Mikuli, piesă ce a fost însoţită de elemente de decor dezvăluite la momentul potrivit de interpret. Într-o prezentare fugitivă a curentului romantic, Nicolae Dumitru a descris numeroasele şi alambicatele călătorii interioare şi creatoare pe care compozitorii le-au făcut în căutarea Absolutului. Andante Spianato şi Marea poloneză op.22, au fost urmate de Poloneza în fa diez minor, momentul Chopin încheindu-se cu Baladele 1 şi 4. Pentru personajul Liszt, interpretul a ales Apres une lecture de Dante, precedată, bineînţeles, de un comentariu savuros şi documentat.

Situat la graniţa dintre teatrul experimental şi recitalul cameral, spectacolul pianistului Nicolae Dumitru are un ritm antrenant şi o structură cu pante tensionale ce culminează în cascade sonore. Discursul este creat ad-hoc, pigmentat de charisma şi umorul artistului, cu rol de tranziţie între momentele de ascultare-vizionare şi cele de interiorizare şi contemplaţie.
Referindu-mă la partea muzicală, programul a fost atent şi gradat construit, astfel că într-un spaţiu convenţional efectul nu ar fi fost mai puţin intens. Pianistul Nicolae Dumitru reuşeşte să treacă dincolo de demonstraţiile tehnice, rigorile frazării şi încadrarea stilistică şi creează stări. Nu se poate trece peste momentele în care am admirat fie fineţea tuşeului şi agilitatea, fie vigoarea şi încărcătura dramatică a interpretării. Aşa cum discursul premergător anunţa, muzica redată de Nicolae Dumitru a reuşit să producă acele breşe în planul prezentului, purtând auditoriul în alte spaţii temporale.

Am plecat din sala din Calea Victoriei încălziţi de atmosfera primitoare, de discursul şi prestaţia pianistului şi mai ales de muzica acestor căutători ai Absolutului rătăciţi în sfera emoţională. Stagiunea viitoare a Teatrului Act anunţă continuarea proiectului în zona muzicii lui Bach. Suntem deja nerăbdători să vedem ce tablouri va reuşi să creeze Nicolae Dumitru şi cum ne va ajuta să găsim drumul spre cel ce a reflectat Perfecţiunea în muzică.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dicționar: muzician

Mă pregăteam să intru într-o emisiune la un post de radio, iar gazda era de formație actriță. Vorbeam despre accesibilizarea spectacolelor și ajunsesem la muzică și la persoanele cu probleme de auz. Îmi dădea exemplul Coldplay și al unor veste speciale și nu înțelegea de ce muzica clasică nu poate fi accesibilizată. Nu mi-a trecut prin minte să-i vorbesc despre conectarea prin Kundalini și vibrații, însă, înainte de a se face acest lucru, este nevoie de o condiție: ca muzica să fie cântată măcar corect. Și nu oricine poate face asta. Să explic. Muzica este domeniul care necesită cea mai îndelungată specializare. Ca să devii medic, până la 18 ani înveți la o școală de cultură generală și la un liceu teoretic, cu toată lumea. Nu faci materii în plus. Faci pregătire un an sau doi, dar acolo s-a format o industrie clandestină. Pentru muzică, dacă nu ai început cu un instrument, de regulă vioară sau pian, de la vârsta de șase ani, nu are rost să te mai obosești. Nu vei avea nicio șans...

Piotr Ilici Ceaikovski: Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur Op. 41

Scrisă în 1878, Liturghia este, alături de cele Nouă piese sacre pentru cor , una dintre puţin cunoscutele creaţii religioase ale compozitorului rus. Stârnind  controverse pentru publicarea comercială fără acceptul directorului Capelei Imperiale, lucrarea este o piatră de încercare pentru corurile profesioniste. Având resurse melodice diferite de cele ale creaţiei scenice a lui Ceaikovski, Liturghia pentru cor mixt  se bazează mai mult pe înlănţuiri armonice, cu puţine momente polifonice Structurată în 15 părţi, versiunea lui Ceaikovski a Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur (Sfântul Ioan Hrisostomul) conţine o parte dintre răspunsurile şi cântările din ritualul bisericesc, fiind omise Antifonul I şi Fericirile . Cleopatra David 1.      Ectenia Mare: Amin. Doamne miluieşte 2.      Ectenia Mică. Antifonul al doilea Doamne miluieşte . Ţie, Doamne, Amin Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi puru...

Mediocritatea nu este condamnată la moarte

„Mediocritatea nu este condamnată la moarte”, spune avocatul apărării în piesa lui Motti Lerner, Procesul lui Eichmann . Adolf Eichmann a fost un criminal de război, o rotiță esențială într-un mecanism care pornea de la Hitler și se încheia în lagărele de exterminare. Astăzi, mediocritatea este aproape venerată. Este împinsă în față cu tupeu, uneori prin alianțe subtile între cei care o practică și care se susțin reciproc. Fiecare proiectează propriile idei asupra societății și asupra comunităților în care intră: unii cred că totul este permis, alții sunt obsedați de ierarhii și vor să urce cu orice preț, iar alții chiar înțeleg sensul real al unei comunități. Nu-mi dau seama dacă sunt mulți sau puțini, pentru că nu toți se exprimă în spațiul public. Realitatea nu stă în confortul material, nici în emoțiile trecătoare și nici în jocurile de imagine. Realitatea stă în principii. În integritate, în responsabilitate, în respect și în muncă. Numai printr-un sistem interior curat putem di...