Treceți la conținutul principal

Poveste despre căutarea Absolutului, cercuri şi vin

Cum umpli o sală cu plătitori de bilete când afară sunt sub -10 grade, iar instituţiile de concerte îşi anulează spectacolele? Şi cum aduci aceşti oameni la un recital de pian, fie el şi cu muzică de Chopin, când publicul bucureştean este sensibil mai degrabă la sonorităţile orchestrelor mari dirijate de vedete?

În seara zilei de 7 februarie 2012, după ce am fost scuturaţi de viscol, am avut bucuria de a asculta muzică într-un spaţiu care nu-i este de fapt destinat.

O variantă interesantă de spectacol sincretic, parţial educativ are loc în stagiunea Teatrului Act sub genericul Poveste pentru pianist şi măşti "Cercuri..." de la Chopin la Liszt. Povestea îşi defineşte personajele prin pagini muzicale alese şi interpretate pianistul Nicolae Dumitru, un artist prea puţin prezent pe scenele de concert din România. Nicolae Dumitru realizează un one man show, al cărui fir epic porneşte de la experienţe personale, decupează tablouri din istoria Europei, recompune imagini, demolează mituri sau recreează altele noi, totul având în centru muzica. Pentru ca spectacolul să fie total, iar delectarea să fie oferită şi trupului, nu doar sufletului, fiecare piesă muzicală are asociat un... vin oferit de sponsorul proiectului (Senator Wine Romania), pe care toţi cei prezenţi sunt invitaţi să îl savureze.

Bazat pe alternanţa dintre monolog şi lucrări muzicale, programul din 7 februarie 2012 a debutat cu Hora din Moldova de Carol Mikuli, piesă ce a fost însoţită de elemente de decor dezvăluite la momentul potrivit de interpret. Într-o prezentare fugitivă a curentului romantic, Nicolae Dumitru a descris numeroasele şi alambicatele călătorii interioare şi creatoare pe care compozitorii le-au făcut în căutarea Absolutului. Andante Spianato şi Marea poloneză op.22, au fost urmate de Poloneza în fa diez minor, momentul Chopin încheindu-se cu Baladele 1 şi 4. Pentru personajul Liszt, interpretul a ales Apres une lecture de Dante, precedată, bineînţeles, de un comentariu savuros şi documentat.

Situat la graniţa dintre teatrul experimental şi recitalul cameral, spectacolul pianistului Nicolae Dumitru are un ritm antrenant şi o structură cu pante tensionale ce culminează în cascade sonore. Discursul este creat ad-hoc, pigmentat de charisma şi umorul artistului, cu rol de tranziţie între momentele de ascultare-vizionare şi cele de interiorizare şi contemplaţie.
Referindu-mă la partea muzicală, programul a fost atent şi gradat construit, astfel că într-un spaţiu convenţional efectul nu ar fi fost mai puţin intens. Pianistul Nicolae Dumitru reuşeşte să treacă dincolo de demonstraţiile tehnice, rigorile frazării şi încadrarea stilistică şi creează stări. Nu se poate trece peste momentele în care am admirat fie fineţea tuşeului şi agilitatea, fie vigoarea şi încărcătura dramatică a interpretării. Aşa cum discursul premergător anunţa, muzica redată de Nicolae Dumitru a reuşit să producă acele breşe în planul prezentului, purtând auditoriul în alte spaţii temporale.

Am plecat din sala din Calea Victoriei încălziţi de atmosfera primitoare, de discursul şi prestaţia pianistului şi mai ales de muzica acestor căutători ai Absolutului rătăciţi în sfera emoţională. Stagiunea viitoare a Teatrului Act anunţă continuarea proiectului în zona muzicii lui Bach. Suntem deja nerăbdători să vedem ce tablouri va reuşi să creeze Nicolae Dumitru şi cum ne va ajuta să găsim drumul spre cel ce a reflectat Perfecţiunea în muzică.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Serghei Rahmaninov: Vecerniile Op. 37

Creaţia religioasă a lui Serghei Rahmaninov cuprinde Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur Op. 31 şi Vecerniile Op. 37, mărturii ale legăturii spirituale a compozitorului cu tradiţia ortodoxă rusă. Vecerniile sunt scrise în contextul obligaţiilor profesionale pe care Rahmaninov le avea în calitate de inspector  de muzică la Liceul nobiliar pentru fete din Moscova, poziţie în care trebuia să organizeze de evenimente muzicale pentru susţinerea materială a armatei ruse. Lucrarea fructifică cercetările realizate de compozitor sub îndrumarea lui Stepan Smolensky (căruia i-a şi dedicat acest opus), a manuscriselor de muzica religioasă rusească din secolele al X-lea, al XI-lea. Aceste cercetări se înscriu într-un curent de explorare a muzicii sacre ruse iniţiat de Ceaikovski. Vecerniile (de fapt muzica pentru Vecernie şi Utrenie ) au fost compuse în 1915 şi definitivate în doar două săptămâni, primind recunoaşterea criticilor şi a publicului şi, spre deosebire de Liturghie, acceptate

Dragă securistule,

Te cunosc de mult timp. M-ai vegheat încă de la concepţie. Mi-ai fost aproape şi ţi-am simţit ochiul vigilent în fiecare moment al vieţii mele, însă uneori situaţia ţi-a mai scăpat de sub control. Ţi-am simţit grija şi contribuţia la devenirea mea. Tu ai reuşit multe. Ai reuşit sa te strecori între soţ şi soţie, între frate si soră. Combini şi dezbini după bunul plac. Otrăveşti minţi şi suflete şi reuşeşti să-l faci şi pe un sfânt să se îndoiască de sine. Mi-ai fost coleg, învăţător, şef, amic, admirator, băgător în seamă, vecin, pisălog, hărţuitor. Ştiu ca nu ai vrut să-mi faci rău. Când eram mică, te interesau doar banii părinţilor mei. De asta de la 6 la 10 ani m-ai oprimat, m-ai descurajat, m-ai umilit şi ai pus graniţe creativităţii mele. De asta nu pedepseai pe copilul altui securist care aproape mă desfigurase. Tu ai fost permanent demonul care îmi descuraja părinţii. Tu le spuneai ca este o prostie să investească în proprii copii, lăsându-mă fără sprijin când aveam mai mare

Dictatura morţii

Nu, nu este vorba de Coreea de Nord, nici de Statul Islamic, nici măcar de Mama Rusie. Nu este vorba nici despre masoni, Biserica Catolica,  sionişti, reptilieni şi alte trăsnăi din teoriile conspiraţiei. Vedem pe posturile TV un soi de justiţie. Cazuri de corupţie, trafic de influenţă, tot felul de ilegalităţi ai căror autori (prezumtivi) sunt cercetaţi, poate condamnaţi. Există şi un organism care se ocupă de acest lucru. Dar ce se întâmplă în cazul incompetenţei? Incompetenţa nu este ilegală. Lucrurile merg şnur în acest caz. Lipsa  de strategie decurge din lipsa de viziune, care, la rândul ei, decurge din lipsa de idealuri. Oamenii fără idealuri (idealurile nu se referă la realizări personale) sunt oameni morţi. Suntem conduşi de oameni morţi, carcase biologice funcţionând pe bază de impulsuri electromagnetice, umplute cu mici interese ridicate la rang de obiective strategice.  Morţii nu vor face nimic pentru că nu-şi pot imagina nimic mai mult decât propria lor experienţă