Treceți la conținutul principal

Poveste despre căutarea Absolutului, cercuri şi vin

Cum umpli o sală cu plătitori de bilete când afară sunt sub -10 grade, iar instituţiile de concerte îşi anulează spectacolele? Şi cum aduci aceşti oameni la un recital de pian, fie el şi cu muzică de Chopin, când publicul bucureştean este sensibil mai degrabă la sonorităţile orchestrelor mari dirijate de vedete?

În seara zilei de 7 februarie 2012, după ce am fost scuturaţi de viscol, am avut bucuria de a asculta muzică într-un spaţiu care nu-i este de fapt destinat.

O variantă interesantă de spectacol sincretic, parţial educativ are loc în stagiunea Teatrului Act sub genericul Poveste pentru pianist şi măşti "Cercuri..." de la Chopin la Liszt. Povestea îşi defineşte personajele prin pagini muzicale alese şi interpretate pianistul Nicolae Dumitru, un artist prea puţin prezent pe scenele de concert din România. Nicolae Dumitru realizează un one man show, al cărui fir epic porneşte de la experienţe personale, decupează tablouri din istoria Europei, recompune imagini, demolează mituri sau recreează altele noi, totul având în centru muzica. Pentru ca spectacolul să fie total, iar delectarea să fie oferită şi trupului, nu doar sufletului, fiecare piesă muzicală are asociat un... vin oferit de sponsorul proiectului (Senator Wine Romania), pe care toţi cei prezenţi sunt invitaţi să îl savureze.

Bazat pe alternanţa dintre monolog şi lucrări muzicale, programul din 7 februarie 2012 a debutat cu Hora din Moldova de Carol Mikuli, piesă ce a fost însoţită de elemente de decor dezvăluite la momentul potrivit de interpret. Într-o prezentare fugitivă a curentului romantic, Nicolae Dumitru a descris numeroasele şi alambicatele călătorii interioare şi creatoare pe care compozitorii le-au făcut în căutarea Absolutului. Andante Spianato şi Marea poloneză op.22, au fost urmate de Poloneza în fa diez minor, momentul Chopin încheindu-se cu Baladele 1 şi 4. Pentru personajul Liszt, interpretul a ales Apres une lecture de Dante, precedată, bineînţeles, de un comentariu savuros şi documentat.

Situat la graniţa dintre teatrul experimental şi recitalul cameral, spectacolul pianistului Nicolae Dumitru are un ritm antrenant şi o structură cu pante tensionale ce culminează în cascade sonore. Discursul este creat ad-hoc, pigmentat de charisma şi umorul artistului, cu rol de tranziţie între momentele de ascultare-vizionare şi cele de interiorizare şi contemplaţie.
Referindu-mă la partea muzicală, programul a fost atent şi gradat construit, astfel că într-un spaţiu convenţional efectul nu ar fi fost mai puţin intens. Pianistul Nicolae Dumitru reuşeşte să treacă dincolo de demonstraţiile tehnice, rigorile frazării şi încadrarea stilistică şi creează stări. Nu se poate trece peste momentele în care am admirat fie fineţea tuşeului şi agilitatea, fie vigoarea şi încărcătura dramatică a interpretării. Aşa cum discursul premergător anunţa, muzica redată de Nicolae Dumitru a reuşit să producă acele breşe în planul prezentului, purtând auditoriul în alte spaţii temporale.

Am plecat din sala din Calea Victoriei încălziţi de atmosfera primitoare, de discursul şi prestaţia pianistului şi mai ales de muzica acestor căutători ai Absolutului rătăciţi în sfera emoţională. Stagiunea viitoare a Teatrului Act anunţă continuarea proiectului în zona muzicii lui Bach. Suntem deja nerăbdători să vedem ce tablouri va reuşi să creeze Nicolae Dumitru şi cum ne va ajuta să găsim drumul spre cel ce a reflectat Perfecţiunea în muzică.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Scrisoare de dragoste : mai mult decât un concert, o experiență imersivă Belle Époque

  Într-o metropolă în care orchestrele tradiționale definesc agenda culturală prin stagiuni permanente și repertorii standardizate, concertul Scrisoare de dragoste de la Biserica Anglicană propune o experiență artistică diferită, translatând măiestria interpretativă intr-un concept inovator, ce depășește tiparele și convențiile lumii muzicii clasice. Pe 15 martie, vom călători în universul lui Mahler, cu toată   frumusețea efervescentă a romantismului și rafinamentul Belle Époque, într-un decor arhitectural al începutului de secol XX. Concertul „Scrisoare de dragoste” devine astfel o aventură multisenzorială în care muzica spune o poveste despre iubire, căutare spirituală și idealurile umane. Dacă marile săli de concerte impresionează prin amploare sonoră, concertul nostru surprinde esența subtilă a muzicii romantice și o aduce în intimitatea ascultătorului. Programul include selecțiuni din Simfonia nr. 4 și celebrul Adagietto din Simfonia nr. 5 de Gustav Mahler, lucrări ...

Valentine's sau Dragobete?

Sărbătoarea iubirii, sărbătoarea îndrăgostirii, cu rădăcini în Creștinismul timpuriu, ziua Sfântului Valentin, despre care se spune că era preot și căsătorea soldații romani în secret, a devenit un festival al cumpărăturilor în veritabilă competiție cu perioada Crăciunului. Dragobete are origini precreștine, iar legenda spune că era fiul Babei Dochia, iar obiceiurile au legătură cu logodna și cu sosirea primăverii. Astfel că două celebrări legate de întemeierea familiei, una creștină și una păgână, au devenit curse de shopping, imagini ale romantismului cu orice preț sau ale unei tradiții fabricate. Pe care să o alegem? Nici una! Pentru că iubirea nu este limitată la două zile pe an și nu este rezervată doar pentru cupluri. Profesorul meu de română din liceu comenta la un moment dat:   Iubirea despre care Dante a spus că "mișca Soarele și celelalte stele" nu este cea dintre Ion și Măria.  Pentru cei care încă nu și-au găsit „jumătatea”, nicio problemă! Nu este nevoi...

Când liniștea are subtitrare

Nu am putut funcționa niciodată în zgomot. Nu cel sonor — ci acel zgomot mental, difuz, apăsător, care vine dintr-o informare haotică, dintr-un flux de opinii mai tare decât realitatea însăși. Pentru mine, „normalitatea” nu a însemnat niciodată jurnalul de la ora 19. Obiceiul de a urmări știri sau talk-show-uri apare doar în prag de alegeri, în vreme de criză sau revoltă — Colectiv, Ordonanța 13, războiul din Ucraina. Diminețile mele încep, de ani buni, cu jurnale în franceză sau reportaje în germană. Nu e un simplu capriciu cultural, ci o necesitate profesională, iar conectarea la spațiul european — și mai ales francofon, în ultimii ani — e parte din munca mea și din identitatea mea de artist. Uneori încerc să gândesc în franceză, alteori în germană — în funcție de perioada de studiu sau de contextul în care lucrez. Dar mereu este vorba despre un alt nivel de înțelegere: mai adânc,  lucid, ancorat în sens. Serile se încheiau cu teatru radiofonic — un obicei de a adormi în compania...