Treceți la conținutul principal

Oameni tineri, muzică veche sau reuşita unui festival

Aflat la cea de a cincea ediţie, Festivalul de Muzică Veche organizat de un grup de tineri entuziaşti ce activeză în cadrul în agenţiei de management artistic Medieval Praxis s-a desfăşurat în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie la Ateneul Român şi a fost dedicat muzicii lui J. S. Bach. Conducerea muzicală a fost realizată de clavecinistul şi dirijorul norvegian Ketil Haugsand.
Actualmente profesor la Hochschule für Musik und Tanz din Köln, Ketil Haugsand este o personalitate marcantă a lumii muzicale internaţionale şi o autoritate în domeniul muzicii baroce. Discipol al lui Gustav Leonhardt la Conservatorul din Amsterdam, Haugsand a realizat înregistrări cu lucrări de Seixas, Rameau, Marchand, Sousa Carvalho, iar CD-ul conţinând Variaţiunile Goldberg de Bach in interpretarea sa se bucură de aprecierea criticilor, fiind considerată o înregistrare de referinţă.
Orchestra prezentă pe scena Ateneului în cele trei zile ale festivalului a fost Il Gardellino (Belgia), având în componenţă artişti ca violonista Mayumi Hirasaki, flautistul Jan de Winne sau oboistul Marcel Ponseele. Folosind instrumente de epocă şi tehnica specifică acestora, tinerii muzicieni reconstruiesc atmosfera şi stilul muzicii baroce, apropiindu-se de acel „autentic” căutat deopotrivă de interpreţi şi muzicologi.
Primul concert al festivalului intitulat Magnificat anima mea Dominum a avut în program Cantata Ich habe genug BWV 82 avându-l ca solist pe contratenorul Cezar-Florin Ouatu şi Magnificat anima mea Dominum BWV 243 cu participarea Corului de copii Radio şi a soliştilor Raluca Enea - sopran I, Irina Grigorescu - sopran II, Cezar-Florin Ouatu - contratenor, Ionuţ Popescu - tenor, Ştefan Schuller - bas. Impresionantă precizia intonaţională şi siguranţa tehnică a instrumentiştilor şi coordonarea dintre aceştia. Frumoasă sonoritatea Corului de copii cu adaosul de voci masculine şi reuşită redarea structurii în viziunea lui Ketil Haugsand.
Cea de a doua seară, din programul căreia au făcut parte Concertul Brandenburgic nr. 5 BWV 1050, Concertul pentru două clavecine BWV 1060 şi Suita pentru orchestră BWV 1068, a fost punctul culminant al festivalului. E greu de spus ce a fost mai spectaculos în redarea Concertului Brandenburgic: acurateţea execuţiei şi frazarea violonistei Mayumi Hirasaki sau cadenţa clavecinistului Ketil Haugsand. Lui Haugsand i s-a alăturat Raluca Enea în concertul pentru două clavecine, cei doi solişti realizând o intensă comunicare, aş putea spune o simbioză artistică. Virtuozitatea dublată de cunoaşterea muzicii interpretate în straturile cele mai adânci, dar şi bucuria de a cânta au condus către exultarea publicului bucureştean.
Cea de a treia seară a purtat numele Glasuri de îngeri. Corala Cantemus şi orchestra Il Gardellino sub conducerea aceluiaşi entuziast, neobosit şi inspirat Ketil Haugsand au adus pe scena Ateneului cele 6 motete de J. S. Bach: Singet dem Herrn ein neues Lied BWV 225, Der Geist hilft unser Schwachheit auf BWV 226, Jesu, meine Freude BWV 227, Fürchte dich nich BWV 228t, Komm, Jesu, komm! BWV 229 Lobet den Herrn alle Heiden BWV 230. Scrise în mare parte pentru două coruri, aceste lucrări sunt o piatră de încercare pentru orice formaţie profesionistă, cerând - în afara virtuozităţii - o cunoaştere aprofundată a stilului şi o viziune clară asupra formei pentru o interpretare decentă. Membrii coralei Cantemus au dorit însă să depăşească graniţele provocării pentru corurile autohtone şi au evoluat de fapt ca solişti în cvartete aşezate de o parte şi de alta a scenei, creând astfel efecte stereofonice. Muzicienii au strălucit în special în partea a doua a programului, când s-au reuşit realizarea echilibrului sonor, a unei bune sincronizări şi unde structurile au devenit mult mai clar audibile. În momentele solistice am remarcat atât frumoasa culoare vocală cât şi frazarea expresivă şi conform cerinţelor stilistice ale sopranei Ruxandra Cioranu.
Mai mult decât un eveniment cultural major, Festivalul de muzică veche a fost un exemplu dat de tinerii de la Medieval praxis despre cum se poate face artă şi în condiţii de criză şi despre ce înseamnă un PR eficient. Sala a fost plină în fiecare seară, publicul nefiind doar cel obişnuit al Filarmonicii. Materialele promoţionale, bilingve, au fost excepţional redactate şi realizate într-o grafică deosebită. Totul pentru a anunţa că ceea ce se desfăşura pe scenă nu este doar o mostră de profesionalism la cel mai înalt nivel, ci dăruire şi punere a întregii fiinţe în slujba muzicii. Era nevoie de o astfel de demonstraţie într-un spaţiu în care neputinţa de a face ceva pentru spirit dar şi atitudinea „academic-suficientă” duc la deteriorarea actului artistic.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Serghei Rahmaninov: Vecerniile Op. 37

Creaţia religioasă a lui Serghei Rahmaninov cuprinde Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur Op. 31 şi Vecerniile Op. 37, mărturii ale legăturii spirituale a compozitorului cu tradiţia ortodoxă rusă. Vecerniile sunt scrise în contextul obligaţiilor profesionale pe care Rahmaninov le avea în calitate de inspector  de muzică la Liceul nobiliar pentru fete din Moscova, poziţie în care trebuia să organizeze de evenimente muzicale pentru susţinerea materială a armatei ruse. Lucrarea fructifică cercetările realizate de compozitor sub îndrumarea lui Stepan Smolensky (căruia i-a şi dedicat acest opus), a manuscriselor de muzica religioasă rusească din secolele al X-lea, al XI-lea. Aceste cercetări se înscriu într-un curent de explorare a muzicii sacre ruse iniţiat de Ceaikovski. Vecerniile (de fapt muzica pentru Vecernie şi Utrenie ) au fost compuse în 1915 şi definitivate în doar două săptămâni, primind recunoaşterea criticilor şi a publicului şi, spre deosebire de Liturghie, acceptate

Dragă securistule,

Te cunosc de mult timp. M-ai vegheat încă de la concepţie. Mi-ai fost aproape şi ţi-am simţit ochiul vigilent în fiecare moment al vieţii mele, însă uneori situaţia ţi-a mai scăpat de sub control. Ţi-am simţit grija şi contribuţia la devenirea mea. Tu ai reuşit multe. Ai reuşit sa te strecori între soţ şi soţie, între frate si soră. Combini şi dezbini după bunul plac. Otrăveşti minţi şi suflete şi reuşeşti să-l faci şi pe un sfânt să se îndoiască de sine. Mi-ai fost coleg, învăţător, şef, amic, admirator, băgător în seamă, vecin, pisălog, hărţuitor. Ştiu ca nu ai vrut să-mi faci rău. Când eram mică, te interesau doar banii părinţilor mei. De asta de la 6 la 10 ani m-ai oprimat, m-ai descurajat, m-ai umilit şi ai pus graniţe creativităţii mele. De asta nu pedepseai pe copilul altui securist care aproape mă desfigurase. Tu ai fost permanent demonul care îmi descuraja părinţii. Tu le spuneai ca este o prostie să investească în proprii copii, lăsându-mă fără sprijin când aveam mai mare

Dictatura morţii

Nu, nu este vorba de Coreea de Nord, nici de Statul Islamic, nici măcar de Mama Rusie. Nu este vorba nici despre masoni, Biserica Catolica,  sionişti, reptilieni şi alte trăsnăi din teoriile conspiraţiei. Vedem pe posturile TV un soi de justiţie. Cazuri de corupţie, trafic de influenţă, tot felul de ilegalităţi ai căror autori (prezumtivi) sunt cercetaţi, poate condamnaţi. Există şi un organism care se ocupă de acest lucru. Dar ce se întâmplă în cazul incompetenţei? Incompetenţa nu este ilegală. Lucrurile merg şnur în acest caz. Lipsa  de strategie decurge din lipsa de viziune, care, la rândul ei, decurge din lipsa de idealuri. Oamenii fără idealuri (idealurile nu se referă la realizări personale) sunt oameni morţi. Suntem conduşi de oameni morţi, carcase biologice funcţionând pe bază de impulsuri electromagnetice, umplute cu mici interese ridicate la rang de obiective strategice.  Morţii nu vor face nimic pentru că nu-şi pot imagina nimic mai mult decât propria lor experienţă