Treceți la conținutul principal

VOCI TINERE PE SCENA OPEREI NAŢIONALE DIN BUCUREŞTI. Interviu cu basul Marius Boloş

În ultimii ani, iubitorii genului de operă au avut ocazia să vadă evoluând pe prima scenă a ţării noi artişti, printre care o frumoasă impresie face basul Marius Boloş, un tânăr înalt, blond, cu o voce sonoră dar plină de lirism, masculină dar fără nici o urmă de agresivitate. Fiu de preot, născut la Certeze – judeţul Satu Mare – Marius Boloş este absolvent al Seminarului Teologic din Baia Mare, al Facultaţii de Teologie Ortodoxă şi al Facultaţii de Muzică, secţia Canto din Oradea, precum şi al mai multor cursuri de măiestrie artistică. Solistul are în palmares şi numeroase distincţii la diferite concursuri de interpreatre muzicală. Deşi a început cariera solistică de doar 4 ani (de aproape 2 ani în Bucureşti), Marius Boloş are un repertoriu variat, conţinând 11 roluri de operă studiate, 8 în pregătire, precum şi arii şi lieduri). Are o prezenţa sa scenică impunătoare – atunci când rolul o cere – dotat cu sensibilitate, acest tânăr interpret nu te poate lăsa indiferent. Mediul cultural şi spiritual în care a trăit au lăsat o puternică amprentă asupra lui. Stând de vorbă cu el, am decoperit un om modest, un ardelean tipic, având temperamentul şi accentul careacteristice, un artist care munceşte pentru a-şi construi cariera, nu imaginea.
C. D. Aţi regretat vreodată alegerea carierei muzicale în detrimentul teologiei?
M. B. Nu. Viaţa de artist oferă un alt gen de satisfacţie. Mi-am dorit dintotdeauna să urmez Conservatorul, dar părea un vis de neatins; însă printr-o conjunctură fericită am reuşit. Sunt mulţumit de alegerea făcută.
C.D. Deci alegerea a fost cauzată de pasiune, nu de o pură întâmplare.
M. B. Desigur. Am cântat în cor din primul an de liceu. Atunci a început pregătirea mea muzicală. Înainte de asta nu cântam nici la strană.
C. D. Cui datoraţi realizările profesionale?
M. B. În primul rând mentorilor mei; profesorului Marian Boboia, care m-a descoperit, m-a pregătiti pentru Conservator şi a fost profesorul meu în perioada studiilor, lui Alexandru Fărcaş – fostul director al Operei din Cluj – care mi-a dat primele roluri, şi basului Pompei Hărăştenu, actualul meu maestru. Desigur, familia a jucat un rol important, susţinându-mă în toate proiectele mele.
C. D. Care este rolul pe care în cântaţi cu cea mai mare plăcere?
M. B. Nu este nici un rol care să nu-mi placă. Totuşi, din ceea ce cânt acum cel mai mult îndrăgesc rolul Comandorului din „Don Giovanni” de W. A. Mozart.
C. D. Ce alte roluri aveţi în pregătire?
M. B. Ramfis din „Aida” de G. Verdi, Raimondo din „Lucia di Lammermoor” de G. Donizetti, Osmin din „Răpirea din Serai” de W.A. Mozart.
C. D. Doriţi să abordaţi genul vocal-simfonic şi cel al liedului?
M. B. Aş vrea să abordez genul vocal- simfonic. În ceea ce priveşte liedul, acesta este un gen pretenţios, care necesită o pregătire deosebită şi un alt temperament.
C.D. Vă doriţi o carieră internaţională?
M. B. Da, desigur, dar nu la nivel mondial…
C. D. Ce părere aveţi despre arta muzicală contemporană?
M. B. O, greu de spus, Nu am avut multe tangenţe cu muzica secolelelor XX şi XXI, iar ceea ce am ascultat nu a prea fost pe gustul meu. Sunt compozitori valoroşi, a căror muzică încă mai este bazată pe melodie. Unul dintre aceştia a fost Paul Constantinescu, ale cărui oratorii (de Crăciun şi de Paşti) le ascult cu plăcere.
C.D. Credeţi că veţi aborda acest tip de muzică?
M. B. Nu cred. Poate doar dacă nu am încotro.
C. D. Aveţi vreo dezamăgire profesională?
M. B. Încă nu şi sper să nu am. Tot ceea ce mi s-a întâmplat de la începutul drumului meu profesional m-a surprins plăcut, aşa că nu am dezamăgiri.
C. D. Care este programul unei zile obişnuite?
M. B. Nu mă trezesc devreme, depinde la ce oră am repetiţia la operă. Aceasta durează vreo 3-4 ore, mă întorc acasă unde îmi încerc talentele în bucătărie şi completez cu încă 2 ore de studiu individual.
C. D. Care dintre partenerii de scenă vă este mai apropiat?
M. B. Maestrul Pompei Hărăşteanu, care m-a ajutat foarte mult de la venirea mea în Bucureşti. Am relaţii bune cu toţi colegii de scenă, mai ales că majoritatea spectacolelor au distribuţii tinere; iar atunci când lucrăm cu colegi mai în vârstă, lucrurile merg bine. Nu există un „conflict între generaţii”. Cântând pe scena operei sin Bucureşti, am avut prilejul să cunosc personalităţi ale scenei lirice mondiale, cum este baritonul Renato Bruson; în curând voi avea câteva spectacole în care voi cânta alături de baritonul Alexandru Agache.
C. D. Ce părere aveţi despre montările moderne în operă?
M. B.Au şi părţi interesante, dar în mare parte fac rău operei, îi distrug atmosfera. Din păcate, au ajuns să facă acest lucru oameni care nu sunt regizori de operă, nu cunosc specificul vocilor şi mai sunt şi inconsecvenţi de la o repetiţie la alta. Am avut parte de experienţe neplăcute, chiar stranii la ultima montare a spectacolului cu „Trubadurul” de G. Verdi.
C. D. Care este relaţia dumneavoastră cu dirijorii de operă?
M. B. Sunt muzicieni deosebiţi, am tot respectul pentru aceşti oameni. Îl admir foarte mult pe Tiberiu Soare pentru atmosfera realxată pe care o crează la repetiţii, este foarte documentat, deşi este foarte tânăr. Îşi face meseria cu pasiune. Deasemenea, Iurie Florea: este foarte precis şi dă siguranţă interpreţilor.
C. D. Ce hobby-uri aveţi?
M. B. Arta culinară şi pescuitul. Sunt excelente momente de relaxare după o repetiţie grea la operă.
C. D. Pentru concedii preferaţi marea sau muntele?
M. B. Sunt născut în zodia racului, aşa că prefer marea, apa în general.
C. D. Care este ţelul dumneavoastră în viaţă?
M. B. Să am o familie fericită alături de mine şi să am sufletul împăcat că, atunci când am avut ocazia, am făcut bine.
C. D. Sunteţi ardelean. Cum se împacă un ardelean cu atmosfera bucureştenă?
M. B. Viaţa în Bucureşti este un dezastru. Urăsc traficul, iar oamenii sunt destul de răi, egoişti, îşi urmăresc propriile interese. Fac orice să fie cu un pas în faţa ta, chiar dacă nu le serveşte le nimic.
C. D. Ce vă lipseşte cel mai mult din viaţa de dinainte?
M. B. Îmi lipsesc părinţii; dar acum am o nouă familie. În Bucureşti am venit pentru actuala mea soţie, şi am avut enorm de câştigat pe plan profesional.
C. D. Aveti vreun model de urmat din punct de vedere profesional?
M. B. Atât vocal cât şi scenic, modelul meu este maestrul Pompei Hărăşteanu. Am foarte multe de învăţat de la el.
C. D. Dar uman?
M. B. Încerc să urmez morala creştină al cărei model este Iisus Hristos.
C. D. Ce sfaturi aţi daa unui tânăr care doreşte să urmeze cariera solistică?
M. B. Nu mă consider un om care să dea sfaturi, însă dacă ar fi să îi dau „reţeta” mea, i-aş spune să facă ceea ce îi dictează inima.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dictatura morţii

Nu, nu este vorba de Coreea de Nord, nici de Statul Islamic, nici măcar de Mama Rusie. Nu este vorba nici despre masoni, Biserica Catolica,  sionişti, reptilieni şi alte trăsnăi din teoriile conspiraţiei. Vedem pe posturile TV un soi de justiţie. Cazuri de corupţie, trafic de influenţă, tot felul de ilegalităţi ai căror autori (prezumtivi) sunt cercetaţi, poate condamnaţi. Există şi un organism care se ocupă de acest lucru. Dar ce se întâmplă în cazul incompetenţei? Incompetenţa nu este ilegală. Lucrurile merg şnur în acest caz. Lipsa  de strategie decurge din lipsa de viziune, care, la rândul ei, decurge din lipsa de idealuri. Oamenii fără idealuri (idealurile nu se referă la realizări personale) sunt oameni morţi. Suntem conduşi de oameni morţi, carcase biologice funcţionând pe bază de impulsuri electromagnetice, umplute cu mici interese ridicate la rang de obiective strategice.  Morţii nu vor face nimic pentru că nu-şi pot imagina nimic mai mult decât propria lor experienţă

Dragă securistule,

Te cunosc de mult timp. M-ai vegheat încă de la concepţie. Mi-ai fost aproape şi ţi-am simţit ochiul vigilent în fiecare moment al vieţii mele, însă uneori situaţia ţi-a mai scăpat de sub control. Ţi-am simţit grija şi contribuţia la devenirea mea. Tu ai reuşit multe. Ai reuşit sa te strecori între soţ şi soţie, între frate si soră. Combini şi dezbini după bunul plac. Otrăveşti minţi şi suflete şi reuşeşti să-l faci şi pe un sfânt să se îndoiască de sine. Mi-ai fost coleg, învăţător, şef, amic, admirator, băgător în seamă, vecin, pisălog, hărţuitor. Ştiu ca nu ai vrut să-mi faci rău. Când eram mică, te interesau doar banii părinţilor mei. De asta de la 6 la 10 ani m-ai oprimat, m-ai descurajat, m-ai umilit şi ai pus graniţe creativităţii mele. De asta nu pedepseai pe copilul altui securist care aproape mă desfigurase. Tu ai fost permanent demonul care îmi descuraja părinţii. Tu le spuneai ca este o prostie să investească în proprii copii, lăsându-mă fără sprijin când aveam mai mare

Misconception, misunderstanding and mistrust in education

During the last 10 years I have observed a huge cultural difference in relation to education and its place in two parts of the world: India and the Western Europe. Whilst in India education is seen as a vehicle for the evolution of the individual and of society, in the western world, the younger generation feels oppressed by it. Romania is a special case, since we are in the Eastern Europe, and hasn’t yet recovered from 45 years of communism, so here we have a blend of everything. First of all, most of us don’t understand the meaning of the term holistically, and are usually only thinking about formal education: traditional school However, education starts in the first years of our lives, se soon as we begin to imitate our parent’s behaviour, language, or reactions. We learn how to talk, how to walk, how to eat and how to clean our bodies. We learn how to relate to other children or to the adults we meet. In life, actually nothing is taken for granted. As individuals, we are a product