Treceți la conținutul principal

„Cultura înseamnă calitate de viaţă în orice societate avansată“. Interviu cu dirijorul Mihnea Ignat

Dirijorul Mihnea Ignat este unul dintre muzicienii români a cărui carieră internaţională se desfăşoară cu precădere în Spania. În România, colaborările sale sunt în primul rând cu Opera Naţională din Bucureşti, dar şi cu orchestrele simfonice din Bucureşti şi din ţară.  A colaborat cu solişti renumiţi, precum John O'Connor, Jerome Lowenthal, Juan Diego Florez,  Erzhan Kulibaev etc.

Cleopatra David: Sunteţi Dirijor Principal şi Director Artistic al Orchestrei Simfonice din Elche. criza COVID a lovit în mijlocul stagiunii. Cum resimte orchestra dumneavoastră oprirea activităţii? 

Mihnea Ignat:  Răspunsul nostru a fost identic cu cel al formaţiilor muzicale din întreaga lume: am suspendat imediat atât repetiţiile, cât şi concertele programate. Aş vrea sa menţionez că, în ceea ce priveşte primul nostru concert anulat, cel din 14 martie 2020, orchestra a luat decizia suspendării din proprie iniţiativă atunci când autorităţile spaniole din zona noastră încă nu interziseseră în mod oficial activităţile artistice. Începând din acel moment, am fost nevoiţi să suspendam restul concertelor din stagiunea 2019/2020. Din fericire, am găsit înţelegere pentru a reprograma toate concertele anulate din aceasta stagiune în stagiunea viitoare. Rămâne de văzut cum vom fi afectaţi la nivel de buget şi în ce condiţii de sănătate publica ni se va permite reluarea activităţii artistice.

C. D. :Care este statutul Orchestrei pe care o conduceţi? Este în întregime finanţată de Stat/municipalitate sau este o entitate privată?

M. I.: Orchestra Simfonica din Elche este o asociaţie culturală privată care se auto-gestionează, dar a cărei activitate este finanţata in proporţie de 90% de Primăria oraşului Elche şi de guvernul provinciei Alicante.

 Din punct de vedere economic, cultura este o componentă care generează venituri deloc neglijabile la bugetele ţărilor dezvoltate

C. D: Sunteţi invitat adesea de orchestrele şi teatrele din România. Cum v-a afectat oprirea activităţii de aici şi cum se adaptează dirijorul Mihnea Ignat la situaţia din acest moment?

M. I.  Din păcate, şi eu sunt afectat, ca toţi ceilalţi colegi artişti care lucrează în domeniul artelor spectacolului ca freelance. Veniturile sunt aproape inexistente în această perioadă, cu excepţia ajutoarelor de Stat. Este o situaţie destul de complicată pentru mulţi dintre noi şi pentru industria artelor spectacolului în general. Ceea ce consider că nu trebuie uitat este că, din punct de vedere pur economic, această industrie este o componentă care generează venituri deloc neglijabile la bugetele ţărilor dezvoltate şi care produce valoare adăugată; drept urmare, ea trebuie protejată şi ajutată în lunile ce vor urma. Nu în ultimul rând, Cultura înseamnă calitate de viaţă în orice societate avansată. În privinţa adaptării la această situaţie, nu cred că domeniul nostru în concret poate asimila schimbări majore de paradigmă fără a pune în pericol însăşi esenţa actului artistic., nu cred ca putem încerca o adaptare reală la această situaţie. Menirea noastră cea mai de seamă, a tuturor artiştilor, este şi va rămâne tălmăcirea către public a marilor opere de artă din istoria umanităţii, fie că este vorba de concerte, simfonii, muzică de cameră, spectacole de operă sau de teatru. În ceea ce priveşte adaptarea personală, încerc să folosesc acest timp pentru a studia, pentru a citi, pentru a menţine o legătura mai strânsă cu familia şi prietenii în mediul online şi pentru a mă îmbiba cu energia pozitivă necesara revenirii pe scena.

C.D.:Sunteţi plecat din România de mulţi ani şi dirijaţi în special în Spania. Unde este acum „acasă“ pentru dumneavoastră?

M. I.: Pentru mulţi dintre noi, artiştii, “acasă” era, pentru cea mai mare parte a unei zile obişnuite înaintea pandemii, Scena. Scena este Locul în care ne desfăşuram repetiţiile, concertele şi spectacolele. Scena este Locul în care, împreuna cu colegii muzicieni, recream zi de zi marile capodopere ale umanităţii, Locul în care în ne străduiam zi de zi sa dăruim tot ceea ce avem mai bun partenerilor şi semenilor noştri. În acest moment, revenirea noastră “acasă”, revenirea pe scenele din întreaga lume, nu este încă posibilă în condiţii de siguranţă, dar sunt convins că vom găsi soluţii în cel mai scurt timp. Deocamdată, acasă pentru mine înseamnă Bucureştiul unde am ales sa fiu alături de familia mea în aceste momente tulburi.

C. D.: Multe dintre instituţiile culturale încearcă o nouă variantă de a oferi hrana spirituală publicului, cea online. O găsiţi eficientă? Credeţi că viitorul vieţii muzicale va consta mai mult în difuzarea digitală decât în socializarea din sala de concert?

M. I.: Sigur că în aceasta perioadă vedem că mediul online ne oferă posibilitatea de a rămâne în contact cu publicul nostru, însă cred că nu trebuie să pierdem din vedere în niciun moment faptul că obiectivul oricărui act artistic este comunicarea directă şi deci, comuniunea cu publicul. Acel khátharsis, acea transcendere a actului artistic, spre care fiecare dintre noi, ca artişti, tindem împreuna cu publicul nostru, nu se poate atinge decât prin intermediul unei experienţe vii, directe. De aceea, eu sunt convins că obiectivul întregii lumii artistice nu trebuie să fie acela de a încerca să redirecţionăm producţiile către mediul online (un compromis pasager, după părerea mea), ci mai degrabă de a identifica soluţii pentru ca manifestările artistice să se poată desfăşura în continuare în condiţii de siguranţă, atât pentru artişti, dar şi pentru public. Un exemplu foarte bun în acest sens este chiar Filarmonica din Berlin, care, deşi are la dispoziţie de mai bine de 10 ani cea mai performantă platformă de transmitere în direct pe internet a concertelor sale, a comandat un studiu împreuna cu alte orchestre pentru a determina condiţiile în care se poate relua activitatea de concert cu spectatori.

Nu am nici cel mai mic dubiu în ceea ce priveşte “foamea” oamenilor pentru cultură 

C. D.: Mai multe domenii şi-au suspendat activitatea şi companiile desigur că înregistrează pierderi. Cum credeţi că va evolua piaţa muncii în domeniul artelor spectacolului?

M. I.:Sper din tot sufletul ca lecţia crizei financiare din 2008 să fie deja asumată de către toţi politicienii din Europa şi din lume. Mesajul foarte clar al acelei perioade grele este, după părerea mea, că ieşirea dintr-o criză economică, aşa cum este şi aceasta generată de pandemia COVID-19, nu se poate face rapid impunând măsuri de austeritate, disponibilizări, sau reduceri masive de cheltuieli. Artele spectacolului sunt parte a societăţii, iar noi, cei care ne desfăşuram activitatea în acest domeniu, nu am pretins niciodată o protecţie specială faţă de restul societăţii în faţa diferitelor crize economice. Dimpotrivă, este bine ştiut că, în general, printre primele domenii care au cel mai mult de suferit în contextul crizelor economice, cultura ocupă, din păcate, un loc „fruntaş“. Este evident că multe organizaţii private, mici şi mijlocii, din domeniul cultural vor avea de suferit şi chiar îşi vor înceta activitatea. Acest lucru înseamnă oameni fără venituri, lucru ce nu trebuie uitat sub nicio formă de către politicieni. Cred că e timpul ca sistemele publice (statele) care s-au preocupat de salvarea sistemelor financiare din întreaga lume în timpul crizei din 2008 să se preocupe de această dată de salvarea persoanelor care vor suferi urmările economice ale acestei pandemii.

C. D.: Există un proiect pe care îl puteţi pune în practică în condiţiile sociale, tehnice şi medicale de acum?

M. I.:Orice proiect gândim în acest moment, acesta va fi condiţionat de distanţarea sociala pe scenă şi de lipsa publicului în sală. Pe de alta parte, aşa cum am mai spus, nu cred în viabilitatea producţiilor online 100% pe termen lung. După părerea mea, sunt artificiale, ucid creativitatea şi spontaneitatea artiştilor, iar pe termen lung pot avea un efect extrem de contraproductiv asupra publicului pe care îl pot determina sa nu mai consume actul artistic “în direct”, spontan, unic şi irepetabil.

Atât timp cât datele de propagare a virusului în colectivele artistice sunt neclare, orice fel de propunere înaintăm, vom risca să fie nerealistă sau chiar periculoasă din punct de vedere al sănătăţii publice. Cred că acum este momentul ca prin intermediul unor studii foarte bine fundamentate, experţii din domeniu să ne arate drumul şi modurile în care ne putem proteja noi, artiştii, şi artistii şi nu in ultimul rând, cum ne putem proteja publicul. Prioritatea noastră şi a autorităţilor trebuie sa fie reluarea activităţii cât mai curând în condiţii care să garanteze siguranţa tuturor.

Nu am nici cel mai mic dubiu în ceea ce priveşte “foamea” oamenilor pentru cultură şi pentru actul artistic direct şi nemijlocit. Vom reveni pe scena şi în sălile de concerte, aşa cum s-a mai întâmplat de-a lungul timpului şi ne vom bucura din nou împreună.

Interviu publicat pe platforma Adevarul.ro

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Scrisoare de dragoste : mai mult decât un concert, o experiență imersivă Belle Époque

  Într-o metropolă în care orchestrele tradiționale definesc agenda culturală prin stagiuni permanente și repertorii standardizate, concertul Scrisoare de dragoste de la Biserica Anglicană propune o experiență artistică diferită, translatând măiestria interpretativă intr-un concept inovator, ce depășește tiparele și convențiile lumii muzicii clasice. Pe 15 martie, vom călători în universul lui Mahler, cu toată   frumusețea efervescentă a romantismului și rafinamentul Belle Époque, într-un decor arhitectural al începutului de secol XX. Concertul „Scrisoare de dragoste” devine astfel o aventură multisenzorială în care muzica spune o poveste despre iubire, căutare spirituală și idealurile umane. Dacă marile săli de concerte impresionează prin amploare sonoră, concertul nostru surprinde esența subtilă a muzicii romantice și o aduce în intimitatea ascultătorului. Programul include selecțiuni din Simfonia nr. 4 și celebrul Adagietto din Simfonia nr. 5 de Gustav Mahler, lucrări ...

Valentine's sau Dragobete?

Sărbătoarea iubirii, sărbătoarea îndrăgostirii, cu rădăcini în Creștinismul timpuriu, ziua Sfântului Valentin, despre care se spune că era preot și căsătorea soldații romani în secret, a devenit un festival al cumpărăturilor în veritabilă competiție cu perioada Crăciunului. Dragobete are origini precreștine, iar legenda spune că era fiul Babei Dochia, iar obiceiurile au legătură cu logodna și cu sosirea primăverii. Astfel că două celebrări legate de întemeierea familiei, una creștină și una păgână, au devenit curse de shopping, imagini ale romantismului cu orice preț sau ale unei tradiții fabricate. Pe care să o alegem? Nici una! Pentru că iubirea nu este limitată la două zile pe an și nu este rezervată doar pentru cupluri. Profesorul meu de română din liceu comenta la un moment dat:   Iubirea despre care Dante a spus că "mișca Soarele și celelalte stele" nu este cea dintre Ion și Măria.  Pentru cei care încă nu și-au găsit „jumătatea”, nicio problemă! Nu este nevoi...

Când liniștea are subtitrare

Nu am putut funcționa niciodată în zgomot. Nu cel sonor — ci acel zgomot mental, difuz, apăsător, care vine dintr-o informare haotică, dintr-un flux de opinii mai tare decât realitatea însăși. Pentru mine, „normalitatea” nu a însemnat niciodată jurnalul de la ora 19. Obiceiul de a urmări știri sau talk-show-uri apare doar în prag de alegeri, în vreme de criză sau revoltă — Colectiv, Ordonanța 13, războiul din Ucraina. Diminețile mele încep, de ani buni, cu jurnale în franceză sau reportaje în germană. Nu e un simplu capriciu cultural, ci o necesitate profesională, iar conectarea la spațiul european — și mai ales francofon, în ultimii ani — e parte din munca mea și din identitatea mea de artist. Uneori încerc să gândesc în franceză, alteori în germană — în funcție de perioada de studiu sau de contextul în care lucrez. Dar mereu este vorba despre un alt nivel de înțelegere: mai adânc,  lucid, ancorat în sens. Serile se încheiau cu teatru radiofonic — un obicei de a adormi în compania...