Treceți la conținutul principal

Cei mai buni solişti wagnerieni ai lumii în "Parsifal" la Ateneul Român

În 7 şi 8 octombrie va fi prezentat la Ateneul Român actul I al operei Parsifal de Richard Wagner în interpretarea celor mai buni solişti din întreaga lume, a Orchestrei si Corului Filarmonicii „George Enescu” şi a celui mai important dirijor român de operă, Christian Badea.


În 12 septembrie a avut loc conferinţa de presă care a anunţat pe lângă datele şi detaliile evenimentului, şi noutăţi: înfiinţarea Societăţii Wagner România, care îl are ca Preşedinte de onoare pe Excelenţa Sa Domnul Werner Hans Lauk, Ambasador al Germaniei la Bucureşti, organizarea unui masterclass gratuit oferit de soliştii invitaţi pentru cântăreţii români interesaţi de stilul wagnerian,  precum şi accesul tinerilor la repetiţia generală. 




Dirijorul Christian Badea a descris în cadrul conferinţei de presă elementele spectacolului de deschidere a stagiunii Filarmonicii:

Templul Graalului: Ateneul Român

 După Bayreuth, Ateneul, asa cum este el, are ceea ce trebuie pentru a prezenta Wagner. In primul rând are acustica, ce se pretează operelor lui Wagner. Apoi, Ateneul are o magie, în momentul în care stingi luminile şi intri in spectacol. Dacă foloseşti cum trebuie clădirea Ateneului, daca nu mergi împotriva ei, daca ti-o faci aliat, în acel moment ea devine decor, devine personaj. Pentru aceasta etapă din Parsifal eu folosesc întregul Ateneu. În primul rând sala: artiştii se mişcă în sală, soliştii cântă pe scene separate, corul este de jur împrejur, publicul este in mijlocul acţiunii, în mijlocul muzicii. Se aud sunete de peste tot, din foyer, din alte locuri… Deci la un moment dat este o imersiune totala a publicului în muzică şi în acţiune, pe care nu poţi sa o ai într-o sala normală de operă. În plus, o sala normală de operă, cu ceva excepţii, cum sunt Bayreuth şi München, are o acustica destul de seacă. Acustica seacă nu se pretează foarte bine la Wagner şi la Parsifal. Ateneul are o acustica mai caldă, cu un pic de reverberaţie care se potriveşte perfect pentru Parsifal.

Orchestra Filarmonicii şi muzica lui Wagner
Am descoperit şi altceva acum trei ani, fiind foarte plăcut surprins. Dintre toţi compozitorii lumii, nu se ştie de ce, Orchestra  Filarmonicii „George Enescu” are cea mai mare afinitate pentru muzica lui Wagner, pentru sunetul wagnerian. La cor este de lucrat, însa materialul se pretează foarte bine pentru corurile din operele lui Wagner.  Cu această descoperire şi cu Ateneul, bineînţeles, mi-a venit ideea sa fac o oper[ de Wagner şi m-am gândit la Parsifal, pentru simplul motiv că este cea mai elevată, cea mai dificilă, cea mai grea. Şi, dacă asta va merge, va merge tot! Şi a mers extraordinar. Am făcut actul 3 anul trecut, a fost un mare succes,  a mers foarte bine pentru orchestră, cor şi publicului i-a plăcut foarte mult.

ORCHESTRA ŞI CORUL FILARMONICII “GEORGE ENESCU”

Dirijor – CHRISTIAN BADEA

Solişti
STEFAN VINKE – Parsifal
ERIC HALFVARSON – Gurnemanz
PETRA LANG – Kundry
BELA PERENCZ – Amfortas
MARIUS BOLOS – Titurel
IONUT POPESCU – Primul Cavaler
IUSTINIAN ZETEA – Al doilea Cavaler
IULIA ARTAMANOV – Primul Scutier
SIDONIA NICA – Al doilea Scutier
LIVIU INDRICAU – Al treilea Scutier
ADRIAN DUMITRU  - Al patrulea Scutier
SIDONIA NICA – O voce din cer
Dirijorul Corului – ION IOSIF PRUNNER
Corul de copii Radio – dirijorul corului – VOICU POPESCU
Elevi și eleve de la Liceul de coregrafie „Floria Capsali” şi de la Şcoala „ArtMusic”
Concept regizoral şi realizare scenică: CHRISTIAN BADEA


Comentarii

Calin a spus…
Cred că sunt toate șansele să fie ceva istoric (e un cuvânt prea mare?).
Cleopatra David a spus…
Nu este prea mare. Insa, din pacate, asa cum spunea si maestrul Badea, nu ar trebui sa fie ceva istoric, ci evenimente de acest tip ar trebui sa fie o rutină, normalitatea stagiunii Filarmonicii

Postări populare de pe acest blog

Serghei Rahmaninov: Vecerniile Op. 37

Creaţia religioasă a lui Serghei Rahmaninov cuprinde Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur Op. 31 şi Vecerniile Op. 37, mărturii ale legăturii spirituale a compozitorului cu tradiţia ortodoxă rusă. Vecerniile sunt scrise în contextul obligaţiilor profesionale pe care Rahmaninov le avea în calitate de inspector  de muzică la Liceul nobiliar pentru fete din Moscova, poziţie în care trebuia să organizeze de evenimente muzicale pentru susţinerea materială a armatei ruse. Lucrarea fructifică cercetările realizate de compozitor sub îndrumarea lui Stepan Smolensky (căruia i-a şi dedicat acest opus), a manuscriselor de muzica religioasă rusească din secolele al X-lea, al XI-lea. Aceste cercetări se înscriu într-un curent de explorare a muzicii sacre ruse iniţiat de Ceaikovski. Vecerniile (de fapt muzica pentru Vecernie şi Utrenie ) au fost compuse în 1915 şi definitivate în doar două săptămâni, primind recunoaşterea criticilor şi a publicului şi, spre deosebire de Liturghie, acceptate

Dragă securistule,

Te cunosc de mult timp. M-ai vegheat încă de la concepţie. Mi-ai fost aproape şi ţi-am simţit ochiul vigilent în fiecare moment al vieţii mele, însă uneori situaţia ţi-a mai scăpat de sub control. Ţi-am simţit grija şi contribuţia la devenirea mea. Tu ai reuşit multe. Ai reuşit sa te strecori între soţ şi soţie, între frate si soră. Combini şi dezbini după bunul plac. Otrăveşti minţi şi suflete şi reuşeşti să-l faci şi pe un sfânt să se îndoiască de sine. Mi-ai fost coleg, învăţător, şef, amic, admirator, băgător în seamă, vecin, pisălog, hărţuitor. Ştiu ca nu ai vrut să-mi faci rău. Când eram mică, te interesau doar banii părinţilor mei. De asta de la 6 la 10 ani m-ai oprimat, m-ai descurajat, m-ai umilit şi ai pus graniţe creativităţii mele. De asta nu pedepseai pe copilul altui securist care aproape mă desfigurase. Tu ai fost permanent demonul care îmi descuraja părinţii. Tu le spuneai ca este o prostie să investească în proprii copii, lăsându-mă fără sprijin când aveam mai mare

Dictatura morţii

Nu, nu este vorba de Coreea de Nord, nici de Statul Islamic, nici măcar de Mama Rusie. Nu este vorba nici despre masoni, Biserica Catolica,  sionişti, reptilieni şi alte trăsnăi din teoriile conspiraţiei. Vedem pe posturile TV un soi de justiţie. Cazuri de corupţie, trafic de influenţă, tot felul de ilegalităţi ai căror autori (prezumtivi) sunt cercetaţi, poate condamnaţi. Există şi un organism care se ocupă de acest lucru. Dar ce se întâmplă în cazul incompetenţei? Incompetenţa nu este ilegală. Lucrurile merg şnur în acest caz. Lipsa  de strategie decurge din lipsa de viziune, care, la rândul ei, decurge din lipsa de idealuri. Oamenii fără idealuri (idealurile nu se referă la realizări personale) sunt oameni morţi. Suntem conduşi de oameni morţi, carcase biologice funcţionând pe bază de impulsuri electromagnetice, umplute cu mici interese ridicate la rang de obiective strategice.  Morţii nu vor face nimic pentru că nu-şi pot imagina nimic mai mult decât propria lor experienţă