Treceți la conținutul principal

Pictură si gravură la Biblioteca Metropolitana București

Luni, 18 ianuarie, la ora 18.00 in sala de la etajul II a Bibliotecii Metropolitane, va avea loc vernisajul expoziției de pictura si gravură a artiștilor plastici Daniel Turliu, Eliza Popa și Radu Gheorghian. Vernisajul se va bucura de prezența istoricului de arta Bogdan Panțu si va fi însoțit de recitalul sopranei Cleopatra David


Eliza Popa, Radu Gheorghian si Daniel Turliu, trei artisti din generatii diferite, expun in aceste zile in sala Bibliotecii Municipale de la Piata Amzei. Daca Eliza Popa si Daniel Turliu prezinta pictura ilustrand genul peisajului, Radu Gheorghian expune gravuri concentrandu-se asupra figurii umane. Peisajele Elizei Popa se remarca prin rigoarea formelor, rafinamentul cromatic si claritatea compozitiei. Recunoastem in peisajele sale colturi cunoscute din Bucuresti dar pictura sa are capacitatea de a tranfigura realitatea situându-se la antipodul pitorescului. In actuala expozitie, Daniel Turliu - care este si organizatorul acesteia - investigheaza noi posibilitati compoziționale, folosind adeseori o tusa vibrata, alternand peisajele de plan apropiat cu profunzimi spatiale, cautand sa dinamizeze compozitia prin contraste cromatice. Grafician de formatie dar interesat si de pictura de sevalet, Radu Gheorghian expune de aceasta data gravuri concentrându-se numai asupra figurii umane. Stapanind desenul cu virtuozitate, artistul ne infățișeaza o bogată galerie de personaje in compoziții cu subiecte diferite trecand de la reprezentari de factura realista catre deformari caricaturale care-l apropie de zona fantasticului. In ansamblu, o expozitie de tinuta apartinand unor artisti cu viziuni cristalizate si care pun mare pret pe aprofundarea meșteșugului artistic.

Expoziția este deschisa până în data de 1 februarie 2016. Intrarea este liberă




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Când liniștea are subtitrare

Nu am putut funcționa niciodată în zgomot. Nu cel sonor — ci acel zgomot mental, difuz, apăsător, care vine dintr-o informare haotică, dintr-un flux de opinii mai tare decât realitatea însăși. Pentru mine, „normalitatea” nu a însemnat niciodată jurnalul de la ora 19. Obiceiul de a urmări știri sau talk-show-uri apare doar în prag de alegeri, în vreme de criză sau revoltă — Colectiv, Ordonanța 13, războiul din Ucraina. Diminețile mele încep, de ani buni, cu jurnale în franceză sau reportaje în germană. Nu e un simplu capriciu cultural, ci o necesitate profesională, iar conectarea la spațiul european — și mai ales francofon, în ultimii ani — e parte din munca mea și din identitatea mea de artist. Uneori încerc să gândesc în franceză, alteori în germană — în funcție de perioada de studiu sau de contextul în care lucrez. Dar mereu este vorba despre un alt nivel de înțelegere: mai adânc,  lucid, ancorat în sens. Serile se încheiau cu teatru radiofonic — un obicei de a adormi în compania...

Despre tăcere, adevăr și moralitate: ce fel de comunitate vrem?

 România este, poate mai mult decât alte locuri, o țară în care tăcerea a fost ridicată la rang de virtute, iar exprimarea adevărului a ajuns să fie tratată ca un act de agresiune. Moralitatea, stima de sine, echilibrul între inimă și rațiune — toate par astăzi sub asediu, în special în comunitățile care ar trebui să funcționeze pe baza unor valori clare și sănătoase. În decursul a peste trei decenii de activism, atât în România cât și în afara granițelor, am observat cum oameni bine intenționați au fost marginalizați pentru că au ales să spună adevărul. Cei care au avut curajul să semnaleze derapaje morale sau abuzuri au fost adesea etichetați drept “conflictuali” sau “negativi”. În realitate, au fost agresați de către cei care se simțeau vizați. Imoralitatea a fost tolerată. Au fost relații în interiorul comunităților — unele asumate, altele nu — dar judecata a fost aplicată selectiv: cei lipsiți de influență au fost excluși, în timp ce cei „bine conectați” au fost iertați și c...

Dicționar: muzician

Mă pregăteam să intru într-o emisiune la un post de radio, iar gazda era de formație actriță. Vorbeam despre accesibilizarea spectacolelor și ajunsesem la muzică și la persoanele cu probleme de auz. Îmi dădea exemplul Coldplay și al unor veste speciale și nu înțelegea de ce muzica clasică nu poate fi accesibilizată. Nu mi-a trecut prin minte să-i vorbesc despre conectarea prin Kundalini și vibrații, însă, înainte de a se face acest lucru, este nevoie de o condiție: ca muzica să fie cântată măcar corect. Și nu oricine poate face asta. Să explic. Muzica este domeniul care necesită cea mai îndelungată specializare. Ca să devii medic, până la 18 ani înveți la o școală de cultură generală și la un liceu teoretic, cu toată lumea. Nu faci materii în plus. Faci pregătire un an sau doi, dar acolo s-a format o industrie clandestină. Pentru muzică, dacă nu ai început cu un instrument, de regulă vioară sau pian, de la vârsta de șase ani, nu are rost să te mai obosești. Nu vei avea nicio șans...