Treceți la conținutul principal

Între tradiţie şi exotism

Două manifestări având în centru muzica din colecţia lui Dimitrie Cantemir au fost găzduite de instituţiile de concerte ale Bucureştiului la un interval de numai trei zile. Organizate de Institutul Cultural Român, spectacolele au încheiat două proiecte diferite: Când Bizanţul eram noi, realizat în parteneriat cu Asociaţia pentru Cultură şi Tradiţie Anton Pann”, şi Stagiunea Camerală ICR la Ateneu, al cărei concert final a fost susţinut de Ansamblul Hespèrion XXI condus de Jordi Savall
Aceeaşi muzică, abordări diferite
În 4 decembrie la Sala Radio am asistat la un concert-sinteză, sau, mai degrabă, un concert–conferinţă, în care au fost alăturaţi muzicieni din toate ansamblurile care au evoluat în Bucureşti de-a lungul acestui an în concertele proiectului Când Bizanţul eram noi. Formaţia vocal-instrumentală de muzică veche „Anton Pann“ i-a avut astfel invitaţi şi integraţi pe Kyriakos Kalaitzidis şi Petros Papageorgiou (ansamblul En Chordais, Grecia), Kiya Tabassian (Constantinople, Iran/Canada), Neva Özgen (Anatolia, Turcia) şi Fikret Karakaya (Bezmârâ, Turcia)
Intitulat Între Orient şi Occident, spectacolul a debutat cu discursul lui Constantin Răileanu, liderul formaţiei de muzică veche Anton Pann şi doctorand la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti. S-au acoperit mai multe subiecte, menţionate în caietul program: muzica profesionistă din spaţiul românesc, muzicienii din regat, influenţe şi confluenţe muzicale, muzica secolului al XIX-lea. Răileanu lansează o provocare. Pornind de la studiul muzicii bizantine, a căutat să descopere muzica laică profesionistă din Ţările Române. Scoate astfel la lumină o muzică modală, destinată ansamblurilor camerale, legată mai mult de spaţiul oriental, dar care s-a stins odată cu tentativele de occidentalizare care au pătruns inclusiv în muzica de cult. Ori, contribuţia unor compozitori români cum sunt Musicescu sau Caudella la dezvoltarea culturii muzicale este discutabilă, tocmai datorită abandonării modalului în favoarea unei muzici tonale simpliste, într-un moment în care în Vestul Europei se năşteau noi şi diverse limbaje muzicale. Dimitrie Cantemir şi Anton Pann au fost principalii compozitori menţionaţi de Constantin Răileanu, care a subliniat importanţa redescoperirii şi recuperării tradiţiei.
Concertul a fost structurat în trei secţiuni. Prima, dedicată colecţiei Cantemir, a conţinut o serie de peşrevuri (formă instrumentală a muzicii otomane); în cea de cea de a doua au fost interpretate lucrări din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea apropiate de ethosul folcloric românesc sau bizantin, iar în ultima parte s-au cântat creaţii contemporane modale, compuse în spiritul şi în continuarea tradiţiei muzicale mediteraneene şi balcanice.
Peşrev-urile din colecţia Cantemir au fost un prilej de a reasculta solişti din ansamblurile invitate pe parcursul anului 2011. Interpreţi şi cercetători deopotrivă, cei cinci muzicieni au impresionat atât prin tehnica instrumentală, cât, mai ales, prin exploatarea subtilelor intonaţii ale maqamurilor. Pe Kyriakos Kalaitzidis (laută sau ud) şi pe Kiya Tabassian (sétar) îi ascultaserăm cu doar două săptămâni în urmă în recitalul dedicat Dīvān-ului persan, iar improvizaţiile realizate în formula din 4 decembrie au reconstituit atmosfera caldă şi calmă a curţii orientale. Cel mai vârstic invitat, Fikret Karakaya, a demonstrat capacităţile tehnice şi timbrale ale çeng-ului (harpa otomană). Impresionante au fost solo-urile la kemençe (instrument cordofon cu arcuş) ale Nevei Özgen. Interpreta strălucit atât în improvizaţii, cât şi în celelalte secţiuni ale peşrevurilor, sunetul generos colorând - într-o măsură mai mare decât au reuşit alte instrumente - numeroasele ornamente microtonale. Nu în ultimul rând îl menţionez pe Petros Papageorgiou, care a redat ritmurile asimetrice ale muzicii orientale variatele instrumente de percuţie: bendir, darbuka şi riq.
Dacă în prima parte a concertului ne-am lăsat vrăjiţi de instrumentiştii invitaţi, în partea a doua a fost rândul celor români să se afirme. Ansamblul vocal – instrumental Anton Pann alătură vioara modernă instrumentelor tradiţionale orientale, astfel că am admirat-o pe violonista Alina Constanţa Horez, care, deşi este formată în spiritul muzicii clasice vest-europene (absolventă a Facultăţii de Interpretare a Conservatorului bucureştean) este atât de bine adaptată la subtilităţile modalului românesc şi oriental. În a doua secţiune a concertului am ascultat lucrări de Anton Pann, Veniamin Costachi, Tanburi Cemil Bey (cu influenţe din modalul folcloric românesc) precum şi din colecţia Mănăstirii Căldăruşani. Au fost interpretate lucrări instrumentale sau vocal instrumentale, cu momente de improvizaţie, în care din nou creativitatea lui Tabassian a fost solicitată.
Finalul a aparţinut muzicii „noi“. Dacă în muzica Europei occidentale, muzica nouă presupune o inovare permanentă şi crearea de limbaje şi sonorităţi nemaiîntâlnite, în muzica orientală (cel mai bun exemplu îl dă cea indiană) tradiţia este păstrată, noii creatori găsind că melodia şi sistemul intonaţional netemperat sunt resurse inepuizabile. Am ascultat două lucrări compuse de Kyriakos Kalaitzidis (Exile) şi Constantin Răileanu (Ploaie de toamnă), în care elemente de armonie şi polifonie erau grefate pe scările modale ornamentate ale muzicii mediteraneene şi bizantine.
Concertul in 7 decembrie susţinut la Ateneul Român de Hespèrion XXI sub conducerea lui Jordi Savall a conţinut lucrări incluse pe albumul din 2010 intitulat Instanbul. Dimitrie Cantemir. „Le Livre de la Science de la Musique” Et la Tradition Musicale Séfarade et Arménienne. Specializat în interpretarea muzicii vechi, ansamblul a luat naştere în 1974, purtând atunci numele de Hespèrion XX. Activitatea ansamblului a constat în descoperirea şi aducerea în atenţia publicului a multor lucrări aparţinând repertoriului hispanic, dar şi englez sau italian. Componenţa grupului variază în funcţie de muzica abordată. La concertul de la București, în care a fost abordată muzica orientală, au fost prezenţi Jordi Savall (liră cu arcuș, rebeg), Dimitri Psonis (santur şi sas), Driss El Maloumi (ud/lăută) și Pedro Estevan (percuție), Derya Türkan (kemençe), Yurdal Tokcan (ud), Fahrettin Yarkin (percuție), Murat Salim Tokaç (tanbur), Hakan Güngör (kanun), Gaguik Mouradian (kemençe), Haïg Sarikouyoumdjian (ney şi duduk), Nedyalko Nedyalkov (caval). Abordarea muzicii orientale de Jordi Savall alăturat muzicienilor din Turcia, Armenia, Bulgaria şi Maroc constituie unul dintre eforturile sale de a aduce marelui public muzica veche din zone culturale mai puţin cunoscute. Lucrările din colecţia lui Dimitrie Cantemir a alternat cu piese sefarde, armeneşti, bulgăreşti şi spaniole. Amestecul acestor muzici s-a dorit o reconstituire a atmosferei multiculturale de la curtea otomană.
Având loc la scurt timp de la dispariţia sopranei Montserrat Figueras, soţia şi partenera proiectelor lui Jordi Savall, concertul a fost avut o dominantă austeră. Cu toate acestea, culoarea, ritmul şi variaţia nu au lipsit. Spectacolul a impresionat prin sincronizarea şi precizia matematică a instrumentiştilor. Ritmurile asimetrice au fost bine reliefate prin alegerea unor tempo-uri echilibrate. Taksim-urile au constituit veritabile demonstraţii de virtuozitate, audienţa fiind pe rând fermecată de timbrurile dulci ale instrumentelor de suflat (cavalul, ney şi duduk), de agilitatea interpreţilor de ud şi kanun, de sonoritatea senzuală a celor două kemençe şi a rebeg-ului. Extrem de emoţionante au fost pasajele solistice ale lui Jordi Savall, iar piesele înregistrate cu vocea lui Montserrat Figueras care au încheiat fiecare din cele două părţi ale concertului au lăsat în urmă momente de reculegere şi meditaţie.
Concluzii
Am ascultat muzica lui Dimitrie Cantemir în două concerte în care a fost privită fie de pe coastele Gibraltarului, fie de pe malurile Bosforului, fie de pe plaiurile Moldovei, iar pentru fiecare din cele trei tipuri de muzicieni, această muzică înseamnă altceva. Voi repeta un termen pe care l-am folosit din abundenţă în prima parte a articolului: microtoniile. Jordi Savall a realizat o călătorie muzicală din zona Mediteranei în Balcani şi Orientul apropiat, însă muzicianul occidental „abonat” la tonalism, cu greu va reuşi să intre în lumea intervalelor atât de mici şi atât de pline de semnificaţii. Muzicianul oriental îşi urmează tradiţia şi o expune publicului internaţional, încercând să se sustragă fenomenului de globalizare. Ce se întâmplă cu muzicianul român aflat în faţa unei arte atât de complexe şi rafinate, parţial a lui şi parţial străină? Poate va rescrie istoria muzicii?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dictatura morţii

Nu, nu este vorba de Coreea de Nord, nici de Statul Islamic, nici măcar de Mama Rusie. Nu este vorba nici despre masoni, Biserica Catolica,  sionişti, reptilieni şi alte trăsnăi din teoriile conspiraţiei. Vedem pe posturile TV un soi de justiţie. Cazuri de corupţie, trafic de influenţă, tot felul de ilegalităţi ai căror autori (prezumtivi) sunt cercetaţi, poate condamnaţi. Există şi un organism care se ocupă de acest lucru. Dar ce se întâmplă în cazul incompetenţei? Incompetenţa nu este ilegală. Lucrurile merg şnur în acest caz. Lipsa  de strategie decurge din lipsa de viziune, care, la rândul ei, decurge din lipsa de idealuri. Oamenii fără idealuri (idealurile nu se referă la realizări personale) sunt oameni morţi. Suntem conduşi de oameni morţi, carcase biologice funcţionând pe bază de impulsuri electromagnetice, umplute cu mici interese ridicate la rang de obiective strategice.  Morţii nu vor face nimic pentru că nu-şi pot imagina nimic mai mult decât propria lor experienţă

Dragă securistule,

Te cunosc de mult timp. M-ai vegheat încă de la concepţie. Mi-ai fost aproape şi ţi-am simţit ochiul vigilent în fiecare moment al vieţii mele, însă uneori situaţia ţi-a mai scăpat de sub control. Ţi-am simţit grija şi contribuţia la devenirea mea. Tu ai reuşit multe. Ai reuşit sa te strecori între soţ şi soţie, între frate si soră. Combini şi dezbini după bunul plac. Otrăveşti minţi şi suflete şi reuşeşti să-l faci şi pe un sfânt să se îndoiască de sine. Mi-ai fost coleg, învăţător, şef, amic, admirator, băgător în seamă, vecin, pisălog, hărţuitor. Ştiu ca nu ai vrut să-mi faci rău. Când eram mică, te interesau doar banii părinţilor mei. De asta de la 6 la 10 ani m-ai oprimat, m-ai descurajat, m-ai umilit şi ai pus graniţe creativităţii mele. De asta nu pedepseai pe copilul altui securist care aproape mă desfigurase. Tu ai fost permanent demonul care îmi descuraja părinţii. Tu le spuneai ca este o prostie să investească în proprii copii, lăsându-mă fără sprijin când aveam mai mare

Misconception, misunderstanding and mistrust in education

During the last 10 years I have observed a huge cultural difference in relation to education and its place in two parts of the world: India and the Western Europe. Whilst in India education is seen as a vehicle for the evolution of the individual and of society, in the western world, the younger generation feels oppressed by it. Romania is a special case, since we are in the Eastern Europe, and hasn’t yet recovered from 45 years of communism, so here we have a blend of everything. First of all, most of us don’t understand the meaning of the term holistically, and are usually only thinking about formal education: traditional school However, education starts in the first years of our lives, se soon as we begin to imitate our parent’s behaviour, language, or reactions. We learn how to talk, how to walk, how to eat and how to clean our bodies. We learn how to relate to other children or to the adults we meet. In life, actually nothing is taken for granted. As individuals, we are a product