Treceți la conținutul principal

Popas în atelierul de electroacustică

O binevenită reactualizare a colaborării dintre Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi Filarmonica „George Enescu”, proiectul Concerte de muzică românească a oferit, în seara zilei de 2 februarie în sala mică a Ateneului Român, evenimentul intitulat Atelierul de electroacustică.

Într-o atmosferă quasi-familială, cinci compozitori din zona avangardei, fiecare cu un program estetic şi o modalitate proprie de a îmbina sursele acustice şi pe cele electronice, şi-au expus lucrările şi convingerile: Călin Ioachimescu, Corneliu Dan Georgescu, Maia Ciobanu, Octavian Nemescu şi Irinel Anghel

Seara a început cu o lucrare ambientală (Digital Birds a lui Călin Iochimescu), în care au fost prelucrate sunete emise de păsări, în timp ce altele au fost genrate electronic, fiind audibile două secţiuni dictincte, cea de a doua mai întunecată, dominată de isonuri grave.

Corneliu Dan Georgescu a trimis o piesă nouă, intitulată Ritual für die Harmonie, o lucrare spectrală în care, peste isonurile armonice se suprapun episoade concrete decupate din cotidian (zgomote din trafic, din mulţimi de oameni, etc).

Maia Ciobanu a propus o lucrare programatică, bazată pe versete din Apocalipsa după Ioan, intitulată Veni-va!, o piesă inspirată de trăiri personale, de frustrări, neîmpliniri, dezamăgiri. Compozitoarea foloseşte – în contextul spiritual al lucrării – un cantus planus generat electronic, peste care suprapune elementele de tensionare, mergând în crescendo către un climax dramatic, simbolizând o rezolvare dureroasă a problemelor acestei lumi.

Lucrarea lui Octavian Nemescu Natural – Cultural - a fost audiată în varianta din anul 1973. „Octavian Nemescu este un compozitor care cere”, explică Maia Ciobanu în prezentarea sa, subliniind faptul că muzica celui care, alături de Corneliu Dan Georgescu, a fost creatorul curentului arhetipal presupune participarea auditoriului la fenomenul atistic. Fiind o îmbinare de elemente acustice şi electronice, Natural – Cultural aparţine deopotrivă curentului spectral şi muzicii procesuale, după cum a explicat însuşi compozitorul. „Este o lucrare care conţine vibraţii din regnurile mineral, vegetal, animal dar şi voce umană, o lucrare care creşte asemenea unui copac, pornind de la sunetul sol.” Îmi voi permite să citez un fragment dintr-o cronică realizată de Viorica Anghelescu pentru Contemporary Music Journal, publicată pe 10 aprilie 2010 pentru a descrie evoluţia acestei lucrări: „Materia devine om, devine spirit, devine apoi conştiinţă pură, căutând continuu, fără oprire, ceva, fericirea şi durerea.” Există o funcţionalitate a acestei piese, cum de altfel există pentru multe lucrări din creaţia lui Octavian Nemescu. Compozitorul afirmă că, la modul ideal, lucrarea ar trebui ascultată la rasaritul sau la apusul soarelui, undeva pe un vârf de munte.

Piesa de încheiere i-a aparţinut compozitoarei Irinel Anghel, despre care Maia Ciobanu afirmă că „face totul pentru a se simţi bine creând muzică”. Vortando a fost o îmbinare de muzică preînregistrată cu elemente vocale live şi joc scenic, mergând foarte mult în zona entertainment -ului.

O seară specială, deşi publicul nu a fost numeros, în care au fost binevenite explicaţiile aproape pedagogice ale compozitoarei Maia Ciobanu, ca şi interacţiunea cu publicul şi compozitorii prezentaţi. Nu ştiu dacă există un anumit tip de auditoriu pentru muzică nouă, însă unele proiecte au avut un succes enorm, dacă ne amintim spectacolul cu Orestia II de Aurel Stroe realizat în toamna anului trecut la UNMB sau punerea în scenă a operei Ultimele zile, ultimele ore de Anatol Vieru în cadrul Festivalului „George Enescu” din 2007. Poate că publicitatea face ca orice să se vândă, sau poate că elementul vizual este foarte important. Merită încercate toate variantele. Cert este că acest tip de muzică nu este adresat simţurilor, ci altor zone ale minunatei şi evoluatei fiinţe umane.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Serghei Rahmaninov: Vecerniile Op. 37

Creaţia religioasă a lui Serghei Rahmaninov cuprinde Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur Op. 31 şi Vecerniile Op. 37, mărturii ale legăturii spirituale a compozitorului cu tradiţia ortodoxă rusă. Vecerniile sunt scrise în contextul obligaţiilor profesionale pe care Rahmaninov le avea în calitate de inspector  de muzică la Liceul nobiliar pentru fete din Moscova, poziţie în care trebuia să organizeze de evenimente muzicale pentru susţinerea materială a armatei ruse. Lucrarea fructifică cercetările realizate de compozitor sub îndrumarea lui Stepan Smolensky (căruia i-a şi dedicat acest opus), a manuscriselor de muzica religioasă rusească din secolele al X-lea, al XI-lea. Aceste cercetări se înscriu într-un curent de explorare a muzicii sacre ruse iniţiat de Ceaikovski. Vecerniile (de fapt muzica pentru Vecernie şi Utrenie ) au fost compuse în 1915 şi definitivate în doar două săptămâni, primind recunoaşterea criticilor şi a publicului şi, spre deosebire de Liturghie, acceptate

Dragă securistule,

Te cunosc de mult timp. M-ai vegheat încă de la concepţie. Mi-ai fost aproape şi ţi-am simţit ochiul vigilent în fiecare moment al vieţii mele, însă uneori situaţia ţi-a mai scăpat de sub control. Ţi-am simţit grija şi contribuţia la devenirea mea. Tu ai reuşit multe. Ai reuşit sa te strecori între soţ şi soţie, între frate si soră. Combini şi dezbini după bunul plac. Otrăveşti minţi şi suflete şi reuşeşti să-l faci şi pe un sfânt să se îndoiască de sine. Mi-ai fost coleg, învăţător, şef, amic, admirator, băgător în seamă, vecin, pisălog, hărţuitor. Ştiu ca nu ai vrut să-mi faci rău. Când eram mică, te interesau doar banii părinţilor mei. De asta de la 6 la 10 ani m-ai oprimat, m-ai descurajat, m-ai umilit şi ai pus graniţe creativităţii mele. De asta nu pedepseai pe copilul altui securist care aproape mă desfigurase. Tu ai fost permanent demonul care îmi descuraja părinţii. Tu le spuneai ca este o prostie să investească în proprii copii, lăsându-mă fără sprijin când aveam mai mare

Dictatura morţii

Nu, nu este vorba de Coreea de Nord, nici de Statul Islamic, nici măcar de Mama Rusie. Nu este vorba nici despre masoni, Biserica Catolica,  sionişti, reptilieni şi alte trăsnăi din teoriile conspiraţiei. Vedem pe posturile TV un soi de justiţie. Cazuri de corupţie, trafic de influenţă, tot felul de ilegalităţi ai căror autori (prezumtivi) sunt cercetaţi, poate condamnaţi. Există şi un organism care se ocupă de acest lucru. Dar ce se întâmplă în cazul incompetenţei? Incompetenţa nu este ilegală. Lucrurile merg şnur în acest caz. Lipsa  de strategie decurge din lipsa de viziune, care, la rândul ei, decurge din lipsa de idealuri. Oamenii fără idealuri (idealurile nu se referă la realizări personale) sunt oameni morţi. Suntem conduşi de oameni morţi, carcase biologice funcţionând pe bază de impulsuri electromagnetice, umplute cu mici interese ridicate la rang de obiective strategice.  Morţii nu vor face nimic pentru că nu-şi pot imagina nimic mai mult decât propria lor experienţă